Nu m-au aslatat rolurile, nici în teatru, nici în film - interviu cu Răzvan VASILESCU -

23 iulie 2007 La zi în cultură

Institutul Cultural Român a organizat la Chişinău, în perioada 25 iunie - 1 iulie, prima ediţie a Festivalul Filmului Românesc Contemporan. Seara inaugurală, dedicată filmului lui Cristian Nemescu California Dreaminâ (nesfîrşit), proiectat în prezenţa actorilor Răzvan Vasilescu şi Maria Dinulescu, a fost un adevărat eveniment. Aveţi un volum de teatru de Cehov pe birou... Da, sînt îndrăgostit de Cehov în ultimul timp. Iată ce scrie: "Poţi minţi în dragoste, în viaţă, în politică, pe Dumnezeu uneori, dar în artă nu poţi minţi." Dacă vei să te faci actor, primul lucru important este să ai curajul să spui: "Ăsta sînt eu, aşa sînt eu." Aţi jucat în peste 30 de filme, de la Înainte de tăcere regizat de Alexa Visarion (1978), la recentul California Dreaminâ (nesfîrşit) al lui Cristian Nemescu; ce roluri şi ce filme au contat cu adevărat pentru dvs.? Cred că rolurile pe care le-am avut în filmele de început m-au ajutat mai mult. Ca debutant, ai nevoie de lejeritate, de exerciţiu în faţa aparatului. De ceva timp, de cînd predau studenţilor, le spun că cititul este extrem de important, dar că cei mai buni profesori sînt actorii americani. Şi mă refer la relaxarea lor în faţa aparatului de filmat. Cred că cel mai important este, cum ziceam, să ai curajul să fii tu însuţi. Aţi lucrat cu Lucian Pintilie... Întîlnirea cu Pintilie a fost extrem de norocoasă pentru mine. Prima dată s-a întîmplat în 1979, cînd eu îl jucam pe Spiridon în O noapte furtunoasă. Pintilie a venit să vadă spectacolul şi mi-a spus: "Dragă Răzvan, nu pot să-mi dau seama ce fel de actor eşti, pentru că acesta este un anti-rol." Apoi m-a văzut în Amadeus şi mi-a spus ceva foarte măgulitor. M-a chemat la nişte probe, dar eu pe vremea aceea eram extrem de timid şi, sigur, neexperimentat. În 1990, repetam cu Liviu Ciulei piesa Visul unei nopţi de vară. Habar n-aveam că Pintilie vrea actori. În fine, m-a luat în filmul Balanţa fără nici o probă. Este un regizor extraordinar, de o mare intuiţie. S-a întîmplat să fiţi pus în situaţia de a renunţa la roluri pe scenă în favoarea ofertelor de film? Niciodată. N-am primit niciodată atîtea oferte de film, încît să fiu pus în situaţia de a alege. Nu m-au asaltat rolurile, nici în teatru, nici în film. Norocul meu a fost să lucrez cu nişte regizori foarte buni: Alexa Visarion, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Silviu Purcărete, Felix Alexa. În meseria mea, pot spune că am avut de învăţat foarte mult de la Radu Beligan. În primul rînd, din cărţile pe care le-am citit datorită lui. Şi de asta îl iubesc foarte mult. După succesul filmului California Dreaminâ aţi primit oferte de film din partea unor regizori străini? Succesul acesta este nespus de frumos. La Cannes n-am primit nici o ofertă, iar din ţară nu am primit absolut nici un telefon, de la nici un coleg, doar Radu Beligan m-a sunat şi mi-a spus că a văzut filmul şi că i-a plăcut. Cum era regizorul Cristian Nemescu? California Dreaminâ trebuia să înceapă acum doi ani. Pe Cristi nu-l cunoşteam înainte de filmare, nici nu auzisem de el. A venit într-o zi la Bulandra, eu eram înainte de spectacol, era foarte timid şi plăpînd şi mi-a spus: "Am scenariul acesta pentru dvs. Vă rog să-l citiţi." L-am întrebat pe ce personaj să mă uit, iar Cristi mi-a răspuns speriat: "Pe Doiaru". Am citit şi mi-a plăcut foarte mult povestea. L-am sunat imediat şi i-am spus ce cred. Eu învăţasem deja rolul, îl repetam, dar mă tot întrebam de ce nu suna Cristi. Nu eram în relaţii de prietenie cu el şi nici el nu părea un tip foarte comunicativ. Pun mîna pe telefon, îmi răspunde tatăl lui, apoi apare Cristi nu ştiu de unde şi îl întreb destul de nervos de ce nu începem odată filmarea. Eu sînt un tip coleric, trebuie să recunosc. "Filmările s-au amînat", îmi răspunde el cu jumătate de voce. "Şi de ce dracuâ eşti aşa de calm?", îl întreb eu. După o pauză, îmi răspunde "Aparent sînt calm". De ce s-au amînat filmările? Filmările s-au amînat pentru că încă nu se întîlnise cu Armand Assante şi ţinea foarte mult să-l aibă pe Assante în film. Şi bine a făcut! Cînd au început filmările anul trecut, Cristi m-a chemat într-un birou nenorocit la Buftea ca să facem repetiţie cu Maria Dinulescu, cu Alex Mărgineanu şi cu Liviu Mărghidan. Era vorba de scena în care sînt omorît. Şi i-am spus lui Cristi că nu vreau să dau proba pentru scena aia cu o furculiţă şi cu un cuţit, să cad pe duşumele şi să mor pe acolo, pentru că e penibil. Cristi era încăpăţînat, tenace şi foarte minuţios. Dar, pînă la urmă, a vrut să vadă şi scena din casă cu Maria, fata mea din film. Cristi ar mai fi vrut să apară în film şi o scenă cu un zbor de-al meu deasupra oraşului. În ultima zi de filmare i-am mulţumit din suflet, îmi devenise tare drag, îmi aduc aminte că i-am spus: "Il y a des mots qui sâarr