După nouă ani, încă un dans

● Stromae, Multitude, Mosaert/Polydor Records, 2020.

„Există ceva foarte belgian în mine, poate cinismul, poate ironia, poate suprarealismul”, îi spunea, în februarie anul acesta, Paul Van Haver jurnalistei Elisabeth Vincentelli într-un interviu pentru publicația The New York Times. Pe Van Haver trebuie să îl știți – fiu al unei belgience și al unui rwandez ucis în timpul genocidului din 1994, lua prin surprindere topurile muzicale europene – cele românești n-au stat nici ele deoparte – în 2009 cu überhit-ul „Alors on dance”, o piesă care capta sensul cuvintelor pe care le rostea în interviul amintit mai devreme. Pe lîngă asta, Stromae – căci acesta este pseudonimul artistic al muzicianului născut în Belgia – aducea în muzica momentului un paradoxal balans între optimismul imprudent al unui pop house exotic, în care sound-urile ieșeau pur și simplu în afara Occidentului stereotipal, și pesimismul actualității: „Qui dit études dit travail, / Qui dit taff te dit des thunes, / Qui dit argent dit dépenses, / Qui dit crédit dit créance, / Qui dit dette, te dit huissier, / Lui dit assis dans la merde. / Qui dit amour, dit les gosses, / Dit toujours et dit divorce. / Qui dit proches, te dit deuils, / Car les problèmes ne viennent pas seuls. / Qui dit crise, te dit monde, / Dit famine et dit tiers monde, / Qui dit fatigue dit réveil / Encore sourd de la veille, / Alors on sort pour oublier tous les problèmes“. Ne trăiam din plin criza economică și austeritățile asociate ei, iar ceea ce propunea belgianul în acel an suna adecvat: evazionismul trebuia să fie parola pop a momentului.

Au trecut de atunci treisprezece ani și doar două albume pentru muzicianul cu rădăcini africane, Cheese, în 2010, și Racine carrée, trei ani mai tîrziu. În același 2015, se vedea nevoit să anuleze turneul în Congo și Rwanda din cauza unor efecte secundare provocate de un medicament pentru malarie – despre care vorbește în noul single „L’enfer” –, pentru a reveni cu un nou LP la începutul acestei luni. Multitude este o operă și mai caleidoscopică decît anterioarele – influențele din muzica de astăzi a lui Stromae se împart mai apăsat între ritmici ale Sudului global, precum afrobeat, cumbia sau reggaeton, o coloratură „folclorică” amprentată de uzul unor instrumente etnice de pe tot mapamondul și o melancolie care nu poate veni decît din vocea idolului său, chansonnier-ul belgian Jacques Brel. Poveștile însele apelează cînd o referință la Simone de Beauvoir, ca în „Déclaration”, cînd propria poveste de viață, ca în aminitita „L’enfer”, dar și în „C’est que du bonheur”, „Mauvaise journée”, „Bonne journée”, cînd destinele unor oameni încă tratați nedrept de către societate, precum în „Fils de joie”, cînd munca lucrătorilor sanitari în pandemie, ca în lead single-ul „Santé”. Divers și texturizat, balansînd – ca întotdeauna în muzica lui Stromae – între optimism și pesimism, punînd accentul pe storytelling și empatie, Multitude este o capsulă adictivă și descentralizată de europop.     

Paul Breazu este jurnalist.