Absurd teatral
● Black Midi, Cavalcade, Rough Trade Records, 2021.
În muzică, în general, dar mai ales în rock – pentru că spațiul agregat de această cultură a flirtat masiv, de la o vreme încoace, cu excepționalismul –, sindromul albumului secund a lovit de multe ori crunt, de la The Doors la The Stone Roses, de la Guns NʼRoses la The Strokes, de la The Clash la The Killers. Să spun că, într-o definiție expediată scurt, asta s-ar traduce în dificultatea de a livra o operă secundă măcar pe măsura unui debut glorios. Pentru Black Midi, cvartetul britanic devenit trio după lansarea unui prim LP admirabil, Schlagenheim, totul părea pregătit – discul acela din 2019 produsese, pe bună dreptate, un buzz care lăsa fără piuit pesa și critica, (parțial) industria și auditoriul.
„In all the world, there’s no escape from this infernal din.” Cuvintele aruncate de Geordie Greep și pasajul noise, în care mișcările dansatorilor din videclipul Ninei McNeely pentru „John L”, lead single-ul noului disc, devin brusc posedate, pot oferi un cod de acces către cel mai proaspăt album al formației din Londra. Dacă englezescul „din” se traduce simplu ori prin „zgomot”, ori prin „repetiție”, omofonul său arab „din” – anglicizat ca „deen” – vorbește despre religie. Într-un fel sau altul, „John L” le conține pe toate, așa cum totemul ciclopic, înzestrat cu brațe umane dirijorale, din videoul amintit orchestrează felul în care oscilează corpurile în acord cu avatarurile instrumentarului piesei – acum, mult mai limpede decît pe vremea lui Schlagenheim, balansul dintre structură și improvizație devine foarte transparent, instrumentele sînt decupate, în postproducție, mult mai precis, impulsurile melo sînt mai dese, însăși vocea lui Greep alege uneori să nu mai muște, ci să picure chiar și sentimentalisme tranchilizante de cabaret. Peste tot se aude dorința de a împinge lucrurile un pic mai departe, chiar dincolo de o limită pe care LP-ul din 2019 nu și-a permis să o încalce.
Întreg albumul are, pînă la urmă, aerul unei teatralități stranii (citește „experimentale”), absurde, carnavalești – „Crowds of every age, creed and gender are abound, / Signor Kitsch sings skits detailing each attendees sins. / The first time anteaters lose themselves in the wings / With vigour they scratch red spots, overwhelmed by their king”. O bossa nova picată din cer („Marlene Dietrich”), un saxofon delabrat și o secție ritmică scindată vag între Talking Heads & Battles („Dethroned”), obișnuitele referințe din free jazz, prog și math rock, o pompă absolut delicioasă, dar și perplexantă („Hogwash and Balderwash”) îi livrează lui Cavalcade, lansat pe 26 mai de casa independentă londoneză Rough Trade Records, aerul acela de unic jucător în propria ligă.
Cavalcade, cel de-al doilea album al grupului Black Midi, poate fi ascultat (parțial) și achiziționat, în format digital sau fizic, ca disc de vinil și CD, pe pagina de Bandcamp a grupului, la adresa bmblackmidi.bandcamp.com/album/cavalcade.
Paul Breazu este jurnalist.