Beat vs melodic

● Makaya McCraven, Universal Beings, International Anthem, 2018.

● Shai Maestro, The Dream Thief, ECM, 2018. 

Percuționistul Makaya McCraven demonstrează pe Universal Beings de ce presa îl caracterizează drept „the beat scientist“: o oră și jumătate de tobe live poliritmice, centrifugate cu beat-uri hip-hop, mixate sporadic cu jazz analogic și instrumente pestrițe. Cele mai interesante extensii la ritmologia demonstrată aici sînt saxofonul lui Josh Johnson (acompaniator al Esperanzei Spalding), vioara lui Miguel Atwood-Ferguson (a lucrat cu Ray Charles și Dr. Dre), harpa și vibrafonul unor artiști de formație clasică (Brandee Younger, respectiv Joel Ross), chitara experimentalistului Jeff Parker (Tortoise). Aceștia sînt doar contribuabilii mai cunoscuți, căci lista completă e întinsă – materialul e alcătuit din patru segmente înregistrate în orașe diferite cu echipe diferite și instrumente diferite, dar au intervenții cît de cît constante, o formă sau alta de bas și cîte un instrument melodic care perturbă surprinzător poliritmia dominantă. Bucățile cu vibrafon, harpă și vioară din segmentul newyorkez al albumului sună deosebit de original și ar merita un album de sine stătător, însă formează doar un capitol într-o construcție eterogenă ce urmează filozofia mixtape, oferind întîietate interferențelor jazz/hip-hop.

McCraven s-a specializat în a distila moduri ritmice diverse, o codificare muzicală centrată pe tobe, asimilînd prin producție ingrediente din variate forme de muzică neagră – beatbox, hip-hop, R&B (aici amintește de Robert Glasper). E o preocupare recentă a jazz-ului american urban de a branșa hip-hop instrumental la jazz, mai puțin apreciată în Europa, unde cele două genuri nu au un vocabular comun și nici comunități de culoare suficient de implicate. În consecință, bucuriile aduse de acest material depind de interesul pentru convergența respectivă; făcînd abstracție de ideologii, audiofilii se pot bucura totuși de o sofisticare sonoră rar întîlnită pe albume de toboșari.

O formă de jazz diametral opusă practică israelianul Shai Maestro, care a debutat recent ca lider de proiect în catalogul casei de discuri ECM cu The Dream Thief. ECM garantează o inginerie sonoră de o perfecțiune nemțească – producția lui Manfred Eicher favorizează pianiștii și notele înalte. Basistul Jorge Roeder și toboșarul Ofri Nehemya au aici doar roluri de sprijin, uneori absentînd cu desăvîrșire. Albumul e dominat de pian romantic, hipermelodic – în general compoziții originale plus două versiuni cover: una după veteranul muzicii ușoare israeliene Matti Caspi, cealaltă după standardul „These Foolish Things (Remind Me of You)“ popularizat de Thelonious Monk.

Maestro are multe în comun cu celălalt pianist israelian pe care l-am prezentat recent, Nitai Hershkovits. Ambii s-au format în umbra lui Avishai Cohen și se lansează acum ca lideri de proiect, invocînd ocazional muzica mentorului. Apoi, ca la orice pianist cu astfel de ambiții, o sursă importantă de inspirație e și Esbjörn Svensson, chiar structura de trio propusă aici se apropie de E.S.T. în ambițiile de grație melodică. Rămîne relevantă distincția geografică – pianul mediteranean sună altfel decît cel scandinav, iar pianiștii israelieni mizează pe melodia densă în detrimentul atmosferei și arhitecturii muzicale. La Hershkovits simțul locului mai era sesizabil prin elementele orientale, foarte discrete aici. Shai Maestro are ambiția de a se clasiciza cît mai repede, de a se face plăcut în mod global fără a se ancora geografic, așa că debutul său ca lider la ECM suferă de un oarecare conservatorism, contribuind la asta și responsabilitățile reduse pe care le alocă acompaniatorilor.

Makaya McCraven şi Shai Maestro Trio vor concerta în Clubul Control din Bucureşti pe 18, respectiv 25 noiembrie. 

Aron Biro este autorul blogului http://a­ron­­bi­ro.blogspot.com.