Electric Ziggy
● Janelle Monae, The Electric Lady, Wondaland Arts Society, 2013.
Iată un album mai uşurel decît ceea ce obişnuiesc să prezint în cadrul acestei rubrici, dar mă aflu oarecum sub impactul tăvălugului de feminism pop ultrasexy care a scandalizat mass-media ultimelor luni (isprăvile unor Rihanna, Hannah Montana ş.a.m.d.). Optînd totuşi pentru un album mai lateral şi mai cu dedesubturi, m-am oprit asupra discului Janellei Monae, cel mai sexy şi mai avangardist produs soul din memoria recentă; pentru o semnificativă masă a criticii muzicale, chiar revelaţia pop a anului.
Au impact instantaneu moţul artistei, tributar în unele fotografii celor de la Leningrad Cowboys iar în altele lui Prince (mentorul artistei încă de la debut), şi faptul că albumul e mijlocul unei trilogii musical-sci-fi inspirată din Metropolis-ul lui Fritz Lang. Cei care, crescînd cu Blade Runner, au dezvoltat un fetiş pentru conceptul de femeie-robot, vor cădea primii victime ale poveştii androidei Cindi, care călătoreşte în timp să re(in)staureze dragostea în oraşul Metropolis. În ajutorul ei sar personaje secundare jucate şi cîntate de Erykah Badu, Esperanza Spaulding, Solange (sora lui Beyonce) şi pomenitul Prince. La butoane au lucrat Puff Daddy/Diddy şi Big Boi de la Outkast, deci avem un material care frizează mainstream-ul (avînd şi oarecare expunere MTV), dar care şi-a găsit o puternică susţinere în scenele indie, cu precădere în zona R&B şi indie-disco. Industria pop nu prea permite albume de asemenea lungime şi ambiţie conceptuală – vremea viziunilor epice sofisticate, întinse peste mai multe albume, a apus în pop, genul (dacă a fost vreodată un gen) trecînd în apanajul rockului progresiv. Janelle se prezintă aici ca un fel de Ziggy Stardust de sorginte soul post-Frank Ocean, altoind ADN preluat de la James Brown şi Judy Garland, oferind chiar interviuri din postura personajului său. Mi-au trecut pe la urechi ambiţiile recente ale lui Timberlake sau Lady Gaga, însă trebuie să recunosc că mi-a scăpat momentul exact în care industria muzicală mainstream a luat turnura strategică de la simplitate debilitantă spre o retorică meta-pop.
Nişa din care provine albumul e familiarizată cu versuri despre bani, sex, romanţe de margine de ghetto şi troposul respectiv a rămas intact şi aici, deşi te-ai aştepta ca sofisticarea proiectului să se ridice deasupra celor lumeşti. Piesa „Ghetto Woman“ e un comentariu funk la adresa exploatării de clasă, finalizat cu un solo de chitară al lui Prince ca în vremurile sale de glorie. „Primetime“ e un duet R&B în care protagonista îşi descoperă sexualitatea în compania unui golan uman frecventator de striperiţe androide; piesa are ceva din sexismul Rihannei şi punctează eliberarea eroinei cu încă un solo princiar. Umbra lui Prince bîntuie de altfel întreg albumul – nu doar în plan muzical, ci şi al imaginii queer pop cu care se promovează artista. Materialul propune la o extremă bucăţi de hip-hop social răstit, iar la cealaltă un disco retro-futurist cu atmosferă instigatoare la robot twerking (concept cu care, iată, Janelle le ia faţa celor de la Daft Punk). Uneori, cele două extreme se îmbină în aceeaşi piesă – în acest sens single-ul „Q.U.E.E.N.“ cu Erykah Badu (care beneficiază şi de un excelent clip) e cel mai elocvent exemplu pentru versatilitatea albumului. În general, piesele colaborative denotă o astfel de inginerie genetică, în timp ce piesele solo sînt balade soul în care eroina îşi deplînge postura de Ioana d’Arc a unei insurecţii amoroase.
Cum şade bine unui album conceptual, mai avem intercalate uverturi orchestrale la capitolele poveştii şi intermezzo-uri vorbite în care unele personaje acuză că „robot love is queer!“, iar altele celebrează noua formă de deviaţie sexuală. Iată o nouă dilemă morală pentru politicienii sexului deocamdată subiect de distracţie dar, cine ştie, cîndva materialul Janellei ar putea fi privit în retrospectivă drept deschizător de drumuri în ce priveşte natura relaţiei om-maşină. Pînă atunci, enjoy the electro booty contest!
Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.