Fricile lui Alessio Gastaldello
● Mamuthones, Fear of the Corner, Rocket Recordings, 2018.
„Mascații“ din Mamoiada, o municipalitate din Sardinia care adună sub jurisdicția ei cîteva orășele, poartă pe cap baticuri negre, fuchsia sau mov și sînt îmbrăcați în blănuri de oaie. Atîrnate peste ele, pe spate și pe burți, ciorchinele de clopote zăngănind infernal au proprietatea magică de a alunga răul din interiorul comunității. Acești Mamuthones sînt devoratorii fricilor comunitare, iar despre frică vorbește și Alessio Gastaldello, liderul trupei italiene care a împrumutat numele „creaturilor“ carnavalești, într-un interviu pentru publicația on-line The Quietus: „piesele de pe album se referă la frică. Frică de prezent, de noi situații umane și de noi situații politice; frică de faptul că deciziile politice sînt reprezentarea fricii, dar și frică de eșec sentimental, de singurătate, de a fi împreună cu oameni cu care nu trebuie să fii; frică de a nu-ți găsi locul în lume; fricile și obsesiile personale; frică de a-ți fi frică“. Însuși albumul de anul acesta, al treilea LP din discografia grupului Mamuthones, se numește Fear of the Corner, iar titlul său – dincolo de a fi un mashup între două opere seminale ale istoriei muzicii, Fear of Music (Talking Heads) și On the Corner (Miles Davis) – se reflectă destul de limpede în sound-ul tensionat și caleidoscopic din care este confecționat.
Dacă Sator, primul disc al formației lui Gastaldello, lansat în anul 2009, era o afacere ambientală, misticistă și hauntologică, avîndu-și sursa în experimentele krautrock ale unor, să zicem, Popol Vuh, dar și în nălucirile progressive ale Pink Floyd-ului lui Syd Barrett, albumul eponim din 2010 își adăuga un strat consistent de abrazivitate rockistă, fără a se depărta prea mult totuși de influențele dintotdeauna ale trupei din Padova.
Parte dintr-o importantă și destul de pestriță scenă recentă a muzicii din Peninsulă, Italian Occult Psychedelia, Mamuthones a ajuns, după experiența primelor două albume, să semneze cu -Rocket Recordings, casa de discuri engleză care se confundă cu definiția psych-ului european modern. Iar Fear of the Corner să fie primul LP scos pentru label-ul în portofoliul căruia se află release-uri ale unor Goat, Gnod, Hey Colossus, Oneida sau Teeths of the Sea.
FotC o rupe serios cu trecutul. Nu trebuie să treacă prea mult timp ca să realizezi asta: „Cars! The people in the cars!“ Exclamația lui Alessio Gastaldello putea să stea bine-mersi pe iconica compilație Disco Not Disco, în acel, astăzi mai îndepărtat decît ar putea părea, an 2000. Pe „Cars“, prima piesă a noului album Mamuthones, cuvintele urmează îndeaproape ritmul. Tobele și basul împing totul înainte, într-un infinit tribalist, motorik-ul colorîndu-se cu artificiile sintetizatorului. Simți că exercițiul ăsta al repetiției ar putea să nu se termine niciodată, dar o face pînă la urmă, cu o respirație scurtă. Urmează „Show Me“, o repriză dance-punk care revizitează fermecător toate clișeele genului, de la sfîrșitul anilor ’70 pînă la resurecția douămiistă. Piesa care dă titlul albumului oferă, într-un fel, și soluția alegerii lui, deși e acolo mai mult Byrne decît Davis: „Fear of the Corner“ iradiază funk și afrobeat. „I can dance/ In the.../ In the sunshine/ I can lose/ I can lose my control!“ – „The Wrong Side“ trăsnește, pînă la un punct, a LCD Soundsystem. Ca și „Alone“, cu al ei groove perfect. „Simon Choule“ se scaldă într un industrial mai întunecat decît tot ce s-a auzit pînă acum, mîntuit doar de cele patru note isterice ieșite din niște clape, pentru ca totul să se termine cu „Here We Are“, apoteoza paranoică, de aproape zece minute, a unui sintetizator încremenit în drone: „Here we are/ Face to face/ And sound like this!“
Paul Breazu este jurnalist.