Mersul la cort face spatele frumos
„Nu-mi place să dorm în cort“, îmi spune un prieten, „am fost o singură dată și a plouat și a intrat apa și mi-a fost frig și m-a durut tot.“ Nasol, rîd, încercînd să-l conving că nu toate corturile sînt așa. Îmi amintesc. Prima dată m-a plouat și pe mine rău. Mi-a plăcut. Eram în liceu și mersesem să văd eclipsa totală de soare cu băiatul de care eram îndrăgostită cam cum te îndrăgostești în liceu. Ploaia ne-a doborît cortul de tot, a pătruns și-n ultimele fibre ale sacilor de dormit și ne-a făcut să găsim, noaptea, o căsuță în camping unde am intrat pe geam și am vorbit pînă dimineață despre suflet.
Nu-mi pot imagina viața fără cort și mi se pare ciudat cînd aud oameni care-mi spun că nu au campat niciodată și nici nu plănuiesc. De aia nu vin în tot felul de locuri și dau experiențele pe confortul unor cearșafuri albe. Cortul mi-a fost cel mai bun prieten la toate festivalurile, de la Burning Man la Werchter sau de la Electric Castle la cine știe ce obscurități prin mijlocul naturii. Cu cortul am fost și pe Coasta de Azur, pentru optimizarea cheltuielilor într-un loc mult peste bugetul nostru de atunci, dar și pentru amuzamentul de a merge direct din cort, îmbrăcați frumos, la restaurante de fițe sau prin galerii de artă pe Croisette. Cine și-ar fi imaginat? Sau în Grecia, pe niște plaje aproape pustii, unde nenea de la restaurant servea la prînz caracatițele pe care le prindea dimineața.
Sau cum altfel aș fi dormit la Vadu, să fac baie noaptea în mare și a doua zi să lîncezesc cu o carte pe plajă sau la o ciorbă de pește la singura pescărie de acolo? În Vamă nu mai merg de mult timp cu cortul, m-am fițoșit, dar nu din vina cortului, pe care-l iubesc în continuare, ci din cauza haosului de acolo, cînd inevitabil cineva cu prea puțin sînge în vodcă pică peste acoperișul tău sau, și mai bine, intră să se odihnească un pic. Dar am mers mult timp, pe vremea cînd încă era OK să campezi pe plajă, pentru ca apoi să-mi mut cortul mai la umbră, sub copaci, la cazare. Sau cum altfel mergi pe munte? Cum dormi la Lacul Bucura, în Retezat, pe un frig noaptea pe care nu l bănuiai că ar putea apărea în august, sau în Apuseni, cu niște oameni care cîntă la chitară?
Am mers cu cortul și pe lîngă New York, undeva la marginea Brooklyn-ului, într-un camping liniștit pe malul apei, cu vreo șapte băieți dornici de natură, discuții și revelații existențiale, scăpați din cuștile de beton și sticlă și de zgomotul orașului care nu doarme niciodată.
Acum, sinceră să fiu, nici eu n-am chef oricînd, oriunde, de cort. Mai miorlăi uneori că vreau duș cînd știu că se poate, mă mai uit de cazare, mai zic că nu am chef de sac de dormit cînd există opțiunea unei cabane, ba mi-e frig, ba mi-e cald, spre disperarea jumătății mai bune și mai aventuroase, care și-ar petrece fericit toate vacanțele în cortul lui cel nou, ușor și special făcut pentru orice condiții de vreme. Că tot veni vorba de asta, cred și eu că unii nu vor să meargă cu cortul după o experiență neplăcută – cum îi spuneam aceluiași amic: dacă vrei să mergi, ia-ți un sac de dormit în care să nu mori de frig, un cort în care să nu intre apa și pe care să nu-l ia vîntul și eventual o saltea mică, dacă știi că-ți înțepenește spatele.
Cortul îți dă libertate. E fain să dormi cu milioane de stele deasupra capului, să te trezești cu răsăritul în față, ba e fain chiar și să-ți bubuie muzica unui festival și să-i vezi luminile prin prelată sau să cauți cel mai apropiat loc ca să te speli pe dinți. Dar ține cumva de flexibilitate, de adaptabilitate, să-ți lași deoparte rutinele și să-ți dai seama că poți trăi bine-mersi o zi sau cîteva și fără cinci creme de corp, espresso machiatto sau saltea cu memory foam.
Foto: wikimedia commons