ABBA în jurul lumii
Cîndva demult, înainte de liceu, muzica celor de la ABBA mi-a fost dată drept exemplu pentru a înţelege mai uşor diferenţele între apolinic şi dionisiac. Nu mai ţin minte cine se afla la capătul celălalt al comparaţiei, dar din vremea aceea am rămas cu impresia că apolinicii sînt un soi de fiinţe limfatice care trec prin viaţă cu un zîmbet tîmp pe buze, fără a se lăsa atinşi ori mistuiţi de vreo pasiune ardentă. Motiv pentru care „Money, Money, Money“ ori „Chiquitita“ mi-au fost o bună bucată de vreme plăceri vinovate, savurate pe ascuns, cu conştiinţa faptului că sînt un-cool pînă peste poate. Din fericire, pragul celor 30 de ani n-a venit cu depresii, ci cu înţelepţiri, aşa încît, de-acum sînt dispusă la mărturisirea amorului etern pentru cei patru suedezi (cu precădere pentru Agnetha, pasiunea mea din copilărie). Cu sufletul uşor, deci, am purces la vizitarea minunăţiei care se cheamă ABBA World, o expoziţie itinerantă ce urmăreşte traseul trupei pas cu pas, în detalii bogate. Am prins-o la Londra, pe ultima sută de metri; din iunie lumea lui Anni-Frid, Agnetha, Bjorn & Benny se va muta în Australia, apoi în Statele Unite.
La intrare, o tînără mă invită să-mi înregistrez biletul, pentru ca mai apoi să pot accesa online conţinutul stocat pe el – mărturia plimbării mele prin cele 25 de camere ale acestui veritabil muzeu ambulant. Aprob, cu o strîngere de inimă. O să mă fac de rîs? Fie. După ce zîmbeşte scurt, fata sms-uieşte frenetic. Nu pare să aibă mai mult de 18 ani, probabil ABBA i se pare muzică de boşorogi patetici, dar nu afişează nici o secundă aerul acela superior-acru-plictisit al funcţionarelor românce. Primesc un set de căşti şi o telecomandă, iar în prima cameră mă învăluie vocea caldă a lui Stellan Skarsgard: rînd pe rînd aflu istoria fiecăruia din cei patru membri ai grupului. Cei de dinainte de ABBA. Tineri, zîmbitori, entuziaşti, nişte copii frumoşi.
Nişte maşinării dolofane îmi pun la încercare memoria: ABBA Quiz pe trei niveluri, de la amatori la fanatici. Într-o cameră e reconstituit parţial Polar Music Studio, deschis în mai 1978, sala de naşteri a albumului Voulez-vous şi locul unde s-a filmat clipul pentru „Gimme! Gimme! Gimme! (A man after midnight)“, acelaşi studio de înregistrări care, şase luni mai tîrziu, avea să-i găzduiască pe cei de la Led Zeppelin în aventura lor „Through the Out Door“.
Alături poţi să te joci la butoane şi să mixezi cîteva melodii, iar ceva mai în faţă te aşteaptă un colţ de Paradis: cabana de la Viggso, o insuliţă din arhipelagul Stockholm unde cei patru magnifici îşi petreceau verile împreună cu prietenul şi managerul lor, Stig Anderson. Mobilă albă, simplă, un pian lîngă fereastră, o chitară, stîncile împădurite şi marea sclipind senină (reconstituită în 3D de dragul expoziţiei): nu-i de mirare că Benny şi Bjorn au găsit aici refugiul perfect, sursa de inspiraţie pentru „Waterloo“, „Fernando“ sau „Dancing Queen“. Curat apolinic!
Din nou la drum: o sală cu oglinzi adăposteşte costumele flamboaiante de turneu: paiete, horbote, cizme-platformă, moda din finele anilor '70, care acum pare de un kitsch înduioşător, inofensiv. Lîngă ea, un colţ cu papiote, cutii şi maşini de cusut: atelierul de croitorie în care desenele lui Owe Sandstrom prindeau viaţă sub degetele iscusite ale croitorului Lars Wigenius. Curiozitate şi emoţie la cabina din culise, reconstituită minuţios: halate, piepteni, truse de machiaj, pahare de şampanie golite, cîte un prosop aruncat neglijent pe un colţ de scaun. Dacă închid ochii, îmi pot imagina cu uşurinţă că sînt în spatele scenei, iar Agnetha, Bjorn, Frida şi Benny tocmai au urcat în grabă să întîmpine ovaţiile publicului. Urc şi eu, cu un nod în gît: patru holograme, un microfon, un vis împlinit – să cînţi împreună cu ABBA. "Feeling like a number one".
Povestea sfîrşeşte curînd: Super Trouper e penultimul album de studio, în '82 trupa decide să ia o pauză, fetele înregistrează cîte un proiect solo, în timp ce băieţii lucrează cu Tim Rice la musical-ul Chess. Magia se spulberă încet, cei patru îşi văd de drumurile lor, saga ABBA se sfîrşeşte paşnic, iar paşii mei prin expoziţie devin mai grei, mă agăţ de ultimele discuri şi fotografii, de ecranele unde rulează interviuri recente cu Frida şi Agnetha, de afişul filmului Mamma Mia!