Mărgica şi tranzistorul

Expoziţia este fuga a nouă artişti din spaţiul stereotipurilor, al comercialului către un laborator care investighează relaţia dintre diferite materiale, culori, forme, structuri. Ideea e lăudabilă. Despre produsele finite manufacturate însă, după cum urmează: combinaţii de argint cu răşină în care sînt integraţi diferiţi tranzistori ("inspirate din frumuseţea obiectelor tehnico-industriale"), broşe ce reinterpretează elementele covorului oltenesc (şi legătura lor cu pixelii), inele ce iau forma unor sculpturi miniaturale ("ruperea monotoniei cercului perfect"), cercei prelungiţi prin spirit ludic, picturi şi fotografii de pus la gît, accesorii care reconstruiesc imagini plastice, bijuterii de cupru emailat sofisticate şi îmbinări dintre macrameu şi plexiglas, între hîrtie şi metal, piele şi email, lemn, acril, sticlă şi textil. După cum spun artiştii şi curatorul Dan Pierşinaru, bucăţi de lume sînt puse împreună: universul e stricat şi reconstruit. O idee care a făcut carieră în Occident. Acum vreo două decenii. Propunerea făcută privitorului de a cuteza în alegerea bijuteriilor de autor şi lecuirea de canoane ar trebui să aibă ca efect nu doar renunţarea la colindarea magazinelor, dar şi transformarea bijuteriei într-un "accesoriu indispensabil prin care se doreşte transmiterea unei stări sau captarea atenţiei celor care ne compun mediul, crearea sau menţinerea unei identităţi". Trecerea nu ar fi deloc simplă pentru persoanele cu gust neamestecat şi neafectat pentru bijuterii, deşi poate un tranzistor pe mîna unei distinse doamne creşte numărul de operaţiuni pe care aceasta le poate executa într-un minut. Feministele ar fi mulţumite, dar mă tem că nu le-ar plăcea să fie văzute încă în compania cleştilor de rufe din şiragul cu "mărgele". Designerul de bijuterii Angi Apostol nu lasă loc la interpretări şi spune că, prin creaţiile ei, se adresează artiştilor, designerilor, oamenilor de afaceri şi fashion victims. În cazul ăsta mă retrag suspinînd că şi mie îmi plac lucrările lor şi nu încurajez gurile rele care spun că ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place, dar uneori nici dracu’ n-ar purta.