La Voce del Leone – interviu cu baritonul Alexandru AGHENIE
Îmi imaginez că există o cupolă asupra destinului unui tînăr artist de operă, acest apelativ ce l-a însoțit întrega carieră pe gloriosul bariton Titta Ruffo. Mi-a plăcut să o iau înaintea norocului ce presimțeam că va veni în calea tînărului bariton Alexandru Aghenie, nu demult, cînd cînta în corul Operei din Brașov (unde a fost descoperit de maestrul Vasile Moldoveanu, marele nostru tenor de la MET) și cînd, „cu bunăvoință“, primea roluri de… comprimari pe diferite scene ale țării. Nu o fac din exagerări sentimentale, ci pur și simplu pentru a evidenția asemănări. Impetuozitate, pasiune îmbinată cu noblețe în interpretare, știința tehnicii cîntului, dar mai ales o excepțională frumusețe timbrală a glasului (calitate esențială pentru succes), toate acestea m-au dus cu gîndul la un posibil model. Păstrînd proporțiile, ceea ce realizează astăzi Alexandru Aghenie pe scenele internaționale și (fiindcă pe la noi unele lucruri se întîmplă invers) naționale este o lovitură de teatru. A reușit să se angajeze, cu greu și nu pe măsura personalității sale artistice, în unele teatre din țară înainte de 2014. Odată cu participarea la Concursul Internațional de Canto „Eva Marton“ de la Budapesta, unde a fost încununat cu Premiul I, imediat după gala laureațior, tînărul bariton a primit nenumărate propuneri și solicitări din partea unor foruri muzicale de prestigiu, despre care am vorbit în articolul din toamna lui 2014, precum și în interviul pe care i l-am luat în primăvara lui 2015, ambele publicate în revista Dilema veche. Este, însă, timpul să mergem mai departe, și iată-ne vorbind despre ce s-a mai întîmplat după acest cerc de noroc ce s-a format în jurul tînărului bariton odată cu Concursul „Eva Marton“.
Destinul dumneavoastră s-a schimbat în mod esențial după concursul de la Budapesta din 2014. Deznodămîntul poveștii Cenușăresei îl văd pe viu, în mîinile dumneavoastră. „Prințul“ a ieșit de sub mantaua cenușie a personajului ignorat, pînă acum, cu bună știință. I s-a conferit rangul pe care-l merita: debutul unei adevărate cariere pe scenele internaționale.
După concursul de la Budapesta, în următoarele zile am primit propunerea, din partea Muenchner Staatstheater – Germania (Bayerisches Staatstheater in Gartnerplatz din Munchen, supranumit „Volksoper”, socotit al doilea ca valoare artistică după Bayerische Staatsoper în Munchen – n.a.), de a debuta în noua producție Cenerentola de Gioacchino Rossini în rolul Dandini (stagiunea 2015/2016). Bineînțeles că am acceptat, era vorba de o nouă provocare, primul meu rol rossinian, cu agilități, recitative și tot ce putea fi mai nou. Dar necunoscutul dă și senzația de dificil. Cu alte cuvinte, era cel mai nou și cel mai dificil pentru mine. Şi nu a fost numai atît: am avut ocazia să lucrez cu celebra Brigitte Fassbaender, faimoasă mezzosoprană în tinerețe (cu titlul de Kammersaengerin la Bayerische Staatsoper din Munchen – n.a.), astăzi o regizoare foarte apreciată, și să am alături, într-o distribuție de cel mai înalt nivel, artişti lirici ca Artur Espiritu („tenorul anului 2017” – pentru performanțele la operele din Tel Aviv și Sidney – n.a.), Tamara Gura (tînără mezzosoprană cu o impresionantă carieră pe scenele internaționale- n.a.) sau Holger Ohlman. Toate acestea se întîmplau începînd cu anul 2015, cu premiera la Cuviliestheater (socotit cel mai important teatru rococo din Germania – n.a.), o bijuterie plină de istorie și povești. Scenografia și costumele sînt de o frumusețe rară, iar concepția spectacolului, deși modernă, de un gust rafinat.
Tot după cîștigarea Premiului I la Concursul „Eva Marton”, am fost invitat de către Summer Szeged Island Festival (Ungaria) să cînt în micul rol al sacristanului – în opera Tosca de Giacomo Puccini și am acceptat invitația, mai ales că am avut ocazia să cînt alături de marea soprană Beatrice Uria Monzon (faimoasă interpretă de repertoriu în special francez și italian – n.a.). De nedescris atmosfera în acel amfiteatru, în aer liber, în seara unei superbe seri de august a anului 2015...
Ați primit și propuneri de a cînta cu Orchestra Națională a Ungariei (MAV Simphonic Orchestra) și cu această ocazie ați avut o nouă experiență și în domeniul cantatei: partitura baritonului din celebra Carmina Burana de Carl Orff.
Da, am cîntat pentru prima dată partitura a baritonului (o studiasem încă de la Budapesta) din grandioasa cantată, în ianuarie 2016, alături de MAV Simphonic Orchestra.
În sfîrșit, tot în urma Premiului I cîștigat, am fost invitat să cînt în noua producție Il trovatore de Giuseppe Verdi la Opera Maghiară de Stat din Budapesta (martie – aprilie 2016) – rolul Conte di Luna. Un teatru care îți taie respirația la propriu, atît vechea operă din Budapesta – o bijuterie arhitecturală, cît și noul Teatru Erkel, imens, cu peste 2000 de locuri.
După cîte știu, rolul Conte di Luna l-ați îndrăgit și l-aţi cîntat pe multe scene, încă de la o vîrstă foarte tînără (mult mai tînără decît cea de astăzi, cînd știu că vi s-a propus, la cei 30 de ani pe care îi aveți, să cîntați rolurile Scarpia și Rigoletto și ați avut înțelepciunea să refuzați deocamdată. Cred că propuneri de asemenea roluri pentru interpreți atît de tineri nu s-au mai făcut...). Ar fi un bun prilej, acum, de „recapitulare”.
Este un rol foarte îndrăgit și cel mai cîntat de mine pînă acum. Începutul a fost în 2014, în Italia, la Teatro Sociale din Como (un splendid teatru cu 900 de locuri și cinci nivele, în care Teatro alla Scala din Milano a funcționat pe tot timpul anului 1944 – n.a.), unde am lucrat cu un regizor de film – Mateo Mazzoni –, la o producție mai mică lucrată efectiv la Teatro Manzoni din Monza, apoi adaptată la teatrul mare din Como. În aceeași distribuție am făcut altă producție – Il trovatore la Teatro Nuovo din Milano, plecînd cu ea apoi într-un mic turneu în Lombardia. Apoi, tot în Italia, la Arena del Teatro Sociale di Como, în aer liber au avut loc alte două spectacole.
Revenit acasă, am fost invitat pentru același Conte di Luna la premiera de la Opera Brașov.
După Italia, am fost invitat în Ungaria, la Miskolc, unde spectacolul Il trovatore a avut loc pe... patinoar! Cu 5000 de locuri. La Opera Maghiară de Stat din Budapesta am fost chemat pentru doi ani consecutiv pentru acest rol care mi-a adus atîtea satisfacții, l-am cîntat cu cele mai mari stele ale Operei de Stat din Budapesta, precum și alături de tenorii Hector Lopez și Kamen Chanev.
Ultima producție în care am cîntat rolul Conte di Luna este cea din 2017, la Teatrul Nae Leonard din Galați.
— Conte di Luna în Trubadurul de Verdi la Miskolc Bartok Plusz Operafesztival
Ce evenimente muzicale au mai urmat după Il trovatore din stagiunea 2015/2016 de la Budapesta?
Noua și moderna producție La Boheme de Giacomo Puccini (în care am cîntat rolul Marcello), în regia lui Damiano Michieletto (în octombrie 2016) la Opera Maghiară de Stat din Budapesta, un adevărat maraton de cîte două-trei spectacole pe zi, mereu cu sala plină, cu 2200 de locuri ocupate de trei ori pe zi într-un teatru care știe să-și vîndă „marfa”, să pună în scenă un spectacol vandabil și de bun gust, de ce nu, un teatru care știe să facă bani! În aceste vremuri în care prima scuză la orice întrebare este „nu sunt bani”. Probabil în cele 19 spectacole s-au vîndut bilete cît se vînd într-un an la Opera Națională din București sau la oricare din teatrele de operă din România...
Apoi, am fost invitat pentru rolul Renato (un alt rol iubit, o piatră de încercare pentru orice bariton) din opera Un Ballo in Maschera de Giuseppe Verdi, în Germania, la Staattheater din Bremerhaven, Germania, în aprilie 2017, unde am participat la o producție DVD (film). Provocarea am trecut-o cu brio, cu emoții mari pînă în ziua premierei...
În primăvara aceasta lui 2018 cînt într-o nouă variantă La Boheme, un nou Marcello, la Sofia, în Bulgaria, într-o distribuție strălucită, alături de Kamen Chanev, Andrada Roșu, Marta Sandu, sub bagheta magică a lui Iurie Florea.
Ce isprăvi ați mai făcut pe planul competițiilor muzicale?
În lunile octombrie – noiembrie 2017 am vrut totuși să ştiu pe unde mă mai aflu eu pe harta cîntăreților de operă din lume și am decis să mă prezint la două mari concursuri de canto din Italia.
Unul a fost Concorso Internazionale di Canto Lirico „Angelo Loforese” (din al cărui juriu au făcut parte, alături de mari interpreți de renume celebrii Eva Marton și Nicola Martinucci) desfășurat între 2-5 noiembrie la Milano, unde am luat Premiul II, care mi-a fost înmînat de însuși maestrul Loforese, la cei 97 de ani! Celălalt concurs s-a desfășurat la Pisa, în onoarea faimosului bas bariton Titta Ruffo (concursul îi poartă numele), unde am luat Premiul I și Premiul pentru cea mai bună voce de bariton.
Dar în țară? Îmi imaginez că v-au solicitat în mod excesiv după succesele pe care le obțineți pe plan internațional.
Am să încep prin a vă enumera rolurile din repertoriul meu (după ce cîțiva ani ani fost corist, la Opera din Brașov unde sunt angajat): în Faust de Charles Gounod – Valentin, Gianni Schicchi din opera cu același nume de Giacomo Puccini, Silvio – Pagliacci de Ruggiero Leoncavallo, Conte di Luna – Il trovatore de Giuseppe Verdi, Dandini – La Cenerentola de Gioachino Rossini și Renato – Un ballo in maschera de Giuseppe Verdi.
Este ciudat că în afară de Faust – Valentin – debutul meu absolut, în nici unul dintre aceste roluri nu am debutat la mine acasă la Brașov. Toate – în străinătate. Relevant sau nu, dar adevărat…
Prima dintre audiții, după întoarcerea în țară de la Concursul Eva Marton, a avut loc la Opera Română Craiova. Se numește audiție informativă (cred că fiind obligatorii, aceste audiții sunt practic formale). Am cîntat acompaniat de soția mea, după un concurs profesionist cu Premiul I luat, foarte bine pregătit și cu propuneri de contracte în exterior. Am primit un e-mail că am trecut audiția și că voi fi contactat. Eu am multă răbdare, încă mai aștept, probabil nu i-au folosit încă pe toți ceilalți… La Opera Națională Română Iași audiția a fost în ianuarie 2017, la fel de formală sau, mă rog, informativă… După audiție am fost felicitat prin e-mail de mai multe persoane, printre care regizorul Marco de Carlo. Aprecierile acestor oameni mă încurajează mult. De obicei, familia și prietenii sunt subiectvi, dar un străin nu te uită dacă ai deșteptat ceva în el… Cu aceste amintiri emoționante am rămas de la audiția de la Iași, și bineînțeles cu clasicul și românescul „stai acasă că te contactăm noi”.
La Opera Națională București am participat la audiția anunțată cu surle și trîmbițe la instaurarea eternei doamne Rancea, am cîntat Renato. Era prin octombrie 2016, venisem special de la Budapesta pentru audiție. Am cîntat și am fost chemat să mai vin o dată în fața aceleiași comisii, la cîteva zile distanță. Aveam angajament la Budapesta la Opera Maghiară de Stat și nu mi-a permis timpul să mă prezint încă o dată la ONB.
— Bal Mascat la Opera din Braşov, cu soprana Cristina Radu
Un gînd care vă urmărește mereu…
…Este faptul că am cunoscut multe personalități din lumea muzicală pe parcursul acestor ani, dar mereu, oriunde mă poartă destinul meu de artist, simt mîna și energia protectoare a maestrului meu, marele tenor Vasile Moldoveanu… Dacă nu era dînsul, m-ați fi găsit și acum angajat în corul operei din Brașov sau distribuit în roluri de comprimări, așa cum eram în anul 2012, cînd destinul a vrut să ne întîlnim!
Ce spectacole în care ați cîntat în țară le aveți ca amintiri frumoase?
Sigur că am, „puțin și bun”. Da... Un ballo in maschera la mine acasă, două spectacole cu o minunată producție la Brașov de curînd. Aici e mai greu, trebuie să confirmi, în străinătate dacă ai o zi proastă treci ușor, acolo nu te cunoaște nimeni, dar acasă ești imediat taxat. Mă simt cel mai bine cînd abordez un rol nou, cum au fost Dandini sau Renato. Rolul Renato îl simt acum cel mai aproape. Apoi, Lucia di Lamermoor de Gaetano Donizetti la Teatrul Nae Leonard – Galați. Am cîntat rolul Enrico. Cea mai frumoasă Lucia din țară a fost Lucia noastră de la Galați, cu Florin Guzgă (Edgardo) și Elena Mosuc (Lucia), cu Cristian Sandu la pupitru, la noi, cu ai noștri, se pot face lucruri frumoase cînd se vrea, dacă se vrea!
Ar fi interesant să ne povestiți cum sunteți invitat în diverse producții muzicale din afara țării, desigur, fără... audițiile informative.
Lucrurile acolo stau foarte simplu. Ți se propune fără alte complicații. După un spectacol Trovatore la Budapesta, am fost căutat pentru o producție Un ballo in maschera, apoi am primit detaliile audiției, care era pe bune! M-am prezentat, nu știu cîți am fost pe rol. Peste nici o săptămînă am și primit invitația de participare.
O variantă de propunere și mai și: abia întors de la spectacolul Un ballo in maschera de la Sofia – Bulgaria, unde am cîntat alături de cel mai în vogă tenor bulgar – Kamen Chanev, invitația de a cînta pe acea scenă a venit de la directorul instituției, Plamen Kartalof – regizor (a regizat și la Opera Națională București cu ani în urmă). M-a tulburat de-a dreptul felul în care un artist este tratat, ca un star, ca o vedetă. Ecourile spectacolului fiind foarte bune, la pauză, Kartalof a venit să mă felicite, să-mi spună că e bucuros și onorat și că mai mult ca sigur vom colabora din plin. Eu mă bucur de orice propunere. Am început o carieră în străinătate pe care vreau s-o împlinesc. Cînd plec, îmi este dor de acasă. În sufletul meu aștept ca țara să-și revină și artiștii de valoare să fie onorați în folosul ei.
a consemnat Ioana DIACONESCU