Aroganţă marţială
● Laibach, Spectre, Mute Records, 2014.
În 1980, anul în care trupa belgiană Telex se urca pe scena celui mai extravagant concurs muzical al Europei, cu o piesă numită – cum altfel?! – „Euro-Vision“, în oraşul Trbovlje din fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia, pe teritoriul Sloveniei de astăzi, se năştea proiectul Laibach. Dacă nimic nu e întîmplător pe lumea asta, probabil că nici coincidenţa despre care vorbeam mai sus nu e. „Les frontières sont ouvertes/ Que déclarer si ce soir c’est la fête?“ Cuvintele lui Michel Moers, vocalistul formaţiei din Bruxelles, spuse acum 34 de ani pe scena Nederlands Congres Centrum din Haga, îşi găsesc un ecou surprinzător în muzica Laibach de astăzi: „There are crowds in the streets/ There are crying to be heard (...) I see millions of hands/ They are raised to the sky (...) I see visions of outrage (...) Europe is falling apart.“ Pe „Eurovision“, a şasea piesă de pe Spectre, Laibach găseşte spotul perfect, lîngă ironicul hit al belgienilor (rebotezat, la scurt timp după momentul Haga, „Neurovision“). Ba parcă miroase acolo un pic şi a „Out in the Streets“ — dacă noul album împrumută ceva firimituri din ethosul muzicii electronice de dans, piesa aceasta cochetează cu dubstep-ul —, din 2011, al proiectului britanic Africa Hitech.
Spectre nu e o capodoperă. Dar nu te lasă, în acelaşi timp, să ai vreun dubiu că trupa pe care o asculţi nu ar fi Laibach — aroganţa aceea marţială stă bine-mersi la locul ei, riff-urile metalice ale sintetizatoarelor dau tonul muzicii, orchestraţiile grele, invazive apar în arhitecturile pieselor atunci cînd te aştepţi mai puţin, vocea stentorială a lui Milan Fras scuipă sloganuri peste sloganuri, ca o infernală mitralieră. Fiind o trupă la fel de afirmativ şi clar politică precum SPECTRE, organizaţia teroristă apolitică (sic!) din Thunderbolt şi Dr. No, flirtînd la infinit cu pop culture-ul, pop-ul şi actualitatea politică (NSA-ul, Barack Obama, Chelsea Manning, Julian Assange şi Edward Snowden, primăverile arabe, protestele europene şi dictatura corporaţiilor etc.), balansînd constant între întuneric şi lumină, jucîndu-se inteligent cu imageria naţional-comunisto-fascistă („Pop-ul“, spun ei, „conţine o mulţime de elemente fasciste“), lăsîndu-se influenţaţi de orice, de la chant-urile gregoriene, la eurotrash, inspirîndu-se, după cum singuri o spun, din „Tito, Toto şi Tati“, jucînd inteligent cartea umorului — „In the absence of war / We are questioning peace/ In the absence of God/ We all pray to police“ —, Laibach rămîne acelaşi moment foarte particular al muzicii europene, chiar şi cînd, muzical, lucurile nu stau tocmai pe roze.
Formaţia Laibach va performa pentru a doua oară la Bucureşti, pe 22 mai 2014. Evenimentul va avea loc în clubul Silver Church şi este inclus în turneul Spectre Tour, prin care trupa slovenă îşi promovează noul album.
Foto: Maya Nightingale