După douăzeci de ani

● Public Image Ltd., This Is PiL, PiL Official, 2012. 

„Lucky you / This is PiL / PiL / This is PiL / Public Image Limited / This is PiL / PiL / This is PiL / You are now entering a PiL zone“... Vocea cavernoasă a unui bărbat care se îndreaptă cu paşi siguri spre vîrsta a treia urlă o mantră identitară. „I am John / And I was born in London / I am no vulture / This is my culture / (…) / We came from chaos / (…) / We are the ageless / We are teenagers“... S-au născut mereu mulţi John-i în Londra, n-am nici o îndoială.

Unul dintre ei, îmbrăcat într-un burghez halat de casă, îşi umplea buzunarele cu lire sterline acum patru ani, jucînd rolul principal într-un spot comercial pentru o oarecare marcă de unt britanică. Era acelaşi tip a cărui voce se auzise, cu trei decenii şi jumătate înainte, în timpul Jubileului de Argint al Elisabetei a II-a, pe „God Save the Queen“, imnul întors pe dos al fostului Imperiu, cîntat de trupa care a furat complet şi pentru totdeauna definiţia punk-ului: Sex Pistols. „There is no future in England’s dreaming“... Pentru John Joseph Lydon – puteţi să-l numiţi la fel de bine Johnny Rotten –, drumul de la anarhie la untul pe pîine a trecut prin una dintre cele mai interesante formaţii din epoca de după pulverizarea zgomotoasă a Sex Pistols-ului şi a genului muzical căruia i s-a circumscris. Public Image Ltd. e numele ei. Iar faptul că astăzi se poate vorbi din nou despre ea se datorează chiar acelei reclame, cu banii obţinuţi pentru prestaţia publicitară Lydon reuşind să finanţeze, în 2009, reformarea trupei care se oprise cu exact 17 ani în urmă. Şi să producă, după douăzeci de ani de la anteriorul, un nou album, This Is PiL, al nouălea din discografia de studio a grupului, lansat anul acesta, cu doar o lună înainte de Jubileul de Diamant al aceleiaşi regine Elisabeta. O s-o spun de la început, TIP e un album Public Image Ltd. lipsit/văduvit de basul lui Jah Wobble şi de chitara lui Keith Levene – deci luaţi-vă gîndul de la orice asemănare cu briliantul şi intoxica(n)tul Metal Box –, şi centrat în jurul personajului disfuncţional şi charismatic, dar peste care au trecut destui ani, care e Johnny Lydon. Asta nu înseamnă că proaspătul LP nu are momentele lui de graţie. Luaţi, de exemplu, „Deeper Water“, o repriză hipnotică, contaminată de sound-ul importat din Jamaica, aptă să trimită o săgeată către operele timpurii ale PiL. Sau „Lollipop Opera“, un trip dadaist şi copilăresc, pe care vocea frontman-ului, trecută masiv prin efecte, se plimbă prin spaţiile lăsate libere de jocul dintre chitară şi bas. Sau „Out of the Woods“, ultima piesă de pe album, aproape zece minute de cadenţă tehnoidă, krautrockistă a fostului membru al The Pop Group şi The Slits, Bruce Smith, peste care apar, pe măsură ce trece timpul, sunete care desenează acolo un peisaj nocturn, deranjat din cînd în când de exploziile vocale ale unui monomaniacal Lydon. Fără aceste cîteva sclipiri, This Is PiL ar rămîne, totuşi, albumul unei versiuni curate şi cuminţi a ceea ce a fost cîndva Public Image Ltd. Iar ăsta nu e un compliment pentru o trupă care s-a situat, în perioada ei de glorie, la capătul celălalt. 

Paul Breazu este jurnalist.