Muzeul de 100 de zile
O dată la cinci ani, Kassel devine capitala artelor vizuale. Din 9 iunie pînă la jumătatea lunii septembrie, micul oraş german găzduieşte a treisprezecea ediţie a expoziţiei Documenta. E un muzeu de 100 de zile. Nu e tocmai cea mai fericită dintre ediţii. Cea care o coordonează, artista şi curatoarea Carolyn Christov-Bakargiev, a fost criticată, ba chiar boicotată deja cu mult timp înaintea deschiderii oficiale. Ziare importante precum Die Welt sau Frankfurter Allgemeine anunţaseră, acum o lună, că nu vor acoperi subiecte legate de Documenta 13, şi asta pentru că Christov-Bakargiev nu a vrut să anunţe lista artiştilor invitaţi şi nici să expună conceptul general al expoziţiei. De fapt, aşa cum avea să se constate pînă la urmă, cu doar cîteva zile înaintea vernisajului, tocmai acesta era conceptul: absenţa vreunei idei ordonatoare sau a unui fir roşu al întregii expoziţii. Curatoarea a vrut să arate arta în starea ei incipientă, evolutivă, şi-a propus să-i invite pe spectatori să urmărească cum ia naştere o operă de artă. Generoasă propunere – dar mesajul e greu de articulat, i-au reproşat criticii. Tocmai asta e şi ideea – a explicat Christov-Bakargiev –, că minţile artiştilor sînt complicate, opera de artă se naşte prin nişte resorturi de nepătruns.
Pentru cei care au urmărit ediţiile trecute ale Documentei, explicaţiile sînt cel puţin bizare. Căci la Kassel, mai mult ca oriunde, au contat regia, conceptul curatorial, ambalajul. Şi în Germania, mai mult ca oriunde, se cere ordine şi disciplină. La ultimele bienale mari s-a mizat pe critica socială. Documenta vrea să reînvie arta pentru artă – şi reuşeşte să facă tot statement politic. Căci felul în care artiştii ar gîndi lumea e determinat de o experienţă prin excelenţă politică, a explicat curatoarea pentru ziarul Die Welt. „Orice ar vrea să însemne arta, ea este asociată cu o dramă umană. Ea vorbeşte despre pierdere, despre distrugere, despre prigonire şi poate despre salvarea oamenilor. Dar şi despre mentalul individual sau colectiv, marcat de amintiri groaznice.“
Formulările pot părea confuze. Însă ele acoperă pe deplin starea de spirit care domină în cele vreo 20 de spaţii expoziţionale din Kassel. Oricît de interesante ar fi abordările personale ale artiştilor, ele nu reuşesc să stîrnească polemici sau dispute culturale, anunţă Die Zeit. Reuşeşte măcar Documenta să acopere cele mai importante tendinţe din artele contemporane? Şi aici, răspunsurile criticilor sînt mai degrabă evazive. În absenţa unor idei curatoriale de forţă, nici artiştii nu reuşesc să se facă remarcaţi, iar operele lor sînt lipsite de contur. Nu substanţa lipseşte, ci coerenţa.
Numele mari nu lipsesc de pe afişul acestei ediţii Documenta. Însă ele nu atrag atenţia. Şi, nefiind pomenite înaintea deschiderii, e clar că nici nu sînt folosite pentru a legitima o anume opţiune estetică. De fapt, după cum a explicat curatoarea, faptul că nu a (supra)expus vedetele artelor vizuale e tot un statement: arta nu are nevoie de nume mari. Are dreptate – însă doar într-o lume ideală. Dar Documenta şi-a construit reputaţia în primul rînd pe numele mari. Pentru ca laboratorul să funcţioneze, e nevoie de genii recunoscute.
Gîndit nu doar ca un laborator sau ca un spaţiu destinat profesioniştilor, Documenta este o expoziţie cu mare succes la public. Fiecare ediţie de pînă acum a avut un număr de vizitatori mai mare ca precedenta. Documenta 13 s-a lansat sub semnul boicotului din partea presei – însă, după vernisaj, jurnaliştii culturali au abandonat protestul mut şi au relatat, pe viu, ce-i de văzut. Reacţiile din partea publicului sînt pozitive – însă entuziasmul descoperirii de altădată a dispărut. Organizatorii se aşteaptă totuşi la vreo 700.000 de vizitatori în cele 100 de zile ale expoziţiei. De vreo trei-patru ori mai mulţi decît locuitorii oraşului.