„Blues-ul ne aşază într-un fel bun, doar de el ştiut“ – interviu cu Cristian ANTONESCU

Cristian Antonescu este directorul artistic al Festivalului Dichis’n’Blues, care se va desfășura la Tulcea, în curtea Casei Avramide, în perioada 1-2 septembrie. Mai multe detalii găsiți la www.deltablues.ro.

De ce vă place blues-ul, de ce ar trebui cineva să asculte blues? Se poate trăi și fără blues?

Nu cred că pot să explic de ce-mi place blues-ul. Nici nu știu dacă există o explicație pentru așa ceva. Cred că doar am avut noroc. Dar da, se poate trăi fără blues. Și-ncă fără nici o grijă. Așa cum exista viață fără Mozart, așa cum poți trăi fără să fi auzit de Cehov sau cum poți fi o gospodină apreciată fără să fi încercat vreodată uleiul de măsline. Ginul tonic se poate prepara și cu lămîie, nu neapărat cu lime. Dar ar fi păcat. Așa e și cu blues-ul.

De ce asociația care organizează festivalul se cheamă „înExil“?

Asociația înExil se cheamă așa pentru că Alberto (un coleg avocat din București) așa a înțeles el la telefon, cînd l-am rugat să înregistreze numele. De fapt, eu îi spusesem doar Exil, dar amîndoi eram în trafic și… așa am primit hîrtia.

De ce asocierea blues-ului cu dichisul?

Dichis e pentru că am vrut ceva aparte. Tulcea mai are festivaluri, cîntări și dansuri. Trebuia ceva „cu ștaif“ (cred că ne-a și ieșit, de vreme ce, spre exemplu, cronica lui Iulian Comănescu la ediția a doua se cheamă așa: „Dincolo de blues, dichisul e chiar dichis“). Și nici n-am vrut să avem exclusiv blues, ci să existe o poartă către genuri conexe. Bunăoară, anul acesta, The Speakeasies din Grecia sînt dichisul. Nu e blues, e swing. La Tulcea cred că nu s-a auzit swing live de dinainte să vină comuniștii.

Festivalul a ajuns la ediția a treia. Ce s-a schimbat, ce-a rămas la fel?

După ce ai făcut două ediții, trebuie să inventezi ceva nou, a treia oară trebuie să fie întrucîtva altfel. Îți dai seama că nu e ușor să fii inventiv. Deși pînă adineaori credeai altfel. În principiu, conceptul e același: seara sînt muzici strașnice și atmosferă faină, noaptea jam session, ziua workshop-uri. Nu inventăm nimic. Poate doar BluesCruise: ziua de duminică, în care muzicienii, presa și voluntarii urcă pe un vapor și bîntuie prin Delta Dunării. Nimeni nu e obligat să facă ceva anume. Dar toți muzicienii vin cu instrumentele și se brodește cel mai fain jam session: jur-împrejur e doar apă, stuf și liniște, iar ei cîntă tot ce poftesc, cine cu cine vrea și oricît cred de cuviință. Noi, ceilalți, savurăm.

Care ar fi punctul maxim de atracție al acestei ediții?

Anul acesta sînt doar recitaluri cu trupe străine. (N-a fost un scop, așa s-a întîmplat.) Nu e ușor, bunăoară, să „pui mîna“ pe Laurence Jones, care are, probabil, cam 200 de apariții pe an, dar niciodată pînă acum în România, și care e vînat de cele mai mari festivaluri europene și de prestigioase case de discuri din Statele Unite. Laurence este cel mai bun tînăr artist britanic în ultimii trei ani. Anul trecut, la doar 24 de ani, a fost declarat cel mai bun chitarist britanic și nominalizat cel mai bun chitarist european. Știu că vor veni mulți spectatori din țară pentru a-l vedea.

The Spekeasies Swing Band vor fi o surpriză frumoasă, o pată de culoare total neașteptată. BB & The Blues Shacks (Germania) au fost de două ori declarați cea mai bună trupă de blues din Europa. La Tulcea vor veni într-o formulă complexă și spectaculoasă, cu doi suflători de la Viena. Festivalul se va încheia cu Angela Brown din Statele Unite, acompaniată de cunoscutul pianist german Chris Rannenberg și de cea mai importantă trupă de blues din Grecia, Blues Cargo.

Au mai fost și există încă, pe ici, pe colo, la noi în țară, cîte un festival de blues. Unele sînt vechi, dar se țin cu intermitențe, altele sînt discrete, aproape anonime, dacă nu au dispărut cu totul. Cum vă explicați lipsa unui peisaj mai coerent în zona blues-ului la noi?

Sînt de acord, e o activitate cam eclectică și aflată permanent sub spectrul efemerului. Dar observ și un reviriment. Sînt multe festivaluri noi și din ce în ce mai bune. Plus cele vechi. Focșani, Sighișoara, Suceava, Brezoi, Brașov, Gărîna, Ghelari, Baia Mare, Tulcea etc.

Experiența mea în această zonă este relativ scurtă. Totuși, am fermentat cîteva păreri. Mai întîi, să nu uităm că vorbim de o nișă. Ceva mai prezentă în Ardeal, mai firavă dincoace de Carpați. Eu cred că recitalurile de blues se simt cel mai bine în locuri mici, nu în piețe publice, nu pe stadioane. Așadar, fără să adune mii de oameni, nu sînt atractive pentru sponsori mari. Sau pentru politicul care distribuie banii. Și astfel, cu bani nu mulți, este greu să faci performanță sau să asiguri coerența demersului, cum spui.

În țara planurilor triumfaliste, a strategiilor integrate și a proiectelor de țară nu cred că trebuie gîndită o „strategie multianuală de dezvoltare a blues-ului“. E de ajuns că există o piață și consumatori. Vor muri festivaluri, vor apărea altele, unele vor perpetua. Piața va cerne inteligent. Cred că doar două chestiuni sînt fundamentale: profesionalizarea managementului unor astfel de evenimente (depășirea etapei de amatorism și doar entuziasm) și educarea permanentă a publicului viitor. (La Dichis, de pildă, participă cu entuziasm un număr considerabil de copii, care pînă acum trei ani nu ascultaseră niciodată o piesă blues.) Dacă cele două condiții de mai sus se rea-li-zea-ză, sînt convins că sprijinul sponsorilor și al autorității publice e asigurat.

„Laboratorul de muzică și ritm“

Dincolo de tinerețea lui și de locul inedit, absolut minunat, în care se țin concertele propriu-zise și jam session-urile, care ar fi touch-ul special al festivalului?

Specifice lui Dichis’n’Blues sînt, cred eu, activitățile conexe, toate destinate educării publicului actual și, mai ales, viitor. Multe workshop-uri pentru copii. Anul acesta, muzică și artă plastică: patru pictori vor fi găzduiți într-o tabără de creație la Luncavița, iar copiii de la Cercul de pictură din localitate vor picta cîntece și vor asculta picturi. Lucrările lor vor fi expuse spre vînzare în curtea festivalului, iar sumele obținute vor fi încasate chiar de către copii.

Marcian Petrescu va povesti publicului despre muzicuță în blues. Raul Kusak revine anul acesta cu planuri mult mai serioase decît îndrăznisem eu să-i propun. De la un simplu workshop pentru copii, Raul a venit cu un plan elaborat și cu un program strict. „Laboratorul de muzică și ritm“ va funcționa vineri și sîmbătă, iar Raul va lucra cîte două ore cu două grupe de vîrstă (9-15, respectiv 16-99 de ani). Cred că momentul va fi o încîntare pentru participanți.

Pe ce vă bazați mai mult: pe pasiunea publicului tulcean pentru blues sau pe sprijinul autorităților locale în a-l organiza?

Prețuiesc mult bucuria publicului. Cronicarii prezenți la edițiile anterioare au fost chiar surprinși de numărul spectatorilor și, mai ales, de faptul că este un public cunoscător al muzicii de pe scenă.

Recunosc cu plăcere faptul că, alături de o importantă listă de sponsori, avem cofinanțatori Consiliul Local și Consiliul Județean. Au reacționat bine la demersul nostru. Și calculez mereu faptul că, nici dacă s-ar vrea, nu s-ar putea ignora pofta publicului tulcean pentru o muzică specială. Astfel, știu că sînt oameni în administrație care cred că n-ar trebui să facem blues, că nu exprimă identitatea noastră, că nu ne reprezintă și că nu i chiar un eveniment utilizabil electoral. Dar ei nu înseamnă (încă, cel puțin) Autoritatea.

Cît de conștiente sînt autoritățile că identitatea unui oraș o dau manifestările culturale vii?

Știu sigur că există oameni în aceste structuri care au înțeles la ce e bun blues-ul la Tulcea. Și au văzut că 100 200 de oameni, care vin din alte părți la Tulcea pentru blues, înseamnă plusvaloare pentru întreaga regiune. Sînt decidenți ai autorităților cofinanțatoare care nu cer invitații, ci își cumpără bilet la festival. Și mai e ceva important: la Dichis’n’Blues, primarul și președintele Consiliului Județean nu urcă pe scenă pentru a saluta publicul și pentru a elogia evenimentul cofinanțat, deși ar putea pretinde asta. Se află în public, poartă tricourile cu Dichis’n’Blues, bat ritmul în masă, gustă berea festivalului și trăiesc evenimentul ca orice elector. D-aia zic, blues-ul ne așază într-un fel bun, doar de el știut.

În afară de Delta în sine, pentru ce ar merita să mai ajungă oamenii în Tulcea?

Între concerte și workshop-uri, musafirii noștri merg adesea la Cetatea Enisala, la Gura Portiței, fac Triunghiul Mănăstirilor, toate aflate aproape de oraș. În Tulcea pot vizita Satul Pescăresc Tradițional, Muzeul de Artă (deținător, printre altele, al celei mai importante colecții publice Victor Brauner), Acvariul (despre care mulți zic că e cel mai spectaculos din România). Și se bucură de specialități pescărești și licori dobrogene.

Care e idealul acestui festival: cum îl vedeți la ediția a zecea?

Viitorul festivalului îl văd așa: făcut mult mai bine de oameni mult mai tineri, mai proaspeți și mai inventivi. Dar nu peste zece ani, ci mult, mult mai devreme.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: A. Mociulschi