„Mai ușor cu poezia pe scări”

4 noiembrie 2010   La zi în cultură

● Nu ştiu de ce, dar mereu am avut impresia că „poezia“ rimează cu „criza“. E ceva adevărat aici. Doar foarte puţine edituri mai publică volume de versuri iar cartea de poezie se vinde – dacă se vinde – în tiraje infime. Declinul cărţii de poezie e, dacă judecăm doar în cifre, evident. Însă, aşa cum aveam să aflu la „Marché de la poésie“, un eveniment iniţiat de Institutul Francez din Bucureşti, cifrele pot fi înşelătoare. Audienţa poeziei e, de fapt, mult mai mare decît numărul (mic) al cititorilor. Iar consumul e, cu totul altfel decît m-aş fi aşteptat, în creştere. În căutarea publicului poezia s-a transformat, depăşind formatul „carte“. Performance-ul poetic nu e o invenţie recentă (pînă la urmă, menestrelii tot performance făceau), dar a devenit de abia de puţină vreme „fenomen“. Poezia migrează – din volum înspre performance, un shortcut sigur şi accesibil către public. Doi autori francezi invitaţi la „Marché de la poésie“ şi-au explicat (şi demonstrat) propria viziune despre noua poezie. Care, în Franţa cel puţin, s-ar hrăni din confruntarea underground-establishment. Sau, mai precis, din conflictul dintre contemporani şi extrem-contemporani, după cum susţinea Anne James Chaton, cel care se autointitulează „poet sonor“. Anne-James Chaton a condus mai multe publicaţii literare şi a publicat şase volume de versuri. E cunoscut mai ales datorită performance-ului şi evoluează adesea la festivaluri din Franţa sau din Europa. Printre altele, a colaborat şi cu muzicieni, cum ar fi trupa olandeză The Ex, cu chitaristul britanic Andy Moor şi cu artistul sonor Alva Noto din Germania. Anul trecut, împreună cu cei doi artişti a creat trio Décade. Lucrează şi ca artist vizual – lucrările sale care pornesc de la litera scrisă şi de la obiectele de scris au făcut obiectul mai multor expoziţii. Pentru el, vorba lui McLuhan, „The medium is the message“. Laurent Jarfer – celălalt autor invitat la „Marché de la poésie“ – spune că este poet „tout court“. Fondator al revistei Gruppen, o publicaţie semestrială de creaţie literară şi cercetări transdisciplinare. Ca artist, evoluează solo sau în compania muzicianului Ilan Kaddouch. Scrie un tip de poezie performativă, dar afirmă că textul e miza şi esenţa creaţiei sale. Spectacolul prin care îşi face publică creaţia e doar un mijloc de transport. Mai există public pentru poezie? La „Marché de la poésie“, răspunsul a fost un „da“ răspicat. Exemplele sînt numeroase: întîlnirea de la Institutul Francez a fost frecventată de oaspeţi numeroşi; la fel cum şi seriile de poezie organizate, de pildă, de Răzvan Ţupa („Poeticile cotidianului“, apoi „Atelieraţionale“) îşi au fanii lor. Nu de public ar duce lipsă poezia, ci de promovare: adesea, cei care editează poezie sînt mai mult entuziaşti decît profesionişti. Dar nici asta nu e neapărat o problemă; ceea ce contează pentru a avea succes e, se pare, masa critică. Uncristian e un label care circulă de cîţiva ani. Tipul a început prin a publica poezie în nişte volume xerocopiate şi broşate. Le lansa cînd apuca – pe la diverse festivaluri sau întîlniri ale scriitorilor. Treptat, entuziasmul s-a transformat într-un brand adevărat. Acum a deschis o editură nouă. Se cheamă „Casa de pariuri literare“. Nu se ştie care vor fi cîştigătoare şi care nu, dar simplul fapt că editura există e deja un pariu cîştigat. 

● Săptămîna trecută mi-am ajutat nişte prieteni să se mute. Aveau o grămadă de cărţi şi le trebuia mînă de lucru ca să le coboare în stradă şi să le încarce în camion. Cum profitasem, nu o dată, de biblioteca lor, am acceptat bucuros să-i ajut. Grijulie, prietena mea ambalase cărţile în cutii de carton pe care, ca să-i fie mai uşor să le găsească, le inscripţionase: avea o cutie de „Clasici“, ceva mai multă „Proză contemp.“, nişte „Memorii/Jurnale“, o cutie cu „Diverse chestii“, nişte „Teorie“ şi două cutii cu „Poezie“. N-am crezut că o să fie atît de greu! Mă dureau braţele şi spatele, asudasem, de abia mai respiram. Bombănelile mele n-au rămas nesancţionate: a fost o plăcere s-o aud strigînd, de pe holul acelui bloc din Titan, „Mai uşor cu poezia pe scări“.

Mai multe