„Îmi plac la nebunie Stevie Wonder și Bach” - interviu cu Avishai Cohen
Cu prilejul celui de-al treilea concert al lui Avishai Cohen în România (joi, 25 aprilie, ora 20.00, Sala Radio din Bucureşti), reluăm un interviu pe care muzicianul israelian l-a acordat în 2011 Dilemei vechi:
Considerat unul dintre cei mai spectaculoşi şi mai versatili basişti de jazz contemporani, israelianul Avishai Cohen vine pentru a doua oară în România pe 21 iulie, la Festivalul de Jazz de la Gărîna. Şcolit în pian, bass electric şi contrabas, fost membru al sextetului Origin, condus de Chick Corea, şi mare fan al sonorităţilor latino, Avishai Cohen este considerat de ziarul Jerusalem Post cel mai de succes produs de export din jazzul israelian. La Gărîna, Avishai Cohen va concerta, în seara de 21 iulie, în formula sa preferată, cea de trio, alături de pianistul Omri Mor şi de tobarul Amir Bresler.
Cum a intervenit muzica în viaţa dumneavoastră? Vorbim despre moştenirea unor gene muzicale sau, pur şi simplu, despre o întîmplare?
Totul a început din copilărie, în muzică găseam mereu bucurie şi libertate. Copil fiind, imaginaţia mea era stimulată de muzică. Cred că, la un moment dat, muzica era singurul mod prin care-mi puteam exprima sentimente, iar această nevoie de a comunica anumite stări a devenit din ce în ce mai puternică în timp. În casa în care am copilărit muzica era un element foarte important. Mama mea este o persoană cu pronunţate înclinaţii artistice; pe vremuri, preda arta în şcoală, iar în casă obişnuieşte să cînte mai tot timpul. În plus, în casa noastră s-a auzit muzică mereu, clasică sau alte genuri, fie că venea de la radio sau de la vinilurile mamei mele, ceea ce mi-a influenţat enorm dezvoltarea muzicală ulterioară.
Aţi început cu pianul şi aţi ajuns la bas. Cum s-a produs această migraţie între instrumente?
Pe cînd aveam 14 ani, eram în St. Louis şi aveam un profesor de pian pe nume Lloyd Bartlett, mare fan stride piano (stil dezvoltat pe Coasta de Est în anii ’20, bazat pe ritmuri de marş şi ragtime, o formă primitivă, dar foarte spectaculoasă de jazz, ai căror exponenţi de marcă au fost James Price Johnson, Thomas „Fats“ Waller, Art Tatum, Oscar Peterson sau Thelonious Monk – n. red). În acelaşi timp, în perioada liceului, ascultam foarte mult rock britanic, iar asta m-a făcut foarte curios în privinţa basului electric. Am început să studiez cu un mare basist şi profesor, Jay Hungerford, care mi-a cîntat, la unul dintre cursuri, ceva din Jaco Pastorius. Ceea ce am auzit atunci m-a lovit ca un ciocan. În doar cîteva minute, muzica lui Jaco mi-a schimbat viaţa.
Ce a urmat după perioada petrecută în St. Louis? Cum aţi evoluat artistic?
M-am mutat în New York cînd aveam 21 de ani, cu scopul bine definit de a urma o carieră de basist de jazz. Tot timpul am fost deschis la multe alte genuri, de la muzică latino pînă la funk şi reggae, aşa că m-am îmbibat de foarte multă muzică din care se cînta/asculta la New York în acea vreme, jazz, în mod special. Am început să cutreier cluburile şi să cînt pe scene pe care cîntaseră mulţi muzicieni celebri înaintea mea, şi am crescut din asta. Mi-am construit, încet-încet, încrederea că pot deveni un muzician important. Am cunoscut şi mulţi oameni de mare valoare, astfel că evoluţia mea a fost una cît se poate de firească.
Care au fost întîlnirile decisive, artistic vorbind, din viaţa dvs.?
Am trăit experienţe memorabile în toate colţurile lumii, şi asta mi-a influenţat, într-un fel sau altul, exprimarea muzicală. Îmi este foarte greu să aleg doar cîteva dintre întîlnirile importante, dar cred că cea mai importantă dintre toate este descoperirea muzicii lui Jaco Pastorius. Asta a fost o descoperire atît de puternică, încît mi-a influenţat decisiv cariera, a creat o nouă direcţie artistică pentru mine. De asemenea, cînd m-am mutat la New York am fost foarte atras de salsa, dar şi de diferite ritmuri afro-caraibiene. Am început să studiez muzica latină şi am început chiar să şi cînt cu mulţi muzicieni latino. S-a dezvoltat o conexiune foarte puternică cu acest gen de muzică şi asta mi-a modelat în mare măsură atît forma de exprimare instrumentală, cît şi maniera de a scrie muzică. Este un element important în viaţa mea.
Ce muzică ascultaţi?
Ascult o grămadă de muzică, bineînţeles. Muzică clasică, piese pop şi multe alte genuri, cele mai multe primite de la prieteni. Îmi plac la nebunie Stevie Wonder şi Bach, dar ascult cu mare plăcere multă muzică nouă, dacă e de calitate.
Credeţi că trioul este forma de exprimare supremă în jazz?
Este, în mod cert, un format care mi-a plăcut dintotdeauna, indiferent dacă e vorba de imprimări de studio sau de concerte live. Formula de trio permite foarte multă libertate de expresie şi-i implică total pe toţi cei trei membri. Sînt convins că este una dintre cele mai eficiente formule… Am cîntat mult în trio, şi voi continua să fac asta. Chiar şi la Gărîna vin cu un trio, ceea ce e pe sufletul meu.
Ce tabieturi aveţi cînd scrieţi muzică?
În majoritatea cazurilor, scriu atunci cînd sînt acasă, în faţa pianului. Îmi place să am mult timp la dispoziţie pentru asta, sper ca la anul să petrec mai mult timp acasă, scriind muzică. Pe de altă parte, există momente în care scriu în timpul turneelor, ceea ce e natural, avînd în vedere faptul că petrec majoritatea timpului între hoteluri, avioane şi săli de concerte.
Care este povestea din spatele recentului album Seven Seas? Este o întoarcere la origini?
Pe Seven Seas am găsit echilibrul pe care l-am căutat cu înverşunare pe albumul Aurora, care a fost o evadare din formula clasică de trio. Am vrut să concentrez atenţia publicului pe versuri şi pe pasajele vocale. Am format un grup special pentru acest CD, apoi am plecat în turneu pentru doi ani, iar rezultatul este Seven Seas. Părţile vocale sînt încă prezente, dar mai puţin stridente. Procentajul mai ridicat de jazz pur este datorat faptului că noile piese sînt rezultatul unor ani de turnee împreună. Consider că acesta este cel mai firesc curs în jazz, creaţie prin interacţiune permanentă. Esenţa pe Seven Seas este finul echilibru dintre cîteva dintre albumele mele precedente şi multe elemente noi.
Care este relaţia dvs. cu Universul?
Natura este cea care are cea mai mare influenţă asupra mea, indiscutabil. Mirosurile, culorile, tot ceea ce mă înconjoară îmi afectează emoţiile, cred că asta se reflectă vizibil, la un moment dat, în muzica pe care o compun. Sau, cel puţin, îmi place să cred că aşa e.
Aţi fost deja în România, ce amintiri aveţi de aici?
Data trecută cînd am fost în România am prezentat un proiect duo, cu Shai Maestro la pian, dar sînt nerăbdător să ofer spectatorilor de la Gărîna şi muzica de pe noul album, împreună cu Amir Bresler şi Omri Mor – ambii sînt nişte muzicieni tineri şi extrem de talentaţi din Israel. Sper să mă distrez cel puţin la fel cum am făcut-o şi la vizita anterioară!
a consemnat Cătălin TOADER