Libertatea lui Franzen
● Le Nouvel Observateur (18 august 2011)
La un an după ce a apărut pe coperta revistei Time, Jonathan Franzen publică romanul Libertate, fără nici o îndoială evenimentul editorial al acestei toamne. Cartea a apărut de curînd şi în traducere românească la Editura Polirom. Într-un foarte lung dialog cu Philippe Boulet-Gercourt, Franzen vorbeşte despre celebritate, depresia clasei de mijloc, anii Bush, despre Twitter, Facebook şi literatură. Iată un scurt fragment din acest excelent interviu:
„Publicată cu o săptămînă înainte de 11 septembrie, Corecţii a fost un enorm succes. Cum v-aţi revenit după aceea?
M-am reîntors la lucru foarte rapid. Promovarea cărţii mi-a acaparat 18 luni. O dată cu al doilea semetru al lui 2003 viaţa mea a redevenit normală. N-a fost rău, am scris eseuri şi reportaje. Am publicat Zona de inconfort şi am făcut jurnalism pentru New Yorker. Am fost corespondentul lor la Washington o vară. Cred că ceea ce a fost dificil după Corecţii e notorietatea bruscă pe care cartea mi-a adus-o, la fel ca şi experinţa impopularităţii. Noi trăim toţi cu sentimentul că sîntem persoane care facem bine, şi dintr-o-dată am realizat că erau oameni care mă credeau detestabil.
Scrieţi uşor? Inspiraţia dvs. este fluidă, cu faze în care rescrieţi sau, din contra, e vorba despre un proces lung şi dureros?
În cele mai multe zile scriu cu multă uşurinţă şi plăcere. Mai degrabă e dificil să mă aşez la masa de lucru.
Această uşurinţă e dată de faptul că stăpîniţi mai bine arta scrisului, că aţi ajuns la o maturitate artistică care vă face să vă simţiţi mai bine în propria piele?
Fără îndoială am cîştigat o uşurinţă în scris. Sînt treizeci de ani de cînd fac meseria asta, am trecut de baremul de zece mii de ore de muncă, pragul care ne permite să fim buni în ceea ce facem.
Care sînt punctele tari pentru un romancier?
E extrem de dificil. Eu am nevoie de trei lucruri: îmi trebuie înainte de toate personaje complexe pe care să le iubesc. Petrec de la trei la şase ani încercînd să le găsesc între două cărţi. Apoi am nevoie să ştiu că sînt pe punctul de a inova din punct de vedere formal: trebuie să fie ceva ce n-am mai făcut niciodată, poate ceva ce n-a mai fost făcut de nimeni altcineva. Apoi, trebuie să găsesc în cap tonul cărţii. Odată ce aceste condiţii au fost îndeplinite, încep să scriu. Pot să scriu şi cîteva mii de cuvinte pe zi.“
Citiţi aici un fragment din romanul lui Franzen.