Nu ştiu dacă o serie de premii se poate numi succes - interviu cu Radu JUDE -

23 aprilie 2007 La zi în cultură

În luna martie, la Institutul Cultural Român, a fost proiectat scurtmetrajul Lampa cu căciulă, regizat de Radu Jude, pe un scenariu de Florin Lăzărescu. Lampa cu căciulă (2006) a fost distins cu numeroase premii la festivalurile internaţionale, printre care: Marele premiu pentru scurtmetraj la Festivalul de film de la Montpellier, Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Cottbus, Marele premiu la Festivalul de film de la Bilbao, Marele premiu la Festivalul de film de la Trieste, Marele premiu al juriului la Festivalul Sundance, Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de film DaKino... Aţi absolvit două facultăţi: Facultatea de Drept şi secţia Regie de film şi televiziune din cadrul Universităţii Media. De ce două opţiuni atît de diferite şi ce v-a determinat să alegeţi filmul? Am terminat Liceul de Informatică şi am dat la Drept din inerţie, pentru că nu îmi doream nimic în mod special, iar Dreptul părea să ofere posibilitatea de a trăi decent. Exista deja interesul pentru film - e adevărat -, dar nu mă gîndeam că aş putea face din această pasiune chiar meseria mea. Apoi, am început să mă interesez în ce constă făcutul de filme şi, în plus, mi-am dat seama că n-am nici un fel de chemare pentru Drept. Aşa că am dat examen la UNATC, am picat şi m-am întors la facultate ca să nu plec în armată. Pînă la urmă, după alte eşecuri la admiterea la UNATC, am hotărît să nu mai aştept şi să fac o facultate particulară de film. Aţi fost asistent de regie la Furia, în regia lui Radu Muntean, şi la Amen, în regia lui Costa Gavras, apoi, în calitate de regizor secund, aţi lucrat şi la Moartea domnului Lăzărescu... Cît de fertilă a fost această experienţă? Şcoala de film a fost, pentru mine, o mare dezamăgire. Adică existau cîţiva profesori bine intenţionaţi, dar, în general, n-aveai ce învăţa acolo. Partea bună era că tot prin şcoală puteai ajunge să lucrezi ca asistent de regie. Am optat pentru varianta asta şi aşa am ajuns asistent de regie la Amen, apoi am continuat să lucrez pentru reclame şi pentru alte filme, precum Furia şi Moartea domnului Lăzărescu. Pentru mine asta a fost o experienţă formatoare, în tot cazul mult mai mult decît a fost şcoala de film. Evident că talentul nu se transmite, dar am încercat să învăţ din experienţele astea lucruri care ţin de meşteşugul facerii unui film. Cum aţi ajuns să lucraţi cu Florin Lăzărescu şi despre ce e vorba, de fapt, în filmul Lampa cu căciulă? Am citit scenariul scris de Florin Lăzărescu, mi-a plăcut foarte mult, iar el a fost de acord să mi-l cedeze. M-a interesat să fac filmul acesta pentru că - fără să fie confuz sau pretenţios - vorbeşte despre mai multe lucruri în acelaşi timp. Cel puţin asta e ceea ce am încercat. Mi se pare că filmul redă complexitatea relaţiei tată-fiu, dar, în acelaşi timp, vorbeşte şi despre alte lucruri, cum ar fi sărăcia sau importanţa lucrurilor mărunte în existenţa noastră. V-aţi aşteptat la un succes fulminant? Lampa cu căciulă este totuşi prima participare românească de la Festivalul Sundance... Nu şi nici nu ştiu exact ce înseamnă "succes fulminant". Nu ştiu dacă o serie de premii se poate numi succes. Una peste alta, mă bucur că filmul a fost apreciat, mai ales pentru că scenariul fusese respins în 2004 la concursul de proiecte al Centrului Naţional al Cinematografiei. Chiar aşa, ce soluţii vedeţi pentru concursurile organizate deplorabil de către CNC? Cred că singura soluţie ar fi ca interesul Ministerului Culturii şi al conducerii CNC să fie realizarea de filme bune, ceea ce implică automat o modalitate corectă şi profesionistă de selecţie a proiectelor. Deocamdată, judecînd după ce s-a întîmplat la ultimul concurs, nici ministerul, nici CNC nu par să-şi bată capul cu asta, preferînd să numească în juriu oameni care habar n-au ce înseamnă filmul. Cum l-aţi găsit pe Marian Bratu, băiatul care joacă rolul fiului? A fost greu să lucraţi cu un copil? Am făcut un casting extins, am văzut vreo 600 de copii prin satele din jurul Bucureştiului şi aşa l-am găsit pe Marian. Cred sincer că e foarte talentat şi mi-ar plăcea să mai aibă ocazia să joace, ştiu că îşi doreşte asta. Cît despre lucrul cu el, nu a fost dificil deloc. E-adevărat că în perioada de pregătire era puţin stresat, dar la filmare s-a relaxat, a ştiut textul şi cred că i-a plăcut foarte tare experienţa asta. Cum vedeţi cinema-ul românesc în acest moment? Cum a fost mai mereu la noi: există cîţiva cineaşti foarte buni care fac filme de calitate, care au succes în festivaluri şi relativ succes la public. Restul producţiilor sînt, în general, dezastruoase, n-au nici succes de festivaluri, nici succes de public. a consemnat Roxana CĂLINESCU