10 albume rock din 2018
Au apărut topurile anuale Rolling Stone şi Pitchfork şi cu asta se încheie perioada bilanţurilor muzicale care îndeamnă la recapitulări şi scot la iveală surprize ce încălzesc sărbătorile melomanilor. E timpul ca şi publicaţiile noastre să se alinieze la o cutumă la fel de tradiţională ca Black Friday, luna cadourilor ori înjunghierea porcului. În consecinţă, articolul de faţă este o recomandare personală. Ordinea e aleatorie.
Manes, Slow Motion Death Sequence. Norvegienii urmează modelul Ulver, migrînd dintr-o trupă de metal extrem a anilor `90 înspre art-rock-ul scandinav bine primit la orice soi de festival pop-rock modern, indiferent de nişa pe care o reprezintă.
The Body, I Have Fought Against It, but I Can't Any Longer. Titlul extras din scrisoarea de sinucidere a Virginiei Woolf spune totul despre intenţiile celui mai coroziv şi PSD-ist album al anului. Nu e singurul album publicat de trupă în acest an (mai sînt două), dar psihologii contrarecomandă ascultarea exhaustivă a materialelor trupei.
Amigo the Devil, Everything is Fine. Trubadur al masculinităţii toxice şi umorului negru, amintind cînd şi cum de Admiral Freebee, King Dude, Voltaire şi alţi folkişti ai iubirilor clorhidrice. Pentru comparaţii cu Johnny Cash e încă prea devreme, în ciuda asocierilor sugerate de fani, însă va fi apreciat de amatorii de folk moralizator şi sarcastic.
Marlon Williams, Make Way for Love. Un amic spunea în anii ’90 că, pentru a emigra, singura opţiune viabilă ar fi fost Noua Zeelandă, căci orice loc în Europa e prea aproape pentru ce va urma. Sînt 20 de ani de atunci şi a trebuit să iasă albumul acesta ca să înţeleg decizia şi justificarea. Presa îl caracterizează pe artist drept Roy Orbison al Noii Zeelande, cu nuanţe de Antony/Anohni.
Soldat Hans, Es Taut. Pentru fanii proiectelor lui Toby Driver (Kayo Dot, Maudlin of the Well). A scos şi Toby Driver album (promovat printr-un turneu care a trecut recent pe la noi), dar anul acesta elveţienii Soldat Hans îi sintetizează cel mai bine moştenirea muzicală, cu riscul de a fi catalogaţi drept epigoni.
Ghost, Prequelle. Albumul glorios al rockului satanic urmează să fie prezentat şi la noi în deschiderea concertului Metallica din august 2019, eveniment comparabil cu concertul Laibach în Coreea de Nord. Ne pregătim pentru rectificări bugetare masive.
Church of the Cosmic Skull, Science Fiction. Trupa care a pus ABBA în SABBATH, între geek-rockul psihedelic al celor de la King Gizzard and the Lizard Wizard, nostalgii Electric Light Orchestra şi ideile lui Gregorian Bivolaru. Cine nu mai are loc pe Pămînt începe să se gîndească la stele.
Tropical Fuck Storm, A Laughing Death in Meatspace. Membri ai grupurilor australiene The Drones, High Tension şi Palm Springs s-au unit într-un proiect menit să umple spaţiul lăsat liber de Nick Cave după ce acesta a apucat pe calea megalomaniei.
Gunship, Dark All Day. Ready Player One – mai întîi a fost romanul, apoi filmul, iată şi albumul. Recomandat celor care au auzit doar din poveşti de videotecile ilegale ale anilor `80 şi pentru cei care şi-au petrecut nopţile copilăriei în astfel de locuri.
The Brother Brothers, Some People I Know. Albumul country al anului, despre viaţa la ţară în epoca Trump, cîntat de doi gemeni morocănoşi. Ceva din Leonard Cohen, Simon şi Garfunkel de pe vremea cînd toţi erau amici cu Janis Joplin.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.