Exotic & excepţional
● Youn Sun Nah, Lento, ACT, 2013.
Surprinzător de puţin jazz pentru un produs al casei de discuri ACT, pe recentul disc al sud-coreenei Youn Sun Nah. Pe seama asta se poate pune succesul exploziv al materialului, unul din cele mai bine primite albume din memoria recentă, comercial vorbind, al casei de discuri şi al jazzului modern în general. Devine destul de repede evident că materialul e o manevră de deschidere spre o piaţă mai largă, dincolo de nucleul puriştilor şi eclecticilor lumii jazz. E cu atît mai surprinzător cu cît la acest pas contribuie instrumentişti de prestigiu din portofoliul ACT, majoritatea prezenţi pentru al treilea album consecutiv, alături de diva coreeană – scandinavii Ulf Wakenius (chitară) şi Lars Danielsson (bass/violoncel), francezii Vincent Peirani (noul recrut, la acordeon) şi Xavier Desandre-Navarre (percuţie).
Albumul e de natură să despartă apele comunităţii jazz care, ca orice comunitate de nişă, e puternic polarizată între, pe de o parte, fanatici pretenţioşi ce consumă genul cu religiozitate audiofilă şi îl discută în sentinţe, şi, pe de altă parte, ascultători mai superficiali, dar şi mai dispuşi la a împărtăşi plăcerea propriilor experienţe. De către prima categorie acest album va fi primit ca o ruşine – nu atît datorită calităţii materialului, cît prezenţei unui cover version după „Hurt“, piesa celor de la Nine Inch Nails (în condiţiile în care puriştii n-au apucat s-o ierte pe artistă pentru cover-ul Metallica de pe albumul precedent). Deşi Nah îi răzuieşte şi îndepărtează un strat de întunecime, piesa lui Reznor se revarsă peste o parte din album, impregnîndu-i stilul baladist-emoţional cu instrumentaţie minimală, inclusiv pe piesele compuse de acompaniatorii divei. Contribuţiile lui Peirani („Full Circle“, „Empty Dream“) sînt clădite pe un acordeon boem franţuzesc şi oferă gingăşii ce n-ar fi nelalocul lor în filme precum Amélie. Contribuţia lui Danielsson („Waiting“), cu ceva plus de violoncel, sună celtic şi new age şi se apropie periculos de Loreena McKennitt. Contribuţia lui Wakenius („Momento Magico“) e singura bucată de jazz de la un capăt la altul, axată pe acrobaţii vocale de tip scat cu un solo virtuos de chitară pe la mijloc, în timp ce restul colegilor se mulţumesc să ţină isonul. Lista de contribuţii externe e completată de trei bucăţi culese din genunea vremii şi surse extrem de diversificate: „Arirang“ e un cîntec tradiţional coreean; piesa ce dă titlul albumului e o compoziţie fin-de-siècle a rusului Alexander Scriabin; „Ghost Riders in the Sky“ e cover după autorul de coloane sonore western Stan Jones. Ultima dintre piesele menţionate are aici una din cele mai interesante prelucrări din istoria de aproape 70 de ani a compoziţiei şi e totodată vîrful albumului, mixul country-coreean-scandinav fiind pe cît de improbabil, pe atît de interesant livrat, cu o afectare vocală de tip Björk meets Tom Waits. Albumul e completat cu trei compoziţii personale ale divei, balade cîntate cu patos, menite să îi scoată în evidenţă textura vocală şi accentul catifelat.
Jazzerul hedonist-tolerant va recunoaşte că toţi cei prezenţi pe acest album şi-au demonstrat, în repetate rînduri, rostul în istoria recentă a jazzului – chiar şi Youn Sun Nah, deşi a cochetat în mod repetat cu pop-ul şi jazz-ul de cafenea pariziană, are un portofoliu de demonstraţii tehnice pe care nu i-l poate pune nimeni la îndoială. Prestaţia instrumentală retrasă de pe acest album ţine de conceptul minimalist al albumului şi de strategia de a pune spaţiu de manevră la dispoziţia unei dive exotice cu o voce excepţională. În ciuda secluziunii favorizate de purişti, e nevoie de astfel de albume pentru a deschide apetitul publicului mai speriat de jazz, iar contrastul dintre discursul încărcat emoţional al protagonistei şi spaţialitatea acompaniamentului e o poartă larg deschisă spre acest soi de public şi o miză esenţială a concertelor ce vor promova acest album.
Youn Sun Nah & Ulf Wakenius vor concerta în deschidere pentru Paolo Fresu Devil Quartet, pe 14 octombrie la Sala Radio din Bucureşti.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.