Darwinism

4 septembrie 2013   MUZICĂ

● Lucian Ban & Mat Maneri, Transylvanian Concert, ECM, 2013. 

Din existenţa „conceptului“ Lucian Ban putem deriva o serie de concluzii, după cum urmează:

a) Lucrurile se fac în altă parte, nu în România. Eventual, României i se dau înapoi unele drepturi de concesionare emoţională, la iniţiativa bunului-simţ al celui care face pomenitele lucruri sau prin interesul acestuia pentru a exploata zăcăminte cu care noi nu ştim ce (şi cum) să facem – o variantă spirituală a unei situaţii de tip Roşia Montană. Din fericire, proprietatea intelectuală nu e la fel de consumabilă ca zăcămintele fizice, aşa că existenţa albumului Transylvanian Concert aduce beneficii întregii planete muzicale, fără a ne ştirbi bogăţia. Poate şi pentru că a plecat la New York, adică în capitala jazz a lumii, cu bursă, şi nu fugărit de paznicii verticalităţii morale de altădată, Lucian Ban nu se uită înapoi cu mînie, ci cu conştiinţa avantajului de a aparţine mai multor lumi simultan (să notăm totuşi că, în schimb, mentorul său – clujeanul Gyorgy Zsolt – a prins zile mai grele, din obrăznicia de a-şi iubi hobby-ul mai mult decît pe sine).

b) Jazzul se face şi se desface la New York, degeaba ridicăm noi în slăvi jazzul scandinav. Aici m-aş certa totuşi puţin, dar o fac dintr-un spirit dilematic de chestionare a autorităţii şi din dorinţa de promovare a devierilor creative; căci, dacă mă uit strict în cărţile de istorie şi la vinişoarele tulpinii principale a jazzului, New York-ul rămîne centrul incontestabil, deopotrivă spiritual şi logistic, al genului. Simpla prezenţă a lui Lucian Ban pe trotuarele acelea îl impregnează cu idei, îi deschide oportunităţi, îi pune la dispoziţie vecini de bloc care pot improviza între două ţigări jumătate de album de nivel ECM. Pe materialul de faţă, New York-ul i l-a pus la dispoziţie pe violistul/violonistul Mat Maneri (fiul saxofonistului Joe Maneri) care l-a însoţit pe Ban şi la Cluj, în prezentarea performance-ului cinemuzical Tarkovsky Redux, pus la cale de Teatrul Maghiar în preajma TIFF-ului din 2012. Brooklyn-ezul e mult mai mult decît acompaniament pe acest material, ba chiar pe unele părţi îl pune în umbră pe pianistul „nostru“ – avantaj ce i-l conferă şi instrumentul, cu un sound mult mai penetrant decît al pianului. Aş îndruma spre piesa „Not That Kind of Blues“ ca exemplificare, unde pianistul are nevoie de momente solo pentru a ieşi de sub dominarea lui Maneri. În schimb, pe alte porţiuni, precum „Monastery“, reuşeşte să se exprime de la egal la egal în duelul-duet, un format ce pare să-i fie drag lui Lucian Ban.

c) Muzica intuitivă făcută în popor de oameni fără şcoală şi muzica ştiinţifică făcută cu truda metodică a intelectului nu vin din lumi diferite, de la specii diferite. Sînt deja cîteva săptămîni de cînd recenzez materiale ce oferă folclor de-al nostru reîmpachetat în structuri calculate: A Hawk and a Hacksaw, Imago Mundi, iar acum concertul de faţă – încă unul din şirul de materiale prin care Lucian Ban aruncă în aceeaşi oală ingrediente muzicale de pe continente diferite, din lumi care nu s-au prea intersectat. Despre experimentele precedente cu Enescu Re-imagined sau Romanian-American Jazz Orchestra s-a tot scris, aşa că le pomenesc aici doar pentru a sublinia tenacitatea pianistului în a exploata această nişă exotică. Cercetările pe care i le-a ocazionat exilul la New York i-au sugerat, pare-se, că acesta e mecanismul de bază al darwinismului muzical.

d) O expediţie de succes pe Marte e posibilă. Copilărind, la rîndul meu, prin arealul geografic al comunei Teaca, nu cred că exagerez în a spune că distanţa din satul copilăriei lui Ban pînă în Brooklyn, şi în catalogul casei de discuri ECM, e comparabilă – emoţional, spiritual, conceptual – cu cea de la Pămînt la Marte. Întrebînd sătenii din împrejurimile pomenitei comune cine este Lucian Ban, ţi se răspunde, în vastă majoritate, prin ridicări în umeri, într-o oarecare minoritate – prin faptul simplu că „a fugit în America“ şi poate două-trei guri ar avea datele necesare să afirme că e un fiu al satului, devenit un valoros pianist din jazzul contemporan.

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.

Mai multe