Eco-jazz activist
● Phronesis, We Are All, Edition Records, 2018.
De cînd am scris aici despre trioul anglo-scandinav, Phronesis au mai scos patru albume la Edition Records, și-au anunțat (pentru vara aceasta) revenirea în România, iar presa a început să vorbească despre ei ca fiind grupul care a umplut în acest răstimp golul lăsat de Esbjörn Svensson Trio.
Au avut de atunci o componență stabilă: danezul Jasper Høiby la bas, suedezul Anton Eger la tobe și britanicul Ivo -Neame la pian. Ultimul provine din colectivul artistic londonez Loop, a căror casă de discuri de tip „do it yourself“ a fost rampă de lansare pentru Phronesis, coroborată cu punctul critic al carierei grupului – colaborarea cu Mark Guiliana pe albumul live înregistrat în 2010 într-un bar notoriu din cartierul londonez Camden. Ulterior, Phronesis au avansat cu pași mari după o tactică persistentă de internaționalizare, colaborînd cu big band-ul radio din Frankfurt și cu compozitorul de muzică clasică Dave Maric, acumulînd o reputație redutabilă pe scena londoneză și europeană. În consecință, îi regăsesc pe Phronesis la şapte ani de la precedenta recenzie într-o formă mult mai expansivă, cu piese marcate de numeroase năstrușnicii, însă păstrînd aceeași fixație pentru experimente ritmice ce manipulează percepția ascultătorului și se adresează unui simț rafinat al detaliului sonor.
În special bateria are aici un sound și un loc cu totul deosebit, ceva ce ai aștepta de la un proiect condus de toboșari ca Guiliana ori Öström. Producția scoate în evidență o alambicare metrică neobișnuită (susținută și de bas), migrînd dinamic între frenezie insectoidă, tobe discrete în sprijinul pianului și cadențe agresiv-pugilistice. O surpriză sînt și clapele electronice de pe piesa de închidere („The Tree Did Not Die“) folosite tot în interes ritmic, acompaniind bateria incisivă cu pulsații psihedelice – poate fi o sugestie privind planurile de viitor, căci pînă acum trupa a cîntat exclusiv acustic. La unele ocazii, basul coboară spre note de violoncel pentru a adăuga doze de melancolie ce au ocazionat în ultima vreme trimiterile la E.S.T. Ca fan science-fic-tion, am fost încîntat și de omagiul adus lui Douglas Adams pe „Matrix for D.A.“ – o alăturare absurdă de structuri muzicale divergente ca și umorul destructurat al scriitorului.
În paralel cu ascensiunea Phronesis, membrii grupului au inițiat unele proiecte paralele, bunăoară trupa Fellow Creatures a liderului Jasper Høiby, care a fost o sursă de inspirație majoră pentru conceptele eco-marxiste ale acestui album. Proiectul respectiv e încărcat ideologic de literatura activistă (eco-feministo-anticapitalistă) a lui Naomi Klein, iar convingerile adoptate de basist pe acea cale au impregnat și trupa sa de bază. Este totuși un album instrumental, în care narațiunea derivă din titluri, copertă și interviuri, care au astfel rolul de a oferi complemente conceptual-vizuale narațiunii instrumentale. E un nou fel, post-douămiist, de a gîndi muzica, regăsit și în alte genuri instrumentale (post-rock și post-alte genuri) – percepția și imersiunea ascultătorului se îmbunătățesc semnificativ dacă acesta depune un efort de familiarizare cu fundația conceptuală a materialului, de la grafică la interviuri. „To prompt discussion and to share a message“ este obiectivul propus, complementar celui implicit de a satisface auricular niște melomani. E însă o propunere participativă, care solicită un pas și din partea ascultătorului – strategie ce scindează muzica modernă într-o categorie care se livrează pentru a satisface o nevoie ad-hoc de sunet și una capabilă să-și informeze consumatorul.
Phronesis vor concerta în cadrul Festivalului de Jazz de la Smida din Parcul Natural Apuseni (15-17 august). Mai multe la https://smidajazz.ro.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.