Gărîna lui Kafka
Marius GIURA
A 14-a ediţie a Festivalului de la Gărîna are loc în plină criză! Cît de greu a fost?
În ceea ce priveşte autorităţile din Timiş, lucrurile au luat o turnură absolut descalificantă. Pot înţelege că bugetele sînt substanţial reduse în această perioadă, dar să anulezi dreptul operatorilor privaţi de a participa la licitaţiile de proiecte, justificînd că nu sînt bani nici pentru evenimentele proprii, e de-a dreptul stupid. O comisie de cultură şi sport, fără vreo abilitate în evaluarea fenomenului cultural, stabileşte că proiectele proprii sînt mai valoroase decît cele ale ONG-urilor.
Cum se finanţează, de fapt, proiectele?
Consiliul Judeţean Timiş a intrat de mult în rîndul instituţiilor de la care nu mai am nici un fel de aşteptări. Un personaj, rupt parcă din alte vremuri, împarte banii alocaţi evenimentelor culturale după criterii doar de el ştiute. Consilierii votează o listă stabilită de acesta, nicidecum proiectele punctuale. Nu există nici un criteriu de evaluare a proiectelor importante, doar interesul unui yesman de a sprijini nişte interese de grup.
Deci Timişul a renunţat cu totul la Gărîna?
Pare ciudat, nu, că acest eveniment e susţinut de ambasadele unor ţări importante şi de centrele culturale de la Bucureşti, şi nu de oraşul care organizează acest festival!? Peste o mie de turişti străini vin an de an la Gărîna, alte cîteva mii vin din restul ţării, Europe Jazz Netwok ne-a invitat să facem parte din această organizaţie, iar în oraşul meu găsesc doar uşi închise! Sper să scăpăm odată de criză, de crize, de prostie, de indolenţă şi de mizerie morală! Totul este desprins din lumea lui Kafka. Marius Giura este directorul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna. Mai multe la www.garana-jazz.ro.
a consemnat Marius CHIVU