Bucolic

12 iunie 2013   MUZICĂ

● John Surman, Saltash Bells, ECM, 2012.

John Surman e unul dintre contribuitorii de bază ai casei de discuri ECM, avînd, de-a lungul timpului, activitate ca acompaniator (în general la instrumente de suflat) pentru nume ca Abercrombie, Bley şi Brahem (iar înainte, pentru McLaughlin), dar şi o bogată carieră solo. Începînd cu finele anilor ’70, a scos aproape anual un album la ECM, un ritm puţin rărit la bătrîneţe, dar nu semnificativ. Saltash Bells e cea mai recentă ispravă a sa, şi cea mai solo. Materialul este un recital de instrumente de suflat dintr-o gamă largă – clarinete, muzicuţe, saxofoane, atît soprane, cît şi baritoane, însoţite de un sintetizator a cărui funcţie e mai degrabă de fundal sonor decît de acompaniament – e vorba de clopoţei, ciripit de păsărele şi tensiune sonoră oldfieldiană, care zumzăie undeva în spate. Asta evocă şi titlul albumului, care m-a dus imediat cu gîndul la Tubular Bells, însă sentimentul oldfieldian e prezent doar în concept şi în fundalurile discrete ale materialului (realizate, de fapt, de fiul lui Surman), menite să mai umple spaţiile foarte largi lăsate de sufleurul modal. Asta în condiţiile în care oricum artistul încearcă să îmbogăţească sound-ul prin forţe proprii, acompaniindu-se pe sine pe multiple piste (toate cu instrumente de suflat), evitînd astfel solitudinea emanată în albumele de tip studio live solo recording. Sînt şi două excepţii de la această abordare – cele mai scurte piese ale albumului, probabil menite a servi drept echivalent instrumental al unor intermezzo-uri a cappella („Glass flower“, „Aelfwin“).

Rădăcinile muzicii lui Surman au fost identificate în folkul britanic, chiar celtic (iată încă un punct de convergenţă cu conceptul lui Oldfield). Albumul de faţă e probabil cea mai pregnantă expresie a acestei influenţe; tradiţia flautistă celtică – acoperind toată gama de sentimente, de la veselia cîntecelor pentru copii la jale postbelică – e tradusă aici în jazz modal post Miles Davis, ceea ce face din album o deconstrucţie şi o reconstrucţie interesante de comparat cu manifestările aceleiaşi influenţe în pop (în special în cel de tip Eurovision, cu pregnantă componentă etno) ori rock (în special în cel derivat din muzica Jethro Tull). Faţă de ce găsim în pop-rock pe coordonatele astea, oferta lui Surman – ca jazzer de o etate respectabilă, care a acumulat zeci de ani de joacă în domeniu – este conceptual mai sobră (Saltash e, totuşi, o biserică) iar muzical infinit mai complexă. Materialul a înşfăcat numeroase titluri de „albumul jazz al anului 2012“ şi e apreciat pentru forţa evocatoare a ceea ce, pe vremea cînd am făcut eu gimnaziul, eram obligaţi să descriem, în tezele la română, drept „bucolic“ şi „sepulcral“. Vivacitatea trăitului în natură, la ţară, dar şi morbiditatea permanent prezentă în ciclurile naturii sînt, în egală măsură, surprinse prin îmbinarea icnetelor unora dintre instrumente cu bolborositul grav al celorlalte. Materialul a fost iniţiat cu cîţiva ani înainte de apariţia albumului, pentru a acompania un documentar video care nu s-a mai concretizat, despre viaţa la ţară în sud-vestul Angliei (regiunea în care a copilărit Surman).

Avem de-a face, aşadar, cu un fel de „Sara pe deal“ a jazzului, în care clarinetul sună cu jale, în timp ce turmele urcă – talăngile amestecîndu-se cu clopotele bisericii Saltash –, cumpăna de la fîntînă scîrţîie şi nişte saxofoane murmură-n stînă. Ţinînd cont de vîrsta artistului, dar mai mult de titlurile pieselor („Winter Elegy“, „Crooken Inn“, „On Staddon Heights“), cred că lipseşte din concept draga de sub salcîm – sentimentele produse de materialul lui Surman sînt legate, mai degrabă, de contemplarea naturii decît de vreo relaţie interumană. Ultima piesă, „Sailing Westwards“, e o doină marinărească despre vîslitul înspre întinsul ocean, deci are un mai puternic specific britanic, fără corespondenţă directă în temele poemului romînesc. În noaptea bogată a festivalului de anul acesta de la Gărîna, albumul îşi va găsi mediul ideal pentru a fi prezentat.

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.

Mai multe