Aniversar

● Soft Machine,  Hidden Details, DYAD Records, 2018.

Unii nu ascultă nimic de dinainte să se fi născut, alții nu ascultă nimic de după ce s-au născut, unii ascultă doar „legend”, alții doar „valori” confirmate de topuri comerciale, alții selectează după genuri muzicale ori ideologice. Unii le mai combinăm – încercăm un bufet suedez all you can eat; nu e eclectism, ci autentică hămeseală. Festivalurile de după pandemie vor încerca să își scoată pîrleala cu astfel de bufete suedeze, chiar și cele ce par dedicate unui gen. Vor fi înșelătoare așteptările inerțiale, cum că anume festival e unul de rock, de muzică electronică sau jazz.

Atrag atenția asupra „bufetului” oferit anul acesta la Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru. Bănuiesc că toată lumea a avut în liceu acei amici insistenți să te facă să asculți Pink Floyd sau Dream Theater. Era nimica toată comparativ cu insistența colegului de facultate care umbla cu casetele Soft Machine asupra lui deși nu avea walkman – probabil era singurul din județ care auzise de trupă, nu exista presă care să scrie despre așa ceva, nu puteam confirma nimic din ce spunea, erau doar casetele acelea cu componența trupei scrisă cu pixul pe o foaie împăturită. Dincolo de iritarea insistenței, am rămas cu certitudinea că există legende despre care nu vorbește mai nimeni, decît vreun nebun neînțeles, iar apariția trupei pe afișul unui festival din România mi-a răscolit certitudinea.

Turneul care va trece pe la noi e o aniversare de 55 de ani a trupei. Înainte de pandemie au scos acest album, primul din anii ’80 încoace, cu cîteva compoziții răstălmăcite ale clăparului fondator Mike Ratledge, dar preponderent cu material nou și de improvizație colectivă. Fuseseră activi într-o formulă parțială sub numele Soft Machine Legacy, deși orice formulă Soft Machine a fost parțială. Prin istoria trupei s-au perindat în jur de treizeci de muzicieni și peste douăzeci de trupe ce formează familia extinsă de proiecte ale acestora – o veritabilă ștafetă prin istorie. Au revenit cu ocazia noului album la legitimarea prin numele original, rolul de outsider al lui Theo Travis fiind transformat în funcție oficială.

Influența grupului Soft Machine asupra a orice are prefixul „prog” e deja subiect academic, ideile lor frăgezind publicul pentru mai cunoscutul val britanic din care au făcut parte King Crimson ori Yes. E o verigă genetică esențială între jazz și rock, o bună parte din cei care s-au perindat prin Soft Machine fiind școliți formal în jazz, făcînd din convergența cu rock-ul un proiect strategic care avea să marcheze radical istoria ambelor genuri. Cel mai „tînăr” membru al formulei actuale, pianistul-saxofonist Theo Travis, a fost recomandat prin colaborările sale pe prima scenă a rock-ului progresiv modern alături de nume ca Robert Fripp, Steven Wilson, David Sylvian. Lui i se alătură unii dintre cei care s-au alăturat grupului în anii ’70 și au dat albumul de referință Softs: John Etheridge (chitară), Roy Babbington (bas, înlocuit în concerte de Fred Baker în urma unui recent anunț de pensionare) și John Marshall (tobe). Noua formulă e așadar o închidere de cerc istoric, o gaură de vierme prin continuumul prog-rock, kraut-rock, psychedelic-rock și o celebrare a scenei Canterbury unde a avut loc revoluția muzicală din care s-au născut aceste genuri. Puriștii vor acuza că formatul original Soft Machine nu folosea chitară – sfidare asumată a instrumentului de către fondatori –, însă situația se schimbase încă din anii ’70, iar chitaristul de atunci, John Etheridge, e liderul formulei actuale.

Soft Machine vor concerta în cadrul Festivalului Internațional de Jazz de la Gărîna (7-10 iulie). Mai multe la www.garana-jazz.ro.

Aron Biro este autorul blogului https://aronbiro.blogspot.com.