Focus JazzX
● Mammal Hands, Captured Spirits, Gondwana Records, 2020.
● Tigran Hamasyan, StandArt, Nonesuch Records, 2022.
Timișoara și Clujul s-au sincronizat, inclusiv în interes politic, în ambiția de a consacra două festivaluri jazz de centru de capitală regională – JazzX și Jazz in the Park –, inițial populiste, cu acces mai mult sau mai puțin liber, cu muzică mai mult sau mai puțin jazz, cu mult public la plăcinte. Pe parcursul unei istorii de zece ani s-au maturizat în evenimente ce reușesc să împace gusturi diverse și să-i facă pe edilii noștri să pară mai intelectuali. Ambele festivaluri au crescut și datorită consultanței unor pricepuți curatori de evenimente de nișă, de dragul cărora unii artiști tot revin, cu ceea ce pare plăcere onestă – indiferent că au de prestat în oaze exotic-friguroase ca Gărîna/Smida, ori pentru un public doar parțial interesat, cum e cel prezent la menționatele festivaluri urbane. Totuși, aceste festivaluri au stîrnit curiozitatea și apetitul pentru jazz al unei părți din publicul de circumstanță.
Mă opresc asupra programului anunțat de la JazzX, unde se întorc nume ce ne-au picat imediat cu tronc încă de la primele lor vizite în România. Am mai scris aici pe cînd abia îi descopeream, iar acum îmi permit să revin asupra lor cu alte urechi, cu titlu de nostalgie și cu amintirea impactului pe care l-au avut cînd i-am prins în concerte.
Britanicii Mammal Hands nu sînt cei mai tehnici și nici nu se laudă cu o pregătire formală, dar au pus la punct un soundinconfundabil, transformînd o preferință pentru structuri repetitive într-o trăsătură interesantă, cu saxofonul mimînd rolul fachirului hipnotizator – de sălbăticiuni și de public. Grupul stă preponderent în turnee, acumulînd reputație mai rapid decît alți colegi de generație și de casă de discuri. Aș fi vrut să pot recomanda iminentul lor album, dar mai durează puțin pînă iese (probabil va fi prezentat la Timișoara), așa că mă opresc asupra celui peste care am sărit, de la începutul pandemiei. Nu vine cu elemente stilistice noi, dar perfecționează identitatea post-jazz pe care mizează grupul, ambalînd în forme romantice ideile experimentale ale repetiției hipnotice – idee pusă și pe seama influenței unor pionieri ca Terry Riley și Steve Reich. Amatorii de muzică ambientală cu beneficii psihoterapeutice se vor bucura să descopere că și jazz-ul are o ofertă viabilă pentru ei.
Pianistul Tigran Hamasyan a fost un abil exportator al moștenirii sale muzicale armene, începutul carierei sale a îmbinat viguros jazz-ul cu folclorul regiunii, însă pe cel mai recent material, scos la prestigioasa casă americană Nonesuch, oferă o colecție de versiuni cover din miezul Americii. În jazz ele se numesc „standard” (de aici titlul albumului), ceea ce le dă altă conotație decît în alte genuri, avînd nu doar valoare omagială ori de exploatare comercială, ci și una de provocare (auto)didactică. Principalul element de atracție e măsura în care astfel de preluări se îndepărtează de materialul original, păstrînd totuși structuri recognoscibile, și felul în care contribuie invitații la asta – preferabil într-o manieră care să nu poată fi reprodusă curînd de sistemele de remixare stochastică ale Inteligenței Artificiale.
În cazul de față contribuțiile aparte vin din partea lui Joshua Redman (înlocuindu-l pe Charlie Parker pe „Big Foot”), a trompetistului Ambrose Akinmusire (pe „I Should Care”, compoziție Alex Stordahl consacrată de Sinatra) și a saxofonistului Mark Turner (pe „All the Things You Are” promovată și de Michael Jackson). Elmo Hope și John Coltrane sînt alți artiști asociați cu piesele selectate, însă majoritatea au în comun că au trecut cîndva prin interpretarea Ellei Fitzgerald, fiind mai cunoscute pentru versiunile lor vocale decît pentru această radicală reformatare pentru pian.
Mammal Hands și Tigran Hamasyan vor concerta în cadrul Festivalului JazzX de la Timișoara, în perioada 28 iunie – 2 iulie. Mai multe la www.plai.ro/jazz.
Aron Biro este autorul blog-ului https://aronbiro.blogspot.com.