Albumele româneşti ale anului 2012

30 ianuarie 2013   MUZICĂ

În anul lui Norzeatic (două albume, unul cu Khidja, celălalt solo, ambele self released) şi în anul debutului celor de la Robin and The Backstabbers, mai rămîne loc şi de altceva? Ce (mai) trebuie ascultat dintre albumele româneşti ale anului 2012? (M.C.)

Maria BALABAŞ
(Radio România Cultural)

Tarafuri şi lăutari din Gorj, dublul album apărut în Colecţia „Ethnophonie“ a MŢR, coordonată de Speranţa Rădulescu, este, pentru mine, una dintre cele mai bune producţii din 2012. Desigur, aş recomanda spre ascultare şi cîteva alte albume originale de jazz (Iordache), hip-hop (Norzeatic, GDR), metal (Dor de Duh) sau electro (Silent Strike). Pentru a gusta încă din această voce a lăutarilor (înăbuşită de politici culturale strîmbe, de folclorizare şi globalizare), pentru doinele (din versurile cărora se pare că dragostea dispare încet-încet), sîrbele („Mai am cinci ani de iubit / Şi-am să plec la spovedit“) şi cîntecele lor epice („Ghiţă Cătănuţă“ e printre preferate, pentru umorul său hîtru), toate într-o selecţie fără cusur – puneţi urechea de ascultaţi aceste discuri!

Alexandru BRĂTIANU
(boingbumchak.ro)

În cel mai pur ethos hibrid şi DoItYourself (muzică electronică trecută prin pedale de chitară rock), albumul omonim al trupei Coughy (Local Records) e un lung cîntec despre bucuria descoperirii unei lumi muzicale virgine. Ritmuri variate, o ţesătură delicată de haiku-uri melodice, înflorituri solare presărate discret în straturi dense ce fac deliciul căutătorilor, un echilibru vibrant între natural şi procesat, complet non-apocaliptic – unul dintre puţinele albume pe care deja le reascult cu plăcere.

Paul BREAZU
(Dilema veche)

Coughy (Local Records) este unul dintre cele mai interesante albume de muzică psihedelică făcute vreodată în România. Primul album al trupei bucureştene Coughy flirtează cu improvizaţia şi cu fascinanta, dar greu încercata muzică uşoară fabricată în aceeaşi ţară (urechile atente ar putea detecta pe-acolo sample-uri din piesele unor Doina Badea sau Corina Chiriac), care o alătură unei nişe prin care a trecut şi Panda Bear.

Monica JITARIUC
(monicajitariuc.ro)

Bacovia Overdrive, vol 1: Stalingrad (Muzical Elegant Club) de la Robin and The Backstabbers. Am cîteva motive: 1. pentru că sună atît de bine (şi nu doar pentru un prim album); 2. pentru că are versuri în româneşte, versuri frumoase, cu text în ele; 3. pentru „Sat după sat“, „Soare cu dinţi“, „Cristina“, „SPNZRTR“, „Iguana făcătoare de minuni“; 4. pentru că au făcut eforturi mari să-l promoveze şi l-au promovat; 5. pentru că a fost cel mai vizibil album al anului în mai toate revistele/radiourile/blogurile bune; 6. pentru că am fost la 5 concerte de-ale lor şi am dansat la toate, pe toate piesele, ca şi cum le auzeam prima dată.

Silviu MEDEŞAN
(slicker.ro)

EP-ul Patience al clujenilor de la Lights Out! e o demonstraţie inedită a talentului unei noi generaţii de tineri, care îşi construiesc un univers „alternativ“ propriu, fără să fie legaţi de o zestre muzicală autohtonă. Şi zic asta pentru că par foarte determinaţi şi capabili să întoarcă lucrurile în favoarea lor. Pentru ei, ştacheta nu e ceea ce se petrece în imediata vecinătate fizică, ci ceea ce se ascultă şi se discută în www, acolo unde lupta e mai acerbă, urechile mai ascuţite şi gusturile mai intransigente. Poate e optimismul începutului de an sau mîndria locală, dar cred că debutul Lights Out! e globul de cristal în care putem întrezări viitorul muzicii româneşti.

Mihai PLĂMĂDEALĂ
(Observator cultural)

Albumul Like Water (Soft Records), semnat de Luiza Zan şi Pedro Negrescu, este cu totul altceva – mult mai mult decît s-a realizat vreodată în România, cel puţin din punctul de vedere al jazz-ului vocal, dar şi pe scală rock-pop-folk, dacă cititorul poate admite comparaţia între genuri. Muzica (aşa-zis) uşoară sau cea (pseudo) populară sînt excluse ab initio din discuţie. Un material sonor, care se ridică nu doar la nivel internaţional, ci poate intra într-un top al tuturor timpurilor. Rezumînd, este vorba despre excelenţă: voce, contrabas şi compoziţii pe măsura unor artişti desăvîrşiţi. Magia muzicii rezultă din complementaritatea vocii cu basul, aflate în cazul de faţă într-o relaţie organică fluidă, ca apa.

Bogdan RĂILEANU
(wetpaper.ro)

Pot să spun doar care mi-aş fi dorit să fie albumul românesc al anului. Aş fi vrut ca Lucia, după ce a scos două videoclipuri pe YouTube, să încununeze cei 17 ani frumoşi pe care îi are şi milioanele de view-uri cu un album personal, sau măcar ceva mai mult decît un cover. În lipsa acestor fapte, singurul album românesc care mi-a atras atenţia a fost Underground Folclor (self released) de la Subcarpaţi. Şi nu cred că ruşinea face minuni.

Filip STANDAVID
(blog.carturesti.ro)

În ceea ce mă priveşte, 2012 s-a terminat cu o „remiză“. În aparenţă profund diferite, Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad de la Robin and The Backstabbers şi Exerciţiile pe ritm de pace (self released) ale lui Norzeatic au un etos comun: trupa de rock aflată la primul album şi rapperul cu vechime cîntă îndîrjit, îngrijit şi cu mare atenţie la nuanţe. Stalingrad e emfatic şi pestriţ (funk, pop, grunge), Exerciţiile sînt limpezi şi fără fasoane: un beat-două, o poveste, cîte-o poantă ici-colo. Stalingrad e melodios chiar şi-atunci cînd chitara şmirgheluieşte din greu, Exerciţiile pleacă la treabă, o termină şi frînează abrupt. Versurile lui Andrei Proca (vocalistul RATB) par adesea echivoce (despre ce e vorba, de fapt, în „Iguana făcătoare de minuni“?), în vreme ce Andrei Brebianu scrie cîteodată adevărate minireportaje („Manifestul“ relatează despre protestele din ianuarie 2012 cu mai multă acurateţe decît au făcut-o destui ziarişti). Amîndoi au un apetit ridicat pentru rima insolită şi pentru elipse. Ambele albume, în fine, sînt meticuloase şi deştepte şi se cer – lucru rar nu numai în România – ascultate în întregime şi pe îndelete. Ceea ce nu înseamnă că ar fi greu de ascultat, dimpotrivă. E însă foarte greu să le-auzi – nu ştiu dacă vreun cîntec de pe Exerciţii a răzbătut în vreun playlist radio, iar Robin And The Backstabbers sînt difuzaţi constant, din cîte am eu habar, doar la Radio Guerrilla. Ceea ce e cu adevărat important, însă, e că oamenilor nu le pasă: îşi văd de treburi exact după cum le trece prin cap. E numai unul dintre motivele pentru care stau – atenţie, clişeu! – deasupra tuturor.

Bogdan ŞERBAN
(Radio Guerrilla)

Pentru un an 2012 plin de semiprofeţi ai noii ordini/dezordini economice, plin de propovăduitori de tinichea ai sfîrşitului/începutului lumii, plin de politicieni/analişti/ jurnalişti retrograzi, cea mai bună muzică este predica laică pusă pe beat-uri şi armonii jazzy a lui Norzeatic – Exerciţii pe ritm de pace. Hip-hoperul a reuşit cu albumul lui solo să construiască un decalog românesc urban, plin de pusee de furie subtilă, folosindu-se de o alchimie lirică firească. De fapt, nu contează piesele lui Norzeatic, fie că este vorba despre drepturile omului, „bordurizare“, Roşia Montană, consumul de droguri, cîinii comunitari, exploatarea gazelor de şist etc., importantă este reacţia ta, odată contaminat de rimele şi ritmurile artistului. „Revoluţia nu va fi acolo, / nu va fi nici dincolo. / Bine, dar unde va fi? / Nu ştiu, fă-o!“

Mihai TIŢA
(FHM)

Norzeatic şi Khidja – Caravana PM:AM (self released). Proiectul ăsta nu e doar cel mai bun din ultimii ani, dar şi cel mai necesar. A aliniat stele de toate categoriile, hipsteri balearici şi hip-hoperi. Un adevăr ştiut şi de madam Jeni de la mercerie – scena clubbing românească îşi cheamă nişele la un loc, iar „Ea“ a fost recunoscută, vara asta, ca o piesă mişto în Vama Veche, la Radio Guerrilla şi pe bronews.com. E greu să-i găseşti nod în papură neprevăzutului MC Norzeatic, recunoscut a fi vexat de către băieţii de cartier încă din ’94, şi foarte greu să ai ceva mai bun în 2012 din zona electronică decît beaturile celor doi care se numesc Khidja (nu că lansările Local Records ar fi mai prejos!). După atîta timp, au închis un cerc al muncii lor cu acest binemeritat album.

Zoltan VARGA
(zoltanvarga.blogspot.ro)

Dincolo de trenduri, cei 11 ani care au fost necesari pentru a zămisli un asemenea material discografic – care încheie trilogia Stepan Project –, sau mulţimea de colaboratori care au pus umărul la realizarea Lumina (Show Factory), rămîne Produsul. Pe care, probabil, nu-l veţi găsi la hypermarket-uri sau benzinării, dar pe care ar fi bine să puneţi mîna (şi urechea!) cu orice mijloace, căci acesta conţine doza optimă de frumos necesară sufletului. Cunoscînd pasiunea lui Ilie Stepan pentru creaţiile lui Peter Gabriel, nu ai cum să nu cauţi eventuale comparaţii cu albume ca Passion: Music for The Last Temptation of Christ sau Birdy. Spre deosebire de acestea, Lumina nu e un soundtrack, iar filonul de world music e particularizat pe etno-ul autohton. Fărăseşti sau Nădlac, locuri unde Ilie a compus multe dintre track-uri, departe de nebunia metropolitană şi unde a beneficiat de naturaleţea unui peisaj scos parcă din poveşti.

Foto Norzeatic by Claudiu Popescu

Foto RATB by Mircea Reştea

Mai multe