Culori locale

4 ianuarie 2012   MUZICĂ

● VA, BuzzRO! 2011*, Local Records, 2011.     

Al doilea an de existenţă a label-ului bucureştean independent Local Records a adus, la finalul anului 2011, o a doua compilaţie cu muzică făcută de producători români ataşaţi unor subgenuri care orbitează cvasihaotic în jurul a ceea ce obişnuim să numim muzică electronică. Primul release, BuzzRO! 2010, cel lansat în luna martie a anului trecut şi reeditat în vara aceluiaşi an, fusese mai degrabă o declaraţie de intenţie, transportată într-un produs care, deşi centrifugal, ducea la alt nivel interesul oamenilor care au fondat acest label, dar şi al publicului interesat pentru o anumită nişă muzicală locală. Oricît de controversat sună, în acest caz, termenul „local“ – într-o eră în care noua muzică e mai globaliza(n)tă decît reţeta oricărui burger de la McDonald’s –, intenţia lor de a circumscrie proaspătului label un „sound românesc“ (o altă formulare cu grad ridicat de hazard) are meritul de a fi creat, din aproape nimic, o scenă (chiar dacă mai degrabă discursiv), de a fi propus nume noi şi de a fi adus printre producătorii români ai noii muzici electronice o emulaţie imposibilă altfel.

Dacă, aşa cum spuneam, prima compilaţie făcea o predicţie şi se punea în slujba intenţiei Local Records, inventînd, practic, acea „scenă“ şi oferindu-i un loc pe care să se vadă în lumina spoturilor, cea de-a doua vine să facă o observaţie: ceea ce am prevăzut atunci există acum.

După nici un an de la prima ediţie, BuzzRO! 2011 aduce pe copertă – cu o singură excepţie, aceea a autorului celui mai bun release publicat pînă acum de Local Records, Minus – numai nume noi. Privind lucrurile numai din această perspectivă şi tot e un semn că scopul label-ului a fost atins, numărul de proiecte din această zonă sonoră multiplicîndu-se şi graţie existenţei lui. Mai important însă e faptul că noua compilaţie reprezintă un pas înainte în ceea ce priveşte calitatea producţiilor conţinute. În 2011, muzica electronică fabricată în România are acrosuri hip-hop/R&B şi evoluează în siajul post-ismelor născute după fragmentarea dubstep-ului. Precum „Cry Your Eyes Red“, piesa celui mai aplaudat producător român din ultima vreme, Montgomery Clunk. În 2011, muzica electronică fabricată în România e claustrată într-o atmosferă bîntuită cînd de voci spectrale şi sintetizatoare sinistre, ca pe „Bearhearts“ a lui Hipdiebattery, cînd de clinchete cu vagi arome orientale şi de efuziuni melancolice, ca în cazul celei mai interesante piese de pe compilaţie – „Precambrian“, semnată de un alt nume proaspăt, Coughy. În 2011, muzica electronică fabricată în România are propensiuni techno-ide, precum insistenta „Argon“ a lui Andu Simion, şi başi încăpăţînaţi, care mărşăluiesc printre efecte surprinzătoare, ca în cazul piesei lui Autsid3r, „Ballistic Field“. 

În 2011, muzica electronică fabricată în România arată precum muzica electronică fabricată oriunde, iar obsedanta „scenă locală“ se aliniază altora mai fidel ca niciodată. Şi acesta este un compliment pentru o cultură care şi-a ratat, în muzică, toate sincronismele.  

* Compilaţia Buzz.RO! 2011 poate fi descărcată gratuit de pe site-ul Local Records: www.localrec.ro.  

Paul Breazu este jurnalist.

Mai multe