Cyborg muzical

● GoGo Penguin, Man Made Object, Blue Note Records, 2016. 

Generaţia la care ne referim de regulă prin sintagma nu-jazz a făcut paşi importanţi în a aduce jazz-ul cît mai aproape de urechile celor care susţin că nu vor să aibă de a face cu genul, că nu le e pe gust, gustul fiind înţeles drept axiomatic, un fel de dat genetic împotriva căruia nu te împotriveşti. Nu-jazz-ul şi-a propus să infirme astfel de teorii, arătînd că gustul e doar un muşchi care poate fi format şi antrenat prin combinaţia propice de familiar şi nou, presiune şi stimulare. Britanicii GoGo Penguin împing lucrurile cu încă o măsură, riscînd să întindă coarda prea tare cu inserţii electro-clubbing, trip-hop şi rock. Unele dintre materialele lor nu ar trece pragul minimal de decenţă aşteptat de un jazzman conformist, dar pot anima o masă de public dezinteresat care s-ar nimeri prin preajma unui concert.

Forjaţi prin cluburile din Manchester, cei trei non-lideri – pianistul Chris Illing-worth, basistul Nick Blacka şi toboşarul Rob Turner – au un plan pe care l-au urmat prin toate cele trei albume de pînă acum. N-au spus-o pe şleau niciodată, dar planul pare să fie a aduce laolaltă cîteva lumi altfel destul de segregate – cea a lui Aphex Twin, cea a lui Brian Eno şi cea a jazz-ului. Rezultatul e un cyborg muzical, un creier de jazz organic montat într-un trup sintetic. Fanii muzicii techno s-ar putea arăta surprinşi de cît de aproape poate ajunge jazz-ul de coloanele sonore ale petrecerilor lor cîmpeneşti.

Structura instrumentală a trio-ului sugerează un drum’n’bass asortat cu pian – format de care grupul reuşeşte să se distanţeze apelînd la minimalisme şi poliritmii inspirate de Philip Glass. Muzica e dominată de percuţie şi ritmuri multistratificate, chiar şi melodiile de pian se zbat pe ritmuri cu frecvenţă înaltă, împrăştiind culoare asemeni aripilor de colibri. E ceva din The Bad Plus aici, care au şi ei o agendă populistă, dar nu au depăşit graniţele jazz-ului atît de periculos precum o fac GoGo Penguin. Premiul Mercury la care a fost nominalizat albumul precedent a înscris atunci grupul pe o listă scurtă pe care mai apăreau FKA Twigs, Damon Albarn şi Royal Blood. Merită o menţiune aparte modul în care percuţia manuală o emulează pe cea techno-electronică, contribuind şi pe această cale la conceptul post-uman al albumului. E de natură să impresioneze faptul că există o clasă de baterişti care pot concura cu cadenţa programată – o variantă muzicală a meciurilor de Go dintre om şi computer şi a altor rivalităţi similare. În ciuda faptului că nici unul dintre membrii trio-ului nu se prezintă drept lider al grupului, sound-ul integrînd echitabil cele trei instrumente, bateria reuşeşte să impresioneze de la prima audiţie.

Zilele trecute am avut la Cluj o ediţie spectaculoasă a festivalului Jazz in the Park care a evoluat insidios, complementînd Untold şi Electric Castle în a consacra reputaţia unui Cluj multifaţetat cultural ce îşi expune populaţia frontal unui mix eterogen de nişe. Urmează şi festivalul Smida Jazz – alternativă pastorală localizată în proximitatea clujeană a Munţilor Apuseni (strategie inspirată probabil de Gărîna). Ambele evenimente au „atacat“ anul acesta publicul cu o diversitate de moduri jazz, diluînd eticheta pînă la punctul la care publicului i se risipesc prejudecățile, acesta abandonîndu-se unui satisfăcător principiu al expunerii la surprize. E acea combinaţie de presiune şi stimulare care formează muşchiul gustului muzical şi, în cele din urmă, elevează cultural o populaţie care din proprie iniţiativă nu ar declara preferinţe explicite pentru astfel de nişe muzicale.

GoGo Penguin vor concerta în cadrul Smida Jazz Festival (25-27 august), în Parcul Natural Apuseni. Mai multe detalii la www.smidajazz.ro. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.