Despre mizeria din dulceață
● 100 Gecs, 10000 Gecs, Dog Show Records/Atlantic Records, 2023.
Să fie cam opt ani de cînd Laura Les și Dylan Brady și-au numit duo-ul după o întîmplare involuntar amuzantă. „Gecs” este prescurtarea lui „geckos”, cuvînt care denumește o familie de șopîrle de prin țările calde; numele acesteia a ajuns a fi cel al unei formații americane după ce Les, vrînd să-și cumpere unul, a comandat din greșeală 100 de exemplare din această familie. Bine, asta e doar una dintre multiplele povestioare din jurul originii numelui pe care le-au oferit, în tot felul de interviuri, cei doi. Lăsînd toate glumele deoparte, 100 Gecs chiar apărea în 2015, pentru ca un an mai tîrziu să lanseze un EP care va lua titulatura binomului muzical. Cele cinci piese de pe acest debut livrează rețeta definitivă a felului în care va suna muzica celor doi – infinite sound-uri și (sub)culturi juxtapuse parcă prin intermediul unui accelerator de particule, plasate într-un univers și o eră în care ironia și opusul ei, oricare ar fi fost acela, fuzionaseră complet. S-o spunem, PC Music, label-ul de care se leagă definiția profundă a hyperpop-ului ca gen muzical – scurt pe doi, gen născut pe Internet, impregnat de cultura memeficării și de efecte sonore eventual monstruoase, imersat în imaginarul neonostalgic al stilizării absolute a trecutului –, dăduse tonul cu cîțiva ani înainte, dar 100 Gecs venise să-i adauge curentului un aer de carnaval, populism, absurd, eficacitate și un fel de realism contrariant. Dacă, muzical vorbind, estetica producției în cazul 100 Gecs putea produce șocuri și reacții zeflemitoare – nimic nou sub soare, în cazul majorității microsubculturilor venite din Internet a fost la fel –, mecanismele de reprezentare, reproducere și recuperare a ei puteau construi un apel referențial mai mult decît interesant. Într-un articol pentru platforma Tidal, criticul și istoricul muzical Simon Reynolds lega sound-ul acesta și filosofia din jurul lui de ceea ce a reprezentat în istoria post-punk, Cupid & Psyche 85, cel de-al doilea album al formației britanice Scritti Politti: „Dacă există un adevărat succesor al strategiei oblice de infiltrare prin simulare a grupului Scritti Politti, acesta ar fi PC Music și genul muzical pe care l-a consacrat, hyperpop-ul. (…) Cu artiști precum 100 Gecs și Glaive, conexiunea la epoca Cupid & Psyche 85 nu se face atît prin coordonatele sonore, cît prin urmărirea obținerii unui sound complet denaturat, al cărui glanț procesat îți îmbunătățește starea de spirit ca o supradoză de glucoză. Renunțînd la stratagemele underground convenționale ca noise-ul și disonanța, hyperpop-ul recunoaște faptul că atractivitatea melodică a muzicii comerciale conține propriul său exces și propriul său extremism. Exact așa cum spunea cîndva chiar Gartside (Green Gartside, frontman-ul formației Scritti Politti, n.a.): «Există mizerie, odiozitate, dacă vreți, chiar și în dulceață»” (tr. a.). Iar 10000 Gecs, noul album al 100 Gecs – la fel ca toate release-urile duo-ului din St. Louis, statul Missouri –, ține să le dea dreptate și lui Gartside, și lui Reynolds prin layout-ul megamaximalist, textele mai ilariante decît în trecut, pastișele bombardante și – de ce nu? – prin durată: un LP de vreo 23 de minute.
Paul Breazu este jurnalist.