Literatură fără tutun - onanism legislativ
Grija paternalistă cu care statul ne interzice să ne facem rău capătă, pe măsură ce se întăreşte, accente tot mai ridicole. De pildă, în Franţa, doi senatori vor să lărgească spectrul legii care descurajează fumatul, limitînd publicitatea la ţigări. Legea „Evin“, adoptată în 1991, interzicea orice formă de publicitate directă sau indirectă, precum şi orice campanie promoţională la produse pe bază de tutun. Legea nu vizează explicit şi cărţile, ca suport posibil de publicitate la fumat, aşa că, pînă acum, acestea nu au intrat sub incidenţa acestor restricţii. Însă David Fischer şi Bernard de Pigeac vor să extindă legea inclusiv asupra operelor de artă. De pildă, conform proiectului de modificare, legea va interzice apariţia pe copertă a celebrului Sherlock Holmes cu pipa în gură; sau ar obliga editorul să schimbe coperta cărţii Particulele elementare, în format poche, a lui Michel Houellebecq – devenită între timp iconică, pe care autorul apare cu ţigara aprinsă în colţul gurii; sau ar sancţiona şi ar cenzura albumele clasice de benzi desenate din seria Lucky Luke, în care eroul „care împuşcă mai repede decît umbra“ e mai mereu învăluit într-un vălătuc de fum. Dar nu doar despre aceste imagini e vorba în noua lege, ci şi – mai ales – despre ce se găseşte între coperte. Adică despre opera literară în sine. Dacă această modificare a legii va fi adoptată, va trebui rescrisă o întreagă istorie a literaturii. Vom fi nevoiţi să eliminăm din cărţi toate fumurile, ţigările, brichetele şi scrumierele.
Tabagismul e o chestiune care ţine de imaginarul colectiv – aici s-ar găsi „rădăcinile răului“. Şi răul trebuie curmat de la rădăcină. Adică de la... literatură. Orice mijloace de atac sînt justificate. Inclusiv cenzura – recunoaşte, fără nici o emoţie, Bernard de Pigeac (într-un interviu pentru Le Nouvel Observateur). Cel mai mult îl îngrijorează fraze de genul „«Vă rog să mă scuzaţi» – spuse el, ridicîndu-se brusc – «Am nevoie de o ţigară. Nu pot să gîndesc dacă nu fumez.»“ – din Harta şi teritoriul, de Michel Houellebecq. Anumite cărţi ar putea acredita ideea că fumatul este bun. Or, dacă în filme, această chestiune a fost deja reglementată (prin cenzură), atunci de ce nu s-ar inventa dispozitive legale şi pentru industria cărţii? – se întreabă Bernard de Pigeac.
Tabagismul reprezintă, într-adevăr, principala cauză a „mortalităţii evitabile“ din Franţa: în fiecare an, 60.000 de persoane îşi pierd viaţa ca urmare a unor afecţiuni asociate fumatului. Statul încearcă să-şi protejeze cetăţenii de efectele nocive ale fumatului – printre altele, şi pentru a nu încărca bugetul cu cheltuieli de sănătate „evitabile“. Legea care interzice fumatul în instituţii şi în locurile publice închise, adoptată acum cîţiva ani, e aplicată cu stricteţe şi a produs efecte: consumul de tutun a scăzut considerabil. Legea din 1991, care interzice publicitatea la tutun, a scos de pe piaţă cîteva companii de comunicare şi a redus substanţial veniturile din publicitate ale ziarelor. Acum 20 de ani, nimeni n-a comentat, căci industria presei era rentabilă. Acum, în perioadă de criză, există tot mai multe voci care cer ridicarea acestui embargo. Se pare, însă, că nu numai că nu se va renunţa la acea interdicţie, ci că se pregăteşte chiar înăsprirea regimului publicităţii la tutun. Fumatul va fi evacuat cu totul din cultura scrisă.
Pînă una-alta, iniţiativa legislativă a celor doi senatori e susţinută de o petiţie semnată de 4500 de persoane (dintre care şi vreo zece scriitori şi cîţiva editori).
Însă orice aberaţie are şi o explicaţie. În cazul de faţă, explicaţia sună cam aşa: cititorul e foarte expus riscului de a-şi aprinde o ţigară în timp ce citeşte, de vreme ce „lectura e o activitate care necesită repaus şi lasă cititorului cel puţin o mînă liberă.“ O asemenea justificare nu poate duce cu gîndul decît la onanism legislativ. Mă consolează doar faptul că, oricum, nu e genul de lege care să fie votată în unanimitate, cu amîndouă mîinile ridicate.