Maestrul şi Margareta

Master i Margarita. Îmi place cum sună în ruseşte numele romanului lui Mihail Bulgakov, prezent în România şi la TVR 2, ca serial. Ştiam de film încă din iulie 2005, pe cînd mă aflam la Moscova tocmai în scotocirea topografiei din roman. La Mosfilm se filmase cu păţanii şi buclucuri, chiar dacă nu atît de grave pe cît se zvoneşte că s-ar fi întîmplat dacă s-ar fi filmat Macbeth. Poate că filmul lucrat în 2005 ca o lecţie de anatomie, de regizorul Vladimir Bortko, nu este spectaculos neapărat, dar el îi este loial textului bulgakovian, compensînd cenzura de odinioară asupra autorului şi capodoperei sale. Poate că cenuşiul din film al Moscovei sovietizate şi enkavedizate este oarecum tendenţios, culorile vii de la Balul Satanei neputînd să şteargă imaginile prăfuite, cu griul lor greoi, din realitatea moscoviţilor cu creiere spălate. Dar mie îmi place aşa. Ba chiar simt o dulce durere în torace cînd aud muzica tragică a filmului şi zăresc profilul romancierului meu preferat, grefat pe peliculă ca un împărat melancolic şi solitar, al nimănui, tocmai pentru că ar putea fi, este, al multora din generaţia mea. Trei personaje sînt magistral încarnate în serialul semnat de Vladimir Bortko: Woland (Oleg Basilaşvili), Margareta (Anna Kovalciuk) şi Koroviev (Alexandr Abdulov). Maestrul (Alexandr Galibin), Azazello (Alexandr Filipenko) şi Ivan Bezdomnîi (Vladislav Galkin) sînt şi ei destul de pregnanţi, chiar dacă jocul lor actoricesc nu atinge cotele maximale ale primilor trei citaţi. Personajele biblice, Pilat (Kiril Lavrov) şi Yeshua (Serghei Bezrukov) par scoase din pergamente candide şi naive, dar au trecere estetică destulă. Cel mai riscant închipuit este tocmai excesiv ludicul şi farseurul Behemoth (pronunţat în ruseşte Beghemot): un motan ceva mai puţin de un metru înălţime, dar prea motan - aş spune - prea puţin drăcos-uman. Îmi place însă înţelepciunea tăioasă şi rece a lui Woland (oare cine îşi mai aduce aminte de Oleg Basilaşvili, care a jucat în Gară pentru doi, cu Ludmila Gurcenko, după cum mi-a atras atenţia profesorul Mihai Zamfir, alături de care am tot căutat varii posibili behemoţi stradali, aflîndu-ne noi la Festivalul "Zile şi nopţi de literatură" de la Neptun) şi frumuseţea tăcută, dar vie şi cîrlionţată a Margaritei, şi ludicul misterios al lui Koroviev. Îmi place nevroza proletcultistă şi apoi anti-proletcultistă a lui Ivan Bezdomnîi. Nu-mi place vampirismul oţios al Hellei şi, poate, nici alura uneori prea thanatică a lui Azazello. Îmi place meditaţia culpabilă a lui Pilat din Pont şi candoarea suprainiţiatică a lui Yeshua.