„Bucureştiul nu are nici o strategie culturală“ – interviu cu Dragoş BÂSCĂ

21 martie 2017   MUZICĂ

Dragoş Bâscă este unul dintre fondatorii Twin Arts, care, începînd din anul 2003, organizează evenimente culturale, în special concerte.

Cum s-a născut ideea proiectului organizat de Clubul Control & Twin Arts, Jazz Nouveau? Mai ales că, se ştie, piaţa concertelor de jazz este, la noi, destul de anemică.

Propunerea de a face concerte de jazz la Control a venit de la Florin Oslobanu, managerul clubului. Avem o relație amicală, apreciem foarte mult tot ceea ce face pentru viața muzicală a Bucureştiului, a fost o chimie faină și am zis că e musai să facem asta. Numele Jazz Nouveau l-a ales Răzvan, fratele meu.

Care-i diferenţa dintre Jazz Night Out şi Jazz Nouveau?

În proiectul Jazz Night Out avem pe radar artiști mari și foarte mari care pot concerta în săli de concerte, pe cînd la ­Jazz Nouveau ne concentrăm pe muzicieni mai tineri sau seniori, care sînt ori sidemen ai unor muzicieni importanți, ori au proiecte foarte curajoase și pot cînta în club. Eu cred că piața de jazz din România este în creștere. Au apărut festivaluri noi, promoteri tineri care organizează concerte de jazz – cred că niciodată nu a fost un moment mai bun, nu doar în București, ci și în Cluj, Timișoara, Sibiu.

Jazz Night Out, Jazz Nouveau, Bucharest Jazz Festival, Jazz In Church, Green Hours Jazz Fest, Jazz Fan Rising… Dacă stai să le aduni, îţi ies destule iniţiative bucureştene, mai vechi sau mai noi, dedicate jazz-ului. Există între acestea diferenţe conceptuale notabile?

Bucharest Jazz Festival nu mi se pare că are coerenţa unui festival, mai degrabă Jazz In Church are o imagine foarte bună și o direcție clară. Cu Jazz Night Out și Jazz Nouveau, noi avem ambiția să aducem cei mai importanți muzicieni de jazz din lume la București. Și cu nume ca Gregory Porter, Brad Mehldau, Joshua Redman, Ibrahim Maalouf, Hiromi, Avishai Cohen, Victor Wooten, Snarky Puppy, Tigran, Vijay Iyer, Robert Glasper, Bugge Wesseltoft și mulți alții, credem că am reușit.

E foarte bine și e foarte importat că există mai mulți promoteri de jazz, știm că toți acești oameni sînt pasionați sincer de muzică și fac eforturi mari să organizeze aceste concerte. Conceptual vorbind, există niște diferențe. De exemplu, noi am pus destul de mult accent pe ­jazz-ul american, dar și pe artiști ca Dhafer Yous­sef, Ibrahim Maalouf, care au cu totul alte influențe. Alți organizatori au acordat o mai multă atenție jazz-ului nordic sau artiștilor ECM, pe care și noi îi apreciem foarte mult. Pînă la urmă, tot ce contează e că facem un efort comun de a crește piața de jazz și asta va fi, în primul rînd, în beneficiul publicului.

Vă cunoaşteţi, colaboraţi cu ceilalţi organizatori de concerte de jazz din ţară?

Cu unii, da, cu alţii, mai puţin, dar cu siguranţă ne ştim cu toţii. Noi avem o relaţie foarte bună cu Alin Vaida, directorul Festivalului Jazz In The Park din Cluj. Twin Arts face booking-ul artiștilor străini pentru festival și am organizat împreună și primele concerte Robert Glasper în România. O relație la fel de bună o avem și cu Silviu Scrob, directorul Festivalului Jazz Mozaic, de la Sibiu. Mă bucur de fiecare dată cînd descoperim că avem aceleași aspirații cu alți organizatori. Vestea cea mai bună este însă că a luat ființă AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), din care fac parte cei mai importanți organizatori de concerte din România. Veți afla mai multe despre noi în curînd.

Primul concert din seria Jazz Nouveau a avut loc anul trecut pe 14 noiembrie, cînd au cîntat israelienii de la Tatran, iar programul vostru se întinde pînă pe 22 mai, cu Rotem Sivan Trio. Ritmul este de două concerte pe lună; au românii disponibilitatea de a investi timp şi bani atît de des în concerte?

Aducem muzicieni incredibil de ta­len­tați, oameni cu cariere solo zdravene sau cu nişte colaborări muzicale importante. Avem muzicieni care au cîntat fie cu John Zorn (Erik Friedlander), fie cu Mike Patton (Trevor Dunn) sau cu Tom Waits, Elvis Costello, Diana Krall (Marc Ribot). La un cost al biletelor între 35-50 de lei, e o oportunitate pentru toți iubitorii de ­jazz, de muzică contemporană, electro-jazz etc. Nu doar publicul, ci și muzicienii români ar trebui să fie nelipsiți de la aceste concerte și sînt bucuros de fiecare dată cînd îi văd acolo. Nu știu dacă e mult de două ori pe lună, înclin să cred că nu. Noi și Florin am pariat pe ziua de luni, o zi în care oamenii vin de la muncă și în care nu se întîmplă mai nimic, nicăieri. Ne-am dori ca publicul pe care îl avem la Jazz Night Out să descopere aceste concerte din Control și publicul lor să înceapă să urmărească ce face Twin Arts și în alte săli. În curînd vom anunța și programul de toamnă și vor fi nume foarte interesante.

Care-s avantajele şi dezavantajele organizării unui concert de jazz în Bucureşti? Şi ce lipseşte, în general, pieţei concertistice din Capitală?

Bucureştiul nu are nici o strategie culturală, este condus opac și lipsit de viziune. Pentru mine este foarte dureros să constat că un oraș cu un potențial uriaș a încăput de decenii pe mîna unor primari generali și de sectoare de o mediocritate înfiorătoare, atunci cînd nu au fost de-a dreptul infractori. Tot ce se construiește în piața de jazz este exclusiv opera promoterilor independenți, fără nici o susținere de nicăieri. Ne luptăm singuri să ne facem viața suportabilă și să aducem bucurie publicului.

Dacă ne referim la piața de concerte în general, observăm că în București au murit festivalurile pornite de operatori culturali privați și a apărut concurența directă făcută de Primărie cu evenimente gratuite. În altă ordine de idei, nu avem săli de concerte și nici nu vom avea, pentru că nu aduc voturi. În timp ce în alte orașe europene se construiesc adevărate hub-uri culturale în jurul acestora, noi încă discutăm dacă e oportună o sală de concerte. Bucureștiul nu arată ca un oraș care iubește muzică, asta e realitatea. Din fericire, are cel mai fain public pe care l-am văzut în România și acest public merită toate eforturile noastre.

Erik Friedlander’s Oscalypso, Bugge Wesseltoft, Nitai Hershkovits, Dans Dans, Bill Laurrance Quartet, Elias Nardi Group feat. Daniele Di Bonaventura, Marc Ribot… Cu vreo două excepţii, nume destul de puţin cunoscute la noi; sînt românii deschişi la a descoperi muzicieni noi?

Da, sînt deschiși, apropo de ce îți ziceam mai devreme, legat de public. Nu vreau să sune prea optimist, dar cred că toate eforturile de a prezenta muzică foarte bună vor da rezultate în timp. Sigur că este un efort mare, sigur că durează, sigur că unii artiști vînd puține bilete, dar publicul expus acestor experiențe învață, descoperă, devine exigent și se întoarce. Trebuie să construim pentru viitor și avem nevoie de un public tînăr. Ei vor fi cei care vor cumpăra în continuare biletele la concerte.

Cum vezi prezentul şi viitorul industriei muzicale în condiţiile în care acum muzica este ascultată predominant în streaming, dar au crescut vînzările de viniluri, iar artişti precum Adele încă mai vînd milioane de discuri?

Viitorul industriei muzicale se întîmplă as we speak și lucrurile sînt surprinzătoare. Carierele muzicienilor explodează după o piesă pe YouTube, onorariile artiștilor cresc peste noapte dacă realizează un featuring cu un artist mare și fac zeci de milioane de vizualizări. În­tr un fel, unele procese sînt accelerate și lucrurile se pot întîmpla mai ușor, dar, pe de altă parte, e o competiție feroce pe piața muzicală.

Vînzările de viniluri par spectaculoase pentru că erau aproape de zero, dar sînt șanse mici ca ele să devină cu adevărat importante și artiștii să poată cîștiga bani serioși și în acest fel. O problemă este și deficitul de atenție. Oamenii nu mai ascultă albume, ci piese. Skip și repeat au devenit cele mai importante taste, în timp ce, atunci cînd ne-am format noi, audiția unui album era un ritual sacru. Cu toate astea, îmbrățișez toate aceste schimbări. Impactul asupra noastră este clar mai mare, dar pentru cei care cresc acum, asta va fi lumea la care se vor raporta. Nu are rost să fim nostalgici și să ne plîngem, ci să căutăm oportunitățile în schimbare.

Dacă ţi-ai permite, dacă ai putea îndeplini toate condiţiile necesare, pe cine ai aduce să cînte pe o scenă românească 1) din zona jazzului şi 2) din orice alt gen muzical?

Dacă vorbim de jazz, atunci nume ca Wayne Shorter Quartet, Esperanza Spalding, Cory Henry, Christian McBride, Meshell Ndegeocello, Iiro Rantala sînt pe lista mea. Din alte zone muzicale: Diamanda Galas, Ulver, Meshuggah, Keb Mo, Nitzer EBB şi alte cîteva sute.

Ce artişti noi din zona jazz-ului ai descoperit recent şi ne-ai recomanda să-i ascultăm?

Ascultaţi cu atenţie artişti ca Sons of Kemet, Robert Glasper, Yussef Kamaal, Alabama Shake, Vintage Trouble Shabaka and the Ancestors, Mammal Hands, Dans Dans. O să vă faceţi o idee despre viitorul muzicii jazz şi al stilurilor conexe. 

Bill Laurrance Quartet vor concerta luni, 27 martie, în Club Control în cadrul proiectului Jazz Nouveau.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: M. Fluieraş

Mai multe