Filamente

● Youn Sun Nah, She Moves On, ACT, 2017. 

Vocea lui Youn Sun Nah a cochetat dintotdeauna cu pop-ul candid, oferind una din cele mai eficiente chei de acces în universul jazz și în portofoliul casei de discuri ACT (o funcție esențială e îndeplinită și de standardele de inginerie sonoră impecabilă garantate de instituția respectivă).

Pe albumul She Moves On e chiar o provocare să identifici ancorele jazz, în ciuda faptului că artista îl are de partea ei pe unul dintre chitariștii de marcă ai genului – Marc Ribot (recent prezentat în această rubrică cu ocazia vizitei în România). Acesta preferă să țină isonul cu solouri rock retrase sau îngînări -folk, urmînd exemplul altor chitariști care au mai acompaniat-o pe diva din Seul/Paris, vezi contribuțiile lui Ulf Wakenius, care pe albume rareori iese din matca subordonată obiectivelor de popularizare jazz urmărite de întreg catalogul Youn Sun Nah. Filamentele jazz care mai pîlpîie pe acest material se datorează clăparului și producătorului Jamie Saft, a cărui experiență este strîns legată de numele lui John Zorn. Saft e responsabil cu arhitectura sonoră și conceptul pop-jazz ilustrat aici, ajutat de bateristul Dan Rieser în momentele cu caracter mai improvizațional – o secție ritmică atipică, din care ritmul uneori lipsește, tobele fîlfîind blînd și subtil în jurul vocii protagonistei.

Un ingredient esențial al succesului lui Youn Sun Nah este contrastul între originile asiatice, contextul jazz în care activează artista și selecția de șlagăre occidentale cîntate cu dicție perfectă, formată parcă pe coloane sonore Disney. Strategia e facilitată și pe acest album de o selecție de piese clasice preluate din surse diverse – Joni Mitchell („The Dawntreader“), Lou Reed („Teach the Gifted Children“), Jimi Hendrix („Drifting“, cu interesante răstălmăciri chitaristice din partea lui Ribot), Paul Simon („She Moves On“), Peter, Paul & Mary („No Other Name“). Paleta este mai puțin năstrușnică decît în trecut, fără bucăți care să cocheteze cu parodia (preluările Metallica ori Nine Inch Nails de pe alte albume). Întreg materialul este fixat într-un spațiu sobru, al tributului adus clasicilor eterni, unul americanocentric – acolo unde în trecut se mai strecurau bucăți exotice cu trimitere la originile asiatice sau la domiciliul parizian al artistei, acum avem doar selecții consacrate de folclorul american – „A Sailor’s Life“, „Fools Rush In“ și „Black is the Color“.

Ca de obicei, se propun și unele bucăți originale – prin acestea iese la lumină mai puternic filonul jazz, astfel că sînt distanțate în ordinea pieselor (deschidere, închidere) asemeni unor pastile care trebuie dozate înainte și după masă pentru a-și face efectul în dieta vintage pop-folk recomandată de ansamblul materialului. Producătorul Jamie Saft pune și el la dispoziție o compoziție, „Too Late“, o baladă folk croită în spiritul albumului, cu aportul unui cvartet de coarde.

Fără a se aventura în a cînta în mai multe limbi și inspirîndu-se dintr-o paletă limitată de genuri și epoci muzicale, Youn Sun Nah oferă cu She Moves On cel mai conservator album al său – mai puțin globalist și efervescent decît în trecut, conceput pentru a ataca piața americană, ori poate gîndit astfel de newyorkez-ul Jamie Saft. Acesta a avut un rol central în concepție și o ghidează pe divă în alte direcții decît suedezul Ulf Wakenius – colaboratorul pe care Youn Sun Nah îl mai credita în trecut drept sfetnic. Cu această subtilă schimbare de direcție, artista propune acum un soi de încarnare feminină și cu sînge asiatic a lui Frank Sinatra. 

Youn Sun Nah & Ulf Wakenius vor concerta în seara de 12 iulie în cadrul Festivalului de Jazz de la Gărîna. Mai multe la www.garana-jazz.ro. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.