Beneficiile hibridizării
● Tiny Fingers, The Fall, Pelagic Records, 2016.
Casa de discuri berlineză Pelagic Records, specializată pe post-rock/metal, se strecoară insidios în sufletele românilor. Anul trecut au fost prin mai multe oraşe de la noi cu miniturneul de prezentare a celor mai recenţi recruţi (Abraham, Set & Setting etc.); ceva mai înainte ne-au fost prezentate numele mai mari din catalogul respectiv: God Is An Astronaut, Mono, pg.lost. După ce introducerea a fost făcută am primit şi vizita grupului care a înfiinţat această casă de discuri, nemţii The Ocean (Collective) – o vizită diplomatică ce anunţa un plan de invazie susţinută a estului Europei. The Ocean Collective şi casa lor de discuri gestionează principala linie de producţie post-rock/metal din Europa – echivalentul a ceea ce în SUA făcuseră Neurosis prin casa lor de discuri, Neurot Records. Această epidemie de rock (preponderent) instrumental e bine primită la noi – Pelagic Records acordă o atenţie aparte calităţilor tehnice ale evenimentelor (sunet, lumini, grafica tricourilor). E vorba de o echipă care se încăpăţînează să demonstreze că vîrful de popularitate a genului nu a fost depăşit, iar desfiinţarea trupelor de pionierat (Isis, să zicem) n-a însemnat decît mai mult spaţiu de manevră pentru o nouă generaţie.
Prima trupă din portofoliul lor care ne vizitează în 2019 sînt israelienii Tiny Fingers: Oren Ben David – chitară, Boaz Bentur – bas, Tal Cohen – tobe, Nimrod Bar – clape. Grupul încapsulează toate ingredientele promovate de pomenita casă de discuri: rafinata inginerie sonoră, prestanţa vizuală, concertele trepidante la graniţa dintre nu-jazz şi post-rock orchestral, concepte înalte cu referinţe mistico-ecologice (de la oceanografie și astronomie la studii biblice). A fost o strategie-cheie a acestui soi de rock să se desprindă de tropii rock’n’roll clasici (voinţa poporului, chestionarea autorităţii) şi să utilizeze ustensilele rock pentru conceptualizări specifice muzicii ambientale, convergînd spre aceeaşi sferă interdisciplinară spre care migrează, venind din altă direcţie, şi noul jazz scandinav. Tiny Fingers aduc la această reţetă o componentă semnificativă de muzică electronică, chiar şi ceva dub step. Este o provocare pentru fiecare trupă post-rock să se detaşeze cumva de ceea ce a riscat mereu să devină o reţetă – prea multe trupe au decis în acelaşi timp să devină inovatoare în acelaşi mod. În consecinţă, o casă de discuri dedicată aproape exclusiv acestui subgen se înhamă la misiunea dificilă de a garanta suficientă „diversitate în unitate“, fără a se putea baza pe identităţi vocale.
Dacă monotonia era mai simptomatică în perioada de pionierat a casei Pelagic Records, proiectele tinere precum aceşti Tiny Fingers demonstrează beneficiile tenacităţii – ideile au evoluat în incremente mici, dar constante. Albumul The Fall e un punct de cotitură ce subliniază beneficiile hibridizării post-rock-ului cu jazz şi muzică electronică, iar ca mod de prezentare grupul pare mai inspirat de The Mars Volta decît de The Ocean Collective. Trupa mai reuşeşte şi să demonstreze că muzica poate avea versuri fără să aibă voce – broşura CD-ului ne oferă lirica poetei israeliene Daniella Tourgeman, iar piesele instrumentale au fost concepute în jurul poemelor respective. Nu în ultimul rînd, Tiny Fingers rezolvă una dintre problemele spinoase ale genului, economia timpului – piesele lor pot dura 3 minute sau 10 minute fără ca ascultătorul să perceapă subiectiv (şi negativ) diferenţa. Video-concertul de la Marea Moartă, prezentînd integral albumul The Fall, ar trebui să convingă pe oricine.
Tiny Fingers vor concerta pe 18 februarie, în cadrul seriei de concerte Jazz Nouveau, în Clubul Control din Bucureşti.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.