"În Islanda, toată lumea trebuie să facă ceva" - interviu cu muzicianul Ólafur ARNALDS

19 iunie 2013   MUZICĂ

Ascultînd muzica islandezului Ólafur Arnalds (n. 1986), am descoperit un artist inspirat, care foloseşte resurse complexe în procesul de formare şi care trasează peisaje după propria-i memorie afectivă, influenţată de locul de provenienţă. Stînd de vorbă cu el, nu am avut nici o surpriză să constat atitudinea tipic nordică, un discurs reţinut, aproape laconic, care răspunde punctual la întrebări, nu dezvoltă verbal, lăsînd muzica să spună restul. Noul album, cel de-al treilea al lui Ólafur Arnalds, a fost lansat în luna aprilie şi se intitulează For Now I Am Winter (Mercury Classics).

Există vreo conexiune conceptuală între acest album şi cele de dinainte?

Conceptual, nu există neapărat o legătură, dar din punct de vedere muzical, încerc să dezvolt ceea ce am început, să duc muzica în zone diferite, neexplorate de mine pînă acum.

Cît de strînsă este legătura ta cu muzica clasică?

Nu foarte strînsă. Nu provin din lumea academică, nu am frecventat scena clasică. Folosesc doar elemente din acel limbaj.

De fapt, ce studii muzicale ai?

Am studiat muzica în liceu, apoi am urmat cursuri de compoziţie la Universitatea din Reykjavik, dar nu am terminat, am renunţat după primul an.

Care a fost primul tău instrument?

Primul instrument la care am cîntat a fost pianul.

Ce instrumente ai folosit pentru For Now I Am Winter?

E o listă foarte mare, ar fi dificil să enumăr toate instrumentele, dar, în principal, am folosit orchestră, cvartet de coarde, pian, voce şi instrumente electronice.

Cum ai lucrat la acest album? Cum ai conceput producţia?

La mine, modul de lucru e diferit de cel specific albumelor de muzică clasică. Lucrez în studio, scriu muzica în studio şi mă concentrez mai mult pe sunete, pe producţie, nu neapărat pe orchestraţii şi compoziţie, în sensul clasic al cuvîntului. Mă interesează sound-ul, caracterul muzicii. Ideile le cînt la pian, apoi introduc totul în computer şi aranjez corzile şi efectele pe baza pianului. E un mod digital de a compune.

Cum ai descrie în cuvinte muzica de pe acest album?

Este o combinaţie între muzica clasică şi cea indie-electronică, între instrumentele de orchestră şi softuri ritmice, sintetizatoare şi chiar voce. La fel de bine poate fi ilustraţia muzicală a unui roman scris de un scriitor nordic. Are o nuanţă de mister, are o latură mai dark.

Dacă ar fi să pui muzica ta într-o anumită categorie, pentru a fi mai uşor identificată, cum ai denumi-o?

Nu pun accent pe nici unul dintre elemente. Muzica mea nu are neapărat un miez electronic sau clasic. Eu nu o văd aşa. Nu mi se pare important să o pun în vreo categorie. Privesc ansamblul omogen, format din tot ceea ce intră în această combinaţie.

Ce sau cine te inspiră?

Practic, tot ce mă înconjoară, tot ce se întîmplă în jur mă inspiră. Ascult multe genuri de muzică, de la clasică la pop, indie şi electronică, iar combinaţia dintre ele înseamnă muzica mea.

Poţi menţiona cîteva nume care te-au influenţat de-a lungul anilor?

Sigur: Talk Talk, Chopin, Sigur Rós...

Faci un turneu de promovare? Cum arată concertul tău?

Există cîteva variante de concert. Uneori, folosesc o orchestră întreagă şi cînt albumul aşa cum este, alteori îl prezint într-o formulă mai restrînsă, cu cvartet şi pian, cu o sonoritate mai intimă. Luminile sînt foarte naturale, de genul celor folosite la balet, cu multă lumină albă, la care se adaugă vizualuri, unde adăugăm treptat idei noi.

Cum ţi-ai descrie publicul?

Am un public mixt. Vin iubitori de muzică clasică, tineri, vîrstnici, dar şi iubitori de indie, în principal. Uneori, cînd mă uit în sală, văd tineri care vin împreună cu părinţii sau chiar cu bunicii. Se pare că această muzică atrage multe tipuri de oameni, elimină aceste bariere ale vîrstei.

„Muzica poate contribui la o lume mai bună“

Care crezi că este sursa acestei amprente speciale a muzicii din Islanda? Sigur Rós, Björk, Múm, GusGus – ca să-i numesc pe cei mai cunoscuţi – s-au afirmat în toată lumea cu un mod special de a scrie şi de a exprima muzica. Ce se întîmplă la voi, acolo?

Nu ştiu cum să răspund la această întrebare, nu cred că e ceva de explicat. Islanda e o ţară mică şi toată lumea trebuie să facă ceva. Dar un răspuns clar nu am. Multă lume m-a întrebat asta, dar nu am găsit un răspuns.

Crezi că e mai greu, în vremurile astea, să găseşti pacea de care ai nevoie pentru a face muzică?

Nu.

E în scădere numărul celor care îşi doresc o muzică mai sensibilă, mai bine făcută?

Nu cred. Lumea e mare, lumea ascultă foarte multe feluri de muzică. Nu e neapărat vorba de sensibilitate, dar cred că există foarte multă lume care ascultă muzică mai specială, mai elaborată.

Omul – artistul – descoperă muzica sau o creează?

Nu ştiu. Eu creez şi alţii descoperă. Depinde de ce e mai important pentru fiecare dintre noi.

Cum vezi aşa-zisa industrie muzicală, în calitate de artist, dar şi de ascultător?

Industria a schimbat multe şi cred că schimbarea e ceva normal. Sînt multe lucruri noi pe care le putem face acum, prin Internet sau alte mijloace tehnice. Cred că e bine cînd există schimbare, cînd lucrurile se dezvoltă. Internetul a transformat radical modul în care muzica este consumată şi felul în care ne conectăm cu cei care ne ascultă. Indiferent de mijloace, muzica poate contribui la o lume mai bună. Asta se întîmplă dintotdeauna.

După toate aceste experienţe muzicale, ce te mai provoacă cu adevărat?

Pentru moment, nu lucrez la ceva nou, mă concentrez pe turneu şi pe promovarea noului album. Nu există provocări muzicale în această perioadă.

Ce-ţi mai place să faci cînd nu eşti în studio sau pe scenă?

Îmi place să ies în natură, cu sau fără bicicletă, mă plimb prin munţi cînd e vreme bună, ascult muzică, ies cu prietenii...

Ce muzici ai în iPod?

Nu am iPod. Orice ascult mă inspiră, fiecare album ascultat înseamnă şi studiu, şi inspiraţie, pe lîngă plăcerea de a asculta. Am o colecţie de discuri pe vinil, foarte diversă, din care ascult tot timpul. Recent, am ascultat trupa islandeză Seabear.

interviu realizat de Berti BARBERA

Foto: Marino Thorlacius/Mercury Classics

Mai multe