America, la telefon
● Drakeo the Ruler, Thank You for Using GTL, Stinc Team Records, 2020.
„«Hello, this is a prepaid call from» / Damn, like that, Joog? / «An inmate in the Men’s Central Jail. / To accept this call, press zero, / To refuse this call. / This telephone call may be monitored or recorded. / The use of special calling features is not permitted during this call. / To consent to the monitoring or recording of this call, please press one after the tone. / Your current balance is seventy-nine dollars, thirty cents. / Thank you for using GTL!»/ Hello? / Bro, I don’t give a fuck, bro, if I'ma fuck ’em over, I gotta fuck ’em over all the way.” Cele doar 47 de secunde ale „Intro”-ului acomodează twist-ul acestui nou mixtape al (t)rapper-ului californian Drakeo the Runner, produs de JoogSZN. (Pentru început, Global Tel Link – GTL este un operator de telefonie care oferă, contracost, servicii celor aflați în închisorile americane, fiind totodată una dintre cele două companii private care controlează această piață de peste un miliard de dolari.) Scurt pe doi, povestea sună astfel: în 2016, Drakeo the Ruler – Darrell Caldwell, pe numele lui din buletin – se afla la o petrecere în Carson, cînd a izbucnit un conflict între două grupuri. Împușcăturile au lăsat în urmă o victimă. La începutul lui 2017, Caldwell era arestat și, printre altele, acuzat de crimă. Achitarea venea în iulie 2019, după ce jurații respingeau parte din argumentația procurorilor, majoritatea probelor acestora din urmă fiind construite pe baza textelor pieselor sale, imaginilor din videoclipuri, postărilor de pe rețelele sociale și pe încercarea de a enunța faptul că crew-ul său de hip-hop, Stinc Team, este o organizație criminală, iar el – liderul. În septembrie anul trecut, procurorul districtual relua capetele de acuzare rămase în picioare, Caldwell fiind în închisoare și acum, la patru ani de la începerea unui proces care nu i-a dovedit în nici un fel vinovăția. Vă sună cunoscut? O privire aruncată astăzi peste Atlantic pare a fi suficientă pentru a înțelege. Și, pentru ca absurdul să se simtă ca acasă în această istorie, cazul este menționat în documentele oficiale ale statului ca The State of California vs Drakeo the Ruler. Viața nu bate filmul, ci i se substituie complet. Să reținem de aici și ce îi declara Andrea L. Dennis, profesoară la Facultatea de Drept a Universității din Georgia și coautoare a cărții Rap on Trial: Race, Lyrics and Guilt in America, Brianei Younger într-un articol din 2019 pentru The New Yorker: „Pe baza cercetării noastre extinse, rap-ul este singura formă ficțională de artă care are parte de un astfel de tratament din partea autorității”.
Remarca afro-americanului Drakeo the Runer este, astfel, mai mult decît îndreptățită: „You’re not gonna hold Denzel Washington accountable for his role in Training Day, / So don’t do the same thing with my music! That’s all I’m saying”. Concluzia mixtape-ului, „Fictional”, reușește să închidă cercul suprarealist al poveștii lui Caldwell, iar vocea asta „gîtuită”, ieșită din difuzorul unui telefon fix, limitată de însuși mediul prin care a ajuns la destinatar, se mișcă precum un sfredel pe beat-urile simple, spațiale ale lui JoogSZN, care o lasă să se decupeze în toată urgența ei. Flow-ul lui Drakeo, chiar dacă nu mai are cum să cupleze instrumentalele la fel de expert ca pe admirabilul Cold Devil, lansat în anul arestării sale, contrapunctează distopic, susținut de filosofia minimalistă ad-hoc a producției, care a presupus inițial un laptop, o cutie de cereale folosită drept cutie de rezonanță, o boxă wireless și un recorder. Ați înțeles, vocea lui Coldwell a fost înregistrată printr-un telefon, banii pentru cele 36 de ore ajungînd, desigur, în buzunarele GTL. Unde ne aflăm? Poate că în următorul Grand Theft Auto, trip-ul open world creat de scoțienii David Jones și Mike Dailly acum mai bine de douăzeci de ani – „I think this Grand Theft Auto, / I think life a game / You all on side of me, like «Bitch, you wanna race?» / I think this Grand Theft Auto, / I'm a rockstar, / Just crashed another Bentley in the wall”. Sau poate că într-o închisoare americană în zilele în care moartea violentă a unui om nevinovat pe nume George Floyd, provocată de un reprezentant al autorității, trebuie să ne spună ceva important.
Paul Breazu este jurnalist.