Leipziger Buchmesse

4 aprilie 2017 La zi în cultură

Contextul

„Leipzig citește“ este sloganul pe care-l vezi peste tot în luna martie în orașul în care se desfășoară al doilea cel mai important tîrg de carte din Germania. Aici începe primăvara, spun germanii, așa cum toamna prinde avînt la Frankfurt, la celălalt tîrg de carte, uriaș, cu sute de expozanți și cu hale nesfîrșite. Prin contrast, Leipziger Buchmesse e mai prietenos, mai cald cu vizitatorii lui, mai atașant. Poate de aceea mulți dintre ei revin în fiecare an și se bucură de tot spectacolul de care au parte. Dacă acum doi ani vizitau tîrgul 186.000 de oameni, anul acesta cifra a crescut cu nu mai puțin de 100.000 de vizitatori, ceea ce este evident un mare succes de imagine. Sîmbătă erau hale în care nu puteai pur și simplu pătrunde, iar la evenimentele cu autori notorii publicul stătea în picioare. Cît din toată efervescența aceasta are legătură cu scriitorii și cu noile apariții editoriale și cît se datorează unor campanii profesioniste de atragere în tîrg a publicului, mai ales a celui tînăr, rămîne, desigur, o întrebare. Vizitatorii plătesc un bilet de 15 euro și, spre deosebire de tîrgurile românești, la standuri nu găsesc cărți la un preț mai bun, din simplul motiv că nu sînt puse în vînzare. Dacă doresc să achiziționeze ceva intră în cele cîteva librării în care prețurile sînt, de obicei, fără nici un rabat. Și-atunci ce i determină să plătească o taxă pentru a ajunge într-un loc foarte aglomerat unde nu au nici unul din avantajele obișnuite ale cumpărătorului de carte? Noutățile editoriale și evenimentele, acesta e răspunsul, oricît de ciudat ar părea. Unde poți vedea mai bine ce volume noi îți propune un editor pe care tu-l prețuiești, dacă nu la un festival al cărților? Unde te poți informa asupra fenomenului editorial internațional – Lituania a fost țara invitată –, dacă nu într-un loc în care vin 2400 de expozanți – adică o cifră record – din 43 de țări? Unde poți vedea autori pe care-i știi doar din cărțile lor dacă nu într-un spațiu în care aceștia sînt vedetele? Participă la discuții televizate sau la emisiuni de radio, performează lecturi sau iau parte la varii discuții pe teme culturale. 3300 de autori s-au aflat printre invitații ediției din acest an, iar numărul evenimentelor în care s-au implicat a fost de nu mai puțin de 3400. Prin urmare, Leipzig a devenit pentru cîteva zile un fel de bulă uriașă în care puteai găsi cele mai spectaculoase lansări, cei mai buni autori ai momentului, cele mai interesante evenimente, cei mai buni editori, deci, cu alte cuvinte, cei mai reprezentativi actanți culturali.

Poate de aceea mulți editori germani aleg Leipziger Buchmesse ca spațiu preferat pentru lansarea noutăților editoriale. Mai mult, de cîteva decenii, tot aici au loc festivitățile de decernare a celor două mari premii germane: Leipzig Book Fair Prize (se acordă pentru beletristică, dar și pentru non-ficțiune și traduceri și are o valoare de 15.000 de euro) și Leipzig Book Award for European Understanding, pe care acum doi ani l-a primit Mircea Cărtărescu. În acest an, prestigioasele distincții au mers către Natascha Wodin, o autoare născută în Germania în 1945 din părinți ruși, pentru volumul Sie kan aus Mariupol, și către Mathias Énard, un scriitor francez specialist în persană și arabă, pentru romanul Compas. Argumentul esențial în stabilirea cîștigătorul Premiului pentru Înțelegere Europeană a fost tema cărții, care are legătură cu drama situației actuale din Siria. „Romanele sale construiesc poduri între Europa și Orientul Mijlociu“, s-a spus, așadar, despre Mathias Énard.

România

România a participat la Leipziger Buchmesse cu nouăsprezece personalități culturale, scriitori, dar și traducători sau critici literari. Cum, în 2018, țara noastră va fi oaspetele de onoare al tîrgului, ediția din acest an s-a dorit o avanpremieră. Prin urmare, echipa de la Ministerul Culturii, coordonată de Luminița Corneanu și de Alex Popescu, a avut un proiect coerent, încercînd să așeze sub reflector șase scriitori mai puțin cunoscuți în străinătate. Pentru ca demersul să aibă ecou au cerut recomandări de la trei autori receptați superlativ în spațiul german, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu și Filip Florian. „Disco Titanic. Junge Literatur aus Rumanien“ a fost, așadar, alcătuit din trei evenimente cu public în spațiul special amenajat Forum Ost Sudost. Gabriela Adameșteanu i-a propus pe Radu Pavel Gheo și pe M. Duțescu, cărora a încercat să le facă portrete de autor cît mai complexe, insistînd nu doar asupra romanelor Disco Titanic și Uranus Park, din care s-au tradus fragmente într-un catalog elegant și deosebit de util publicului german. Un demers asemănător l-a avut și Filip Florian cu invitații săi, Adina Rosetti și Dan Coman, cărora a dorit să le evidențieze originalitatea și diversitatea stilistică. De altfel, pasajele citite din romanul Parohia (Dan Coman) se aflau la granița dintre poezie și proză, limbajul fiind în același timp tăios și adînc muzical. Moderator a fost, în toate trei situațiile, Bogdan-Alexandru Stănescu, editor, jurnalist și scriitor, atent mereu să dinamizeze și, mai ales, să insoliteze discuția.

Sîmbătă, în ziua cea mai aglomerată, Mircea Cărtărescu i-a prezentat pe Simona Sora și T.O. Bobe, punctînd excelentele lor calități de prozatori și insistînd asupra a două volume-reper din literatura ultimelor decenii: Hotel Universal și Cum mi-am petrecut vacanța de vară. Intenția fiecărui „selecționer“ a fost așadar să-i convingă pe editorii germani că literatura română e vie, puternică și, mai ales, surprinzătoare. Chiar dacă aceste cărți nu vor fi traduse pînă în 2018 – editorii germani își stabilesc planul editorial cu cel puțin doi ani înainte –, se poate spera că nu peste mult timp vor ajunge totuși la cititorii germani.

Standul românesc a găzduit, pe de altă parte, mai multe evenimente cu public, de la lansări pînă la discuții pe teme culturale cum a fost cea despre noua literatură pentru copii. Pentru prima dată, Editura Arthur a propus un catalog profesionist, cu fragmente traduse în engleză din cîțiva autori foarte buni (Adina Popescu, Florin Bican etc.) și cu ilustrații cît se poate de atrăgătoare. În stand, de asemenea, au fost expuse cîteva volume foarte frumoase, ilustrate de artiști foarte buni (Cristiana Radu, Walter Riess, Mircea Pop, Anca Smărăndache, Bilyana Velikova etc.). Ministerul Culturii a avut în vedere și cîteva materiale profesioniste de promovare: cataloage bine făcute, pliante cu informații despre diverse edituri, despre autorii invitați, despre varii inițiative culturale.

În 2018, România este țară invitată la Leipziger Buchmesse

Oare avem traducători? Nu destui. Cu Ernest Wichner, care are de tradus spre două mii de pagini numai în următorii doi ani, nu poți pansa o rană care, în loc să se cicatrizeze, devine tot mai evidentă și mai greu de vindecat. Cu Georg Aescht, Ferdinand Leopold, Jan Cornelius și alți cîțiva traducători, foarte puțini, care au la rîndul lor proiecte în derulare și care fac enorm pentru cultura română nu avem cum să ne prezentăm peste nici douăsprezece luni, cînd ne vom afla într un punct de vizibilitate maximă, nici măcar cu zece volume noi. Poate nici măcar cu cinci volume noi. De ce se întîmplă asta? Din multe motive, unele legate de lipsa gîndirii în perspectivă a instituțiilor noastre culturale care stau sub veșnicul blestem al mănăstirii Meșterului Manole. Nu e nimic mai ușor decît să dărîmi peste noapte tot ce-a fost înainte. Nu e nimic mai simplu decît să gîtui proiecte incredibil de bine gîndite, ca acela al „serei“ de traducători tineri de la Mogoșoaia de pe vremea singurului ICR cu adevărat profesionist, cel condus de H.-R. Patapievici, Tania Radu și Mircea Mihăieș.

Oare există edituri interesate de cărți românești? Foarte puține, multă vreme traducătorii au jucat și rolul de agent, bătînd la tot felul de uși care se deschideau rar și deosebit de greu. Editura Zolnay, austriacă, condusă de Herbert Ohrlinger, care a și participat la un eveniment la standul românesc, are cîțiva români în portofoliu (de la Mircea Cărtărescu la Liliana Corobca), însă nu poate compensa lipsa de interes a altor edituri. Meritorie este editura Pop Verlag, un proiect aproape sinucigaș al poetului Traian Pop Traian, originar din România, care a reușit să publice în ultimul deceniu o mulțime de traduceri din autori români. Anul acesta i-a prezentat pe Daniel Bănulescu, dar și pe Edith Ottschofski, născută în Banat și aflată la primul său roman.

Ar mai fi multe de spus legat de această ediție a Leipziger Buchmesse, despre spațiile excelent gîndite pentru cei mici – o hală întreagă, nr. 2, a propus numai evenimente pentru copii –, despre parcarea enormă, plină de autocare din care coborau elevii aduși să viziteze tîrgul și de la o sută de kilometri depărtare (căci nu poți avea cititori dacă nu-i modelezi, nu-i așa?), despre carnavalul permanent, un spectacol în sine, despre hala nr. 3, manga, în care toți tinerii erau costumați în cele mai bizare personaje, majoritatea inspirate din jocurile pe computer. Căci tîrgul din Leipzig își cîștigă și-n acest fel vizitatorii: dacă porți un costum nu mai trebuie să plătești taxa de intrare. E o idee, nu?

Ioana Nicolaie este scriitoare. Cea mai recentă carte publicată este Pelinul negru, Editura Humanitas, 2017.

Foto: I. Nicolaie