"M-ar tenta să ecranizez ceva de Caragiale"

15 august 2012   La zi în cultură

- interviu cu Paul NEGOESCU -

A participat anul acesta cu scurtmetrajul Orizont la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, în secţiunea „Semaine de la Critique“. Paul Negoescu a realizat şi scurtmetrajele Tîrziu, Renovare şi Derby, prezentate la Festivalul Internaţional de la Berlin, iar ultimele două au fost nominalizate pentru Premiile Academiei Europene de Film. Regizorul Paul Negoescu este asistent universitar la UNATC – catedra regie film, producător independent de scurtmetraje şi cîştigător al numeroase premii internaţionale. O lună în Thailanda reprezintă debutul său în lungmetraj. Pelicula a fost selecţionată în secţiunea „Settimana Internazionale Della Critica Di Venezia“ din cadrul celei de-a 69-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia.

Dacă nu aţi fi făcut regie film, ce altă meserie v-aţi fi ales?

Probabil arhitectură, ca să urmez tradiţia în familie (şi părinţii, şi sora mea sînt arhitecţi). Ar fi fost calea cea mai simplă. Chiar şi fără să am talent la desen, mi-ar fi fost la îndemînă să dau la arhitectură, aş fi călcat pe o potecă gata bătătorită, lucru care mi-ar fi convenit de minune, pentru că sînt, din fire, un tip comod. De ce am ales să dau la regie? Din inconştienţă, habar n-aveam în ce mă bag. Mă mai pasionează şi urbanismul, dar cred că este foarte neîmplinitor să fii urbanist în ziua de azi.

Cum decurge o oră ca asistent universitar la UNATC? Vă consideraţi un profesor sever?

În primul rînd, nu mă consider un profesor, ci mai de grabă un student intrus în catedra de regie, şi asta pentru că eu însumi încă învăţ foarte multe despre meseria asta, de la o zi la alta. În plus, sînt foarte apropiat, ca vîrstă, cel puţin, de majoritatea studenţilor, singurul lucru care mă deosebeşte este că am un plus de experienţă. Încerc să le împărtăşesc din puţina experienţă pe care am dobîndit-o şi să le mai dau cîte un sfat, dar nu îmi impun punctul de vedere, pentru că nici nu am acest drept şi, în plus, sînt de părere că e mai bine să se lovească singuri de anumite lucruri. Aşa că mă mulţumesc să le zic ce cred şi să-i las să ia singuri deciziile. Cînd eram student, nimic nu mă deranja mai tare decît să mi se impună cîte ceva.

Trecînd de la cinema la literatură, v-aş întreba dacă preferaţi nuvela, romanului, şi dacă nu v-ar tenta să ecranizaţi o nuvelă?

Poate doar din motive de comoditate – că o nuvelă e mai scurtă şi mai uşor de citit, în aceeaşi măsură în care un scurtmetraj e mai uşor de vizionat decît un lungmetraj. Dar, cum nu pot spune că prefer să mă uit la un scurtmetraj decăt la un lungmetraj, n-aş putea nici să spun că prefer o nuvelă. Fiecare poveste are durata ei, contează povestea şi ideea, nu durata.

Chiar am ecranizat o nuvelă, în timpul facultăţii: Uşa verde, de O. Henry. A fost singura ecranizare şi singura co-regie. Momentan, nu mă gîndesc la ecranizări. Cînd voi fi mai încrezător în capacităţie mele de regizor, probabil o voi face. Dar nu înseamnă că mă voi opri neapărat la o nuvelă. Poate fi şi un roman, şi o piesă de teatru. M-ar tenta să ecranizez ceva de Caragiale, dar nu acum.

„Premiile sînt supralicitate“

Schimbarea de registru stilistic din filmele de pînă acum nu vă fixează neapărat în zona realismului minimalist atît de des citat. Unde vă situaţi?

Nu mă văd nicăieri, nu mă pricep la etichete de acest gen. Doar încerc să fac nişte filme aşa cum cred de cuviinţă, conform unor principii în care cred şi pe care chiar eu ajung să mi le contest, de aici şi schimbările de registru stilistic... Dar trebuie să spun că eticheta „realism minimalist“, pusă cinematografiei româneşti, mi se pare destul de superficială şi, la prima mînă, nu prea sînt de acord cu ea. Sînt multe filme despre care se spune c-ar fi minimaliste, fără să fie. Doar pentru că e filmat cu camera pe umăr nu face un film realist şi doar pentru că nu foloseşte muzică de film nu înseamnă că este minimalist.

Cum a fost ca asistent de regie la filmul Tertium non Datur de Lucian Pintilie?

A fost o experienţă benefică, mai ales pentru că a venit înainte să fiu convins că-mi doresc cu adevărat să fac film. Treceam în anul al treilea şi încă aveam o viziune foarte naivă şi romanţată despre cinema şi cumva mi-a mai lămurit nişte idei confuze din cap. În acelaşi timp, îmi pare rău că n-am profitat îndeajuns de experienţa de a sta alături de Pintilie şi de a-l urmări la lucru, dar am avut norocul ca, mai tîrziu, să am şansa să-l urmăresc pe Radu Jude lucrînd la cîteva scurtmetraje. Şi cum în perioada aceea eram mult mai interesat de cinema, mi-a venit mai uşor şi mai firesc să „împrumut“ idei şi principii de la el, iar pentru asta îi sînt foarte recunoscător.

Este scurtmetrajul o bună pregătire pentru debutul în lungmetraj?

Este o pregătire, nu ştiu cît de bună, dar îţi aduce o experienţă legată de ce anume presupune o filmare şi o verificare a capacităţii regizorale şi a coerenţei în exprimare. Altfel, sînt specii destul de diferite, mai cu seamă în structura narativă a poveştii – lucruri care ţin, însă, mai mult de scrierea scenariului. Dar, ca şi nuvela, scurtmetrajul nu trebuie considerat un gen cinematografic minor doar din pricina faptului că majoritatea scurtmetrajelor se fac în timpul facultăţii, ca exerciţiu didactic. Există autori de cinema care şi-au dezvoltat o carieră de regizori de scurtmetraje, sau alţii care, pe lîngă lungmetraje, au mai regizat, periodic, şi cîte un scurtmetraj. Anul acesta, Terry George a cîştigat Oscarul pentru scurtmetraj, iar la Oscarurile europene, premiul pentru scurtmetraj a fost cîştigat de Terry Gilliam, amîndoi fiind regizori consacraţi de lungmetraje. Problema cea mai mare a scurtmetrajelor ţine de distribuţie, pentru că e mult mai greu să ajungi să distribui un scurtmetraj într-o sală de cinema, altfel decît prin circuitul unor festivaluri de film.

Aţi realizat nouă scurtmetraje care au obţinut un palmares impresionant... Un regizor multipremiat impune criticii şi publicului o anume ştachetă, prefabricată?

Nu mă consider un regizor multipremiat, ci doar unul care a avut foarte mult noroc să fie selectat în cîteva festivaluri importante şi, uneori, norocul şi mai mare să cîştige un premiu. Treaba asta cu premiile este destul de mult supralicitată, un premiu nu garantează că filmul e bun, cu atît mai puţin că regizorul filmului ar fi mai talentat decît unul care nu a cîştigat vreun premiu. Nu e ca la atletism, unde cel mai bun ia medalie. Premiile sînt produsul unui compromis între mai mulţi juraţi, fiecare cu păreri subiective, iar şansa să fii tu cel care ia premiul cu pricina ţine foarte mult de conjunctură. Acum, în ceea ce mă priveşte pe mine şi debutul meu în lungmetraj, contează destul de mult şi faptul că cinematografia românească este o lume foarte mică, provincială chiar, unde toată lumea se ştie cu toată lumea. De aici s-ar putea crea nişte aşteptări din partea unora sau a altora, mă refer la oameni din domeniu, nu la membrii familiei mele. Dar mă îndoiesc că publicul care se va duce să vadă filmul la cinema va şti că eu am făcut nişte scurtmetraje înainte şi va intra la film cu cine ştie ce aşteptări din cauza asta.

În ce măsură Orizont e inspirat de nuvela Bătrînul şi marea?

Am citit nuvela după ce am terminat filmarea. Ştiam povestea, dar am preferat să n-o citesc înainte, de teamă să nu mă facă să mă răzgîndesc în legătură cu subiectul. Pînă la urmă, chiar dacă poveştile se aseamănă, morala lor este diferită, şi asta e mai important.

Cînd va intra O lună în Thailanda în cinematografele de la noi? Sînteţi mulţumit de film?

Probabil în noiembrie, atunci este planificată premiera naţională. Mulţumit n-o să fiu niciodată, dar cred că a ieşit destul de aproape de ceea ce mi-am propus, şi anume un film pentru publicul tînăr care nu prea mai merge la filme româneşti. Sper ca, după vizionare, tinerii să revină la sentimente mai bune şi faţă de alte filme româneşti, pe nedrept ignorate. 

a consemnat Roxana CĂLINESCU 

Foto: A. Lamachere

Mai multe