„Albumul fără sfîrşit“
● King Gizzard And The Lizard Wizard, Flying Microtonal Banana, Polygondwanaland, Murder of the Universe, Sketches of Brunswick East & Gumboot Soup, ATO Records, 2017.
Proiectele de megalomanie muzicală, cîndva legate de numele unor excentrici de nișă precum John Zorn ori Buckethead, se manifestă tot mai aproape de lumea pop-rock. Am menționat deja suita de albume lunare ale chitaristului Omar Rodriguez-Lopez (ex-The Mars Volta). Un proiect de anvergură asemănătoare e alcătuit din nu mai puţin de cinci albume publicate toate anul trecut de australienii King Gizzard and the Lizard Wizard.
Pe măsură ce se destramă formatul de „album“, înlocuit cu modele de publicare a muzicii pe bază de streaming, apar artiștii ce propun veritabile inundații sonore. Dispar contururile clare și conceptele articulate, capătă importanță „maioneza muzicală“ – de obicei de natură instrumentală, eventual dublată de îngînări vocale. Albumele KG&LW oferă doze copioase de astfel de maioneză pentru cei pe care-i ține ficatul (coperta albumului Gumboot Soup e expresivă chiar în acest sens), iar chitaristul Stu McKenzie și-a declarat ambiția de a crea „albumul fără sfîrșit“ – ar putea fi o progresie matematico-muzicală născută din discurile publicate de trupă în 2017. Eventual, punînd la lucru niște boți și niște procesoare sătule de minat criptomonede, grupul australian ar putea deschide drumuri spre ceea ce s-ar putea numi blockchain-rock, cu piese-flux suspecte de a fi programabile în manieră autogenerativă. Muzica trupei e gîndită să fie pornită și oprită dintr-un robinet, nu prin selectarea vreunei piese preferate.
După cum le sugerează și numele, King Gizzard and the Lizard Wizard nu au ceva anume de spus, ci remixează tropi ai culturii geek în combinații amuzant-aleatoare. Unul dintre cele cinci albume, Murder of the Universe, construiește o poveste derivată din jocuri video și personaje asociate unor astfel de narațiuni ori inventate din mers de trupă. Și celelalte albume ale pachetului derapează frecvent în direcții criptic-incomprehensibile pentru cine nu e interesat de rețele semantice încropite din referințe pop. Excepție face Gumboot Soup – apărut înainte de Revelion ca o selecție a celor mai bune dintre ideile testate peste an, cu piese ce au identitate și strofe consistente, alternînd stilistic între stoner-metal, răstălmăciri după David Bowie ori Faith No More, și chiar niște simulacre jazz. Acolo versurile par să aibă mesaj (eco), atrăgînd atenția că trupa e totuși formată din oameni. O fi istovitoare o carieră bazată pe ceea ce englezii caracterizează drept „smoke and mirrors“, așa că pe albumul cu pricina muzicienii mai pot fi surprinși cu cîte o părere sinceră și piese imprevizibile ce pot capta atenția și în absența substanțelor recreative. Se mai detașează stilistic și albumul Sketches of Brunswick East datorită implicării grupului Mild High Club – omologii din jazz ai celor de la KG&LW, aducînd cu ei ceva din „psihedelicul“ asociat cu Miles Davis.
Celelalte discuri (Flying Microtonal Banana şi Polygondwanaland) au avantajul de a nu fi scrutabile și criticabile, fiind aliniate la strategia de intimidare a grupului de a pompa materiale experimentale fără mesaj, minimal editate, care să impresioneze prin prolificitate și compoziții algoritmice cu miză senzorială, cu vocea îngînînd riffuri de chitară/clapă repetate pentru un efect cînd hipnotic, cînd surmenant. Incapabil de a se conecta la versuri, ascultătorul se va refugia în frenezia de jam session alternînd între rock gălăgios de garaj, meta-heavy metal ironic, acrobații prog-rock și interludii folk ce intră periculos pe teritoriul parodiei. Pînă la urmă, calitatea unui album „albumul fără sfîrșit“ stă în dozajul dintre aceste ingrediente, iar din generoasa producție de anul trecut, albumul Gumboot Soup e cel pe care s-au făcut cîntăririle cele mai înțelepte.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.