Initials S.G.

● Mick Harvey, Delirium Tremens, Mute Records, 2016.

Pînă să-l lase în plata Domnului pe Nick Cave, la 36 de ani după ce porniseră împreună o formație care avea să se transforme mai apoi ba în The Next Door Boys/The Birthday Party, ba în Nick Cave and the Bad Seeds, Michael John Harvey a fost un individ foarte ocupat. Dincolo de slujba de om providențial în TBS, și-a făcut mereu timp pentru a compune soundtrack-uri, pentru a produce albumele unor artiști precum Anita Lane, PJ Harvey sau Rowland S. Howard, pentru a cînta în trupe numite Crime & the City Solution și The Wallbangers. Mai mult, după ce o cunoștință i-a dăruit un mixtape cu muzica lui Serge Gainsbourg, Harvey și-a început cariera solo cu două discuri dedicate artistului francez – Intoxicated Man (1985) și Pink Elephants (1997). Imersat, după un coup de foudre devastator, în universul fabulos al muzicii lui Gainsbourg, dispărut de doar patru ani la data apariției primului disc, australianul a reușit să „traducă“ inspirat obsesiile lui pentru America și pentru sex, producînd două albume care, fără să tușeze din cale-afară de radical compozițiile originale, au subtilitate, farmec și, slavă Domnului, indecență. „69 année érotique“, „Harley Davidson“, „Bonnie and Clyde“, „Lemon Incest“, „Initials B.B.“, „Réquiem pour un c…“, „La Javanaise“, „Aux enfants de la chance“, „Je t’aime… moi non plus“, „Ballade de Melody Nelson“, „L’hôtel particulier“ sînt doar cîteva dintre alegerile fostului chitarist din The Birthday Party, glisînd între hit-uri, single-uri și numere cvasiobscure.

Anul acesta, Mick Harvey a transformat în trilogie interesul său pentru opera lui Serge Gainsbourg, lansînd, la aceeași casă de discuri independentă Mute Records, albumul Delirium Tremens. De data aceasta, căutările muzicianului australian se duc și mai departe în catalogul inepuizabil al francezului. „The Man with the Cabbage Head“ vine de pe un album conceptual din 1976, L’Homme à tête de chou, și configurează tonul atmosferic al primei părți a discului. „SS C’est Bon“ / „Est-ce est-ce si bon?“, piesă de pe cum altfel decît controversatul LP Rock Around the Bunker (1975), e grea, densă, industrială, contrastînd periculos de mult cu varianta inițială, dar reușind să-i păstreze umorul negru. „I Envisage“ / „J’envisage“, o formidabilă piesă compusă de Serge Gainsbourg în 1982 pentru Alain Bashung, devine pe Delirium Tremens o creatură diferită: e și mai lentă, e și mai dureroasă aici, plasată undeva între Abattoir Blues / The Lyre of Orpheus și The Boatman’s Call. „Of course there’s nothing to say / When we’re horizontal / But we don’t have anything to say / When we’re vertical / So to kill the time / Between some sex and the next / I take my newspaper and biro / And I fill in the As and Os…“ „Deadly Tedium“ este „Ce mortel ennui“ fără televiziune alb-negru, fără rochie midi, fără smoking, dar cu aerul acesta cool jazz bine conservat și bine articulat de Mick Harvey. Ca, de altfel, toată partea secundă a unui disc memorabil, încheiat cu ceea ce s-a vrut a fi sequel-ul lui „Je t’aime… moi non plus“, „The Decadance“ / „La Décadanse“, transformat de australian într-o secvență ambientală și eternizabilă.

Paul Breazu este jurnalist.