Afro-futurism

● Joshua Abrams & Natural Information Society, Simultonality, Eremite Records, 2017. 

Proiectul Natural Information Society este strădania lui Joshua Abrams de a se debarasa de reputația de mercenar al avangardei muzicale din Chicago, clădită încă din anii ’90 ca basist pentru grupuri care nu s-au ridicat niciodată deasupra unui plafon autoimpus de popularitate – Tortoise, Town & Country, un anume album cu Godspeed You! Black Emperor, un anume album cu Bonnie Prince Billy. S-a implicat cu predilecție în trupe indecise între a activa în comunități jazz sau post-pop/rock – lumi care pe continentul american se intersectează mai rar. Între contribuțiile sale mai vizibile se încadrează și muzica de film – vezi coloana sonoră a documentarului, finalist la Oscarurile de anul acesta, Abacus (r. Steve James). Natural Information Society e însă trupa cu care a acumulat cei mai importanți lauri din postura de lider, reușind să ocupe o poziție de pe care să fie luat în vizor atît de Rolling Stone, cît și de Pitchfork (intersecția de interese ale celor două publicații e în mod tradițional redusă la un minim inevitabil).

Cu acest grup, Joshua Abrams țintește să fie menționat în aceleași enumerări cu Philip Glass ori Terry Riley, oferind totuși o găselniță care să-l distingă – elementele world music (în special subsahariene) se îmbină cu condimente jazz peste fundamentul minimalismului ritmic-ritualic. Rezultatul are unele în comun cu anti-rock-ul clasicilor Can, iar familiaritatea cu pomeniții înaintemergători e esențială în a prepara răbdarea și dispoziția pentru audiția albumului Simultonality – un material ambiental structurat în doze de cîte zece minute. O sugerează și numele proiectului – Abrams încearcă să injecteze ceva naturist într-un sortiment de experiment cu origini inginerești, artificiale. Instrumentul african guimbri e folosit în Sahara în scopuri homeopate, în practici de medicină alternativă bazate pe muzică (transe și ceremonii ghidate sonor și chimic). Aici e menit să complementeze acea „muzică a sistemelor“ promovată de -Terry Riley – rezultatul e o îmbinare afro-futuristă între natural și artificial care necesită, pentru efect maxim, și un aport vizual (niște efecte clasice de vizualizare dinamică din răposatul Winamp pot ajuta).

Proiectul se detașează de ce înțelegem prin „muzică ambientală“ prin componenta ritmică – avem chiar două seturi de baterii, fiecare cîntînd în altă ureche, contribuind la un ritm compozit ce trebuie reconstituit de creierul ascultătorului. Muzicile ambientale au consacrat marginalizarea ritmului ca o sursă de disconfort – de aici acele siropuri vălurit-melodice cu care ne-au tratat migrenele de a lungul anilor Kitaro, Mike Oldfield și alți arhangheli New Age. Stilul reprezentat de proiectul de față ţine să demonstreze opusul – că ritmica discretă, densă și persistentă poate la rîndul său contribui la masarea psihicului uman. Stilul a avut mai mult succes în a fi asimilat scenei jazz (deci mai puțin vîndut în farmacii și benzinării) – împrumutînd de acolo o bogată tradiție a studiilor privind natura ritmului. În plus, proto-muzica africană îl inspiră pe Abrams cu dovezi și motivație din folclor, sugerînd că preocuparea nu e totuși una strict inginerească (Steve Reich a mai avut această intuiție).

Proiectul Natural Information Society este convergența mai multor inițiative de avangardă muzicală care au pornit pe aceeași idee din părți diferite ale lumii și ale istoriei. Totodată contribuie și la noile tendințe de reformatare a conceptului de album – ca flux în loc de colecție de piese, în cazul de faţă reducînd demonstraţia strict la ingrediente de esență științifică. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.