Exuberanță ocult-ironică
● Ghost, Prequelle, Loma Vista, 2018.
Suedia oferă cu regularitate refrene și riffuri extrem de contagioase, fixînd repere în istoria muzicii pop-rock. ABBA, Europe, Roxette, Ace of Base, The Knife și-au marcat definitiv generațiile, iar compozitorii suedezi Denniz Pop și Max Martin se ascund în spatele succeselor unor Britney Spears, Backstreet Boys ori N-SYNC, fiind situați în clasamentele compozitorilor de hituri cot la cot cu Paul McCartney. Era momentul ca expertiza respectivă să fie transpusă și în spațiul rock-ului satanic, iar grupul Ghost s-a înhămat la această misiune mizînd pe cîteva ingrediente-cheie: reputația de „curvă satanistă“ a Uniunii Europene în ochii conservatorilor (mizînd pe pofta de scandal aferentă și banii care vin din controversă), priceperea producătorului britanic Tom Dalgety și acel fler al suedezilor în a scorni cele mai irezistibile refrene și melodii.
Albumul Prequelle s-a născut dintr-un scandal cu caracter pragmatic, în cadrul căruia anonimitatea membrilor trupei a fost dată în vileag de răfuieli financiare – liderul Tobias Forge vede în Ghost mai degrabă un start-up personal decît un grup democratic, în consecință a fost părăsit de colegii pe care îi frustra obligația contractuală de a cînta mereu cu măști pe față (sub anti-identitatea „nameless ghouls“). Noul album e făcut să demonstreze că Forge a fost dintotdeauna forța creativă, atît muzicală, cît și conceptuală – după ce și-a înlocuit toți angajații, nimic nu pare să se fi pierdut, ba chiar s-a cîștigat ceva prin cooptarea producătorului Tom Dalgety (care s-a ocupat exemplar și de sound-ul unor Opeth, Royal Blood, Killing Joke etc.). Albumul are șanse să readucă trupa pe listele finale ale premiilor Grammy, unde cîștigaseră și în formula veche în 2016. În acest timp, dezertorii s-au grăbit să își lanseze propriile proiecte (Magna Carta Cartel și Priest), însă semnele arată că raportul creativ dintre aceștia și Tobias Forge e similar celui dintre membrii Take That și Robbie Williams.
Albumul este cel mai pop din catalogul trupei, mai aproape de un hibrid Europe-ABBA decît de debutul care îi prezenta acum zece ani drept epigoni ai lui King Diamond. Tobias Forge a învățat lecțiile industriei publicînd cu regularitate versiuni cover după ABBA, Depeche Mode, Pet Shop Boys etc. Noul material debordează de hit-uri și exuberanță ocult-ironică, un soi de cosplay pe concepte catolice, consolidînd imaginea catolicismului ca fenomen pop-culture – o ironică răzbunare a muzicii persecutate cîndva prin interdicția de a folosi acele structuri muzicale caracterizate drept „diabolus in musica“.
Desigur, formularea rock satanic e menită mai degrabă a provoca nod în gît și acces subit de tuse celor care cad ușor victime terminologiilor – eticheta consacrată ar fi shock rock, cu o istorie la care au pus umărul Kiss, Alice Cooper, King Diamond, Marilyn Manson și cu o popularitate crescîndă în societățile liberal-seculariste, unde Satana aparține aceleiași paradigme ca și klingonienii, orcii ori super-anti-eroii Marvel, îndeplinind funcții în egală măsură moraliste și de divertisment. În alte societăți, îndeobște cele care confundă superstiția cu spiritualitatea și morala, lucrurile se iau mai în serios – cei care urmează îndeaproape cronologia scripturilor ar putea recunoaște în album semne ale sfîrșitului lumii. Sfîrșit care ar putea veni pe 14 august 2019, cînd Ghost îi va însoți pe Metallica la concertul de pe Arena Națională – eveniment deja sold-out, ale cărui energii antitradiționale ar fi un potrivit pretext pentru grăbirea lucrărilor la Catedrala Mîntuirii Neamului. Cine s-ar fi gîndit că Armageddonul va fi un stadion românesc cu probleme la gazon?
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.