Lecţiile memoriei
În lista celor „Drepţi între popoare“, România figurează cu aproape 70 de nume, persoane şi titluri colective. Dar statisticile spun infinit mai puţin decît memorialistica, sau povestea vieţii martorilor, victimelor, eroilor anonimi. Această „istorie orală, vie“ rămîne unul dintre cele mai puternice antidoturi la amnezie.
„Aşa cum vă este cunoscut, de om depinde cum să fie: altruist sau egoist, harnic sau mai puţin harnic… şi alte asemenea calităţi. Sînt lucruri însă care nu depind de noi: omul nu-şi poate alege părinţii din care să se nască, timpul în care să se nască şi locul în care să se nască. N-am avut nici un merit, dar în acelaşi timp nici o vină că m-am născut din părinţi evrei (…)“. Mărturisirea o face Liviu Beriş, în paginile unei cărţi care sub titlul Memoria salvată (II) continuă un temeinic, consecvent şi tenace travaliu de investigare antropologică a sedimentării în amintire a unor experienţe limită, dar şi a vieţii normale, obişnuite, de zi cu zi.
După consemnarea memoriei deportaţilor în Bărăgan, a germanilor şi evreilor din Banat ieri şi azi, Smaranda Vultur împreună cu Adrian Onică „tezaurizează“ acum într-un volum de circa 300 de pagini amintirile unor supravieţuitori ai Holocaustului şi ale celor care, cu riscul propriei lor vieţi, au salvat evrei de la pieire.
„Un remember tragic, dincolo de care e şi încrederea că, ceea ce decid rău politicienii şi ideologii, nu e întotdeauna împărtăşit şi de oamenii obişnuiţi. Un omagiu adus prieteniei“ – sînt cuvintele cu care Smaranda Vultur mi-a dedicat această nouă stavilă în calea uitării, tipărită la Editura Universităţii de Vest din Timişoara, avînd ca motto celebrul citat din Talmud: „Cine salvează o viaţă salvează lumea întreagă“.
Spre deosebire de volumele precedente de „istorie orală“, apărute la Editura Polirom, în care poveştile de viaţă se structurau pe dubla axă temporală, trecut/prezent, lucrarea de faţă prilejuieşte, prin natura subiectului, şi unele acolade reflexive.
Destinele „în oglindă“ îi aşază faţă în faţă pe supravieţuitori şi pe salvatori: Otto Adler îşi povesteşte amintirile din lagăr, unde furtul de pîine era cea mai mare crimă; Magdalena Stroe, care a salvat viaţa prietenei ei evreice Hanna, relatează şi despre emoţionanta lor revedere, ca şi despre onorurile care i-au fost aduse pentru minunatul ei gest; preotul ortodox Petre Gheorghe, care a transportat alimente, bani, documente dinspre Bucureşti spre evreii din ghetourile din apropierea oraşului Golta, îşi aminteşte şi de chinurile la care a fost supus în închisoare, în primii ani ai dictaturii comuniste; Liviu Beriş, deportat împreună cu familia sa în Transnistria, conferă discursului său, în pofida oralităţii, profunzimi morale.
Această primă secţiune a cărţii este completată de lista cetăţenilor români distinşi cu titlul „Drept între popoare“. În partea a doua a volumului, coordonatorii includ mărturiile orale, transcrise, ale unor evrei din Banat, completînd astfel un demers anterior – cel al focalizării vieţii acestei comunităţi regionale, ieri şi azi. Chiar dacă în Banat nu au avut loc deportări ale evreilor în lagărele de exterminare, măsurile rasiale din timpul războiului au fost aplicate. Povestirea R.L., medic de profesie, provenită dintr-o familie de evrei de rit sefard, puţini la număr în Banat, este una dintre cele mai emoţionante, poate şi fiindcă în pasta unei foarte vii „naraţiuni“ sînt inserate mici paranteze explicative, dar şi secvenţe în care experienţe traumatizante sînt relatate într-un registru aproape anecdotic.
Fragmente din memoriile lui Geza Kornis, editate integral pe www.memoria.ro, amintirile lui Ivan Lungu, care a publicat deja în 2005 un volum intitulat File de amintire, povestea vieţii lui Mişu Elias – şi el, ca R.L., medic şi evreu de rit sefard, emigrat în Israel în timpul dictaturii comuniste din România – constituie fiecare în parte o cărămidă aşezată în zidul ne-uitării.
Deşi premisele teoretice ale volumului Memoria Salvată (II) sînt parţial didactice, textele antologate depăşesc ţelurile pe care autorii lucrării, Smaranda Vultur şi Adrian Onică, şi le-au propus explicit: „a oferi destule argumente pentru a coborî din sfera păgubitoare a generalizărilor şi a clişeelor, deconstruindu-le şi ajutîndu-ne să pătrundem în acele zone ale înţelegerii unde omul diferit de noi ne seamănă cel mai mult şi putem cel mai bine percepe ce ne apropie, fără a ignora nici dimensiunea oribilă, nici momentele de sublim pe care mărturiile ni le revelează“.
Rodica Binder este jurnalistă la Deutsche Welle.