Dacă e mai, e jazz

12 mai 2011   MUZICĂ

Unul dintre cele mai clare semne de împrimăvărare este, de ani buni, aerul îmbibat de jazz bun care bate dinspre Sibiu. Poveştile muzicale din triunghiul desenat între Teatrul Gong, scena din Piaţa Mică şi Sala Thalia se încăpăţînează să se deruleze de pe un mosor plin de sevă şi de aer curat. Fără a beneficia de afişe împănate de vedete, multe dintre ele plictisite şi plafonate, Festivalul de la Sibiu rămîne, alături de alte cîteva manifestări din domeniu (vezi festivalurile de la Gărîna, Timişoara, Green Hours şi, mai nou, Satu Mare), un creuzet al artiştilor proaspeţi, indiferent de vîrsta biologică. După ce ne-a regalat la ediţiile trecute cu recitaluri memorabile semnate Omar Sosa, Kenny Garrett, Yuri Honing Quartet sau Jazz Big Band Graz, Sibiul jazzistic propune şi pentru ediţia 2011 o săptămînă plină şi o colecţie de primăvară variată şi plină de tonuri fusion.

Festivalul a început pe 8 mai, cu recitalul Yuri Honing Wired Paradise. Prezent şi pe afişul de anul trecut, dar în altă formulă, saxofonistul olandez Yuri Honing a fost, cel puţin pentru mine, marele moment al ediţiei 2010. Muzician complex, Yuri acoperă o plajă extrem de largă interpretativ, de la swing şi bebop la funk, jazz rock şi muzică experimentală. Printre premiile primite în carieră menţionăm doar Edison Award – echivalentul olandez al Premiului Grammy –, obţinut în 2001 pentru albumul Seven, înregistrat alături de Paul Bley, Gary Peacock şi Paul Motian. Avînd un trecut extrem de încărcat, dacă ţinem cont doar de colaborările cu giganţii Pat Metheny, Paul Bley sau Charlie Haden, Yuri Honing vine în această primăvară la Sibiu cu proiectul Wired Paradise, un proiect electro-fusion cu accente foarte rock. Playlist-ul se va baza, cel mai probabil, pe piesele de pe White Tiger, al treilea proiect discografic al trupei, înregistrat în concert, în timpul turneului mondial din 2009. Alături de Yuri Honing, pe scena din Piaţa Mică au mai urcat Frank Möbus (chitară), Stef van Es (chitară), Mark Haanstra (bas) şi Joost Lijbaart (tobe). Pe 9 şi pe 10 mai, pe scena din Piaţa Mică, au avut loc două recitaluri ale unor trupe autohtone – Prezent Percussion şi Trenul de noapte. Pe 11 mai am ascultat recitalul unei alte trupe româneşti, Funkin Le Free, despre care trebuie să povestim puţin. Înfiinţată în 1995, la Timişoara, de muzicienii băştinaşi Florin Barbu (bas) şi Eduard Jak Neumann (saxofon), trupa abordează un repertoriu jazz fusion, cu influenţe de funk şi folclor balcanic, dar care nu are nici o problemă în a experimenta tangente la rockul psihedelic. Trupa este completată de chitaristul Jimmy Cserkesz şi tobarul Tavi Scurtu, doi haiduci cu tolba muzicală plină. Recitalul lor e de neratat, mai ales după ce l-am aplaudat pe Edi Neumann anul trecut, pe aceeaşi scenă în aer liber din Piaţa Mică, într-un frig năprasnic, cu proiectul său Curtainbust, dedicat jazzului de avangardă. Dacă n-aţi pus încă mîna pe el, căutaţi albumul Curtainbust, scos în 2010 la casa Soft Records... E un regal de improvizaţie şi muzică de avangardă cum nu s-a mai cîntat de multă vreme pe la noi.

Pe 12 mai, programul se mută la Filarmonică, unde orchestra locală are în program un recital clasico-jazzistic: Aaron Copeland („Music for Theater“), George Gershwin („Rhapsody in Blue“) şi Leonard Bernstein („Symphonic Dances din West Side Story“), toate dirijate de Winston Vogel. În încheierea serii: recitalul de soul-jazz made in Belgia cu vocalista Fanny Beriaux, posesoarea unui timbru foarte special, alături de trupa din care fac parte chitaristul Manu Bonetti, toboşarul Jerome Baudart şi contrabasistul Max Malcomes. Seara de vineri, 13 mai, va fi deschisă de un alt saxofonist bănăţean (Sala Thalia). Liviu Butoi este unul dintre „greii“ jazzului românesc contemporan, deşi nu este unul dintre răsfăţaţii mediatizării. Declarat muzicianul anului în 2003 de Societatea Română de Radiodifuziune, Liviu Butoi a scos, în calitate de şef de trupă, albumul Păsări (2004, disc pe care îi regăsim pe Mircea Tiberian – pian, Arnault Cuisinier – contrabas şi Edward Perraud – percuţie), albumul care a fost declarat discul de jazz al anului. Seara este închisă de recitalul cvintetului polonez Chromosomos, trupă formată din muzicieni tineri, adeptă a unui stil ce îmbină jazzul experimental cu nu-jazz şi trance, dar şi cu arome de rock progresiv. Fără să mă substitui unui prezicător, intuiesc că vor fi unul dintre vîrfurile acestei ediţii. 

Weekendul final al festivalului va aduce pe scena Sălii Thalia încă patru nume importante ale jazzului contemporan. După ce, în 2008, a participat la festival drept component al cvartetului lui Marius Popp, saxofonistului austriac Harry Sokal vine din nou la Sibiu, de data aceasta cu propriul trio, şi va deschide seara de sîmbătă, 14 mai. Şi pentru că un festival variat nu poate avea consistenţă fără un moment latino, vedeta acestei ediţii intră în scenă sîmbătă, la ora 21:00. Protagonistul este nimeni altul decît Chucho Valdés, un monument al muzicii cubaneze (are 87 de discuri editate şi încă multe alte colaborări), fondatorul celebrului grup Irakere şi cîştigător al numeroase premii Grammy. Alături de grupul Afro Cuban Messengers, Chucho Valdés promite ritmuri în stare să ridice în picioare şi cea mai morocănoasă asistenţă. Duminică e seara doamnelor, deschisă de proiectul franco-american China Moses & Raphael Lemonier Quartet. China e o vocalistă senzaţională, mare admiratoare a celebrei Dinah Washington, care abordează un repertoriu jazz-soul plin de culoare, iar Lemonier este un pianist foarte căutat la această oră. Festivalul va apune strălucitor pe arome portugheze, odată cu recitalul superbei Maria João, o vocalistă viscerală şi fermecătoare, care aminteşte discret de Björk, dar şi de Molly Johnson. Încă o ediţie mare a Festivalului de la Sibiu, din care, ca în fiecare an, nu au lipsit nici terasele din centrul vechi, unde jazzul a continuat cu aer rece şi şpriţuri asemenea.

Cătălin Toader este jurnalist freelancer.

Mai multe