La umbra artiştilor români

Odată intrat în Sala Tajan te întîmpină un peisaj, o scenă de gen şi o ficţiune suprarealistă în spirit magrittean. La dreapta, o scenografie Gili Mocanu, epură formală de teatru antic cu un portic decalat din fusuri fragmentate de coloane turcoaz. La stînga, revolta unui măgar ce refuză imperturbabil să se opintească din loc este proiectată pe un fond roz fondant, amintire ironică a scenelor idilic campestre ale Rosei Bonheur dejucată de Mircea Suciu. Acelaşi Suciu schimbă registrul şi rezolvă un conflict œdipian tipic în chipul "Micului Dictator" a cărui statură colosală planează ameninţător deasupra unui genitor minuscul şi neajutorat. Atmosferă feutrée, regie de lumină atent difuzată şi multă, foarte multă pictură. La propunerea colecţionarei Rodica Seward, spaţiul conservator şi cu etichetă al casei de licitaţii franceze expune şi susţine arta contemporană românească şi tînără. Este vorba despre o expoziţie cu faţă dublă. Pe de o parte, programul se încadrează în logistica instituţională a seriei "L’artiste et ceux qui le soutiennent" (lucrările fac parte din colecţiile galeriilor H’art, Ivan, Marian Nicodim, Jiri Svestka, Plan B şi Slag). Decupaj selectiv, el foloseşte drept criterii cotele de reprezentativitate, de participare şi de vizibilitate ale artiştilor români în spaţiul internaţional şi, cu cîteva excepţii deja celebre (Alexandra Croitoru, Gili Mocanu sau Vlad Nancă), propulsează o foarte dinamică şcoală clujeană de pictură (Mircea Suciu, Adrian Ghenie, Şerban Savu, Elian, Oana Fărcaş, Victor Răcătău). Pe de altă parte, subtitlul "L’histoire déjoue ses démons" reia practicile exorcizante ale trecutului recent, în mod tradiţional asociate în privirea occidentală cu preocupările şi căutările identitare ale scenelor artistice estice emergente. Persistă aici încă un fel de atracţie mimată pentru amintirea comunismului, pentru detaliul exotic pe care îl poate reprezenta o cravată de pionier, pentru rezistenţa subversivă prin cultură şi contra-cultură, pentru efervescenţa revoluţionară, metafora cu subtext politic, tranziţie şi refacere post-traumatică. Ca orice diaporamă de prezentare, expoziţia păstrează o dimensiune eclectică, dar rămîne scurtcircuitată de cîteva constante de subiect sau, mai bine spus, de vecinătăţi de înţeles. Uneori şi de stil. Tactica neobosită a deturnărilor prin joc cinic, nostalgie înăbuşită şi alegorie capătă valori terapeutice şi amplifică detaşarea obiectivă. Ochiul artistului de acum e distant şi suveran şi îşi focalizează cu o incredibilă limpezime cadrul lui de viziune. Iar asupra picturii consecinţele sînt decisive. Imaginile lui Şerban Savu au o cadenţă narativă aproape epopeică. Peisajele sale distopice acţionează cu dualul lor tăiş. Sînt şi eşecuri ale utopiilor imaginate pentru o minunată şi colectivizată lume nouă; sînt şi locuri a-topice, suspendări în ordinea spaţială şi temporală populate de o umanitate minusculă şi fără chip. Rapeluri post-romantice, locaţii crepusculare şi aşteptări neliniştitoare apar în tablourile lui Radu Comşa. Amalgamul referinţelor e consistent: găsim emanaţii courbetiene, glisări derutante între figurativ şi abstractul matierist şi informal (în sensul dat de Bataille), mistere balthusiene care stau să refuleze, amintirile recondiţionate ale glamour-advertising-ului american, solitudini hopperiene. Folosită ca strategie narativă şi ca opţiune compoziţională, focalizarea este de cele mai multe ori cinematică, iar lectura nu poate să urmărească succesiunea unor tablouri care au devenit fotograme decît într-o dinamică filmică. Portretul lui Ceauşescu pictat de Ghenie dobîndeşte toată acurateţea lui semiotică numai în vizionarea making of-ului filmat de Ciprian Mureşan. Un montaj secvenţial leagă trama narativă a "episoadelor" intimiste, de istorie personală, ale Oanei Fărcaş. Desigur, există în expoziţie şi micile seisme pe care orice deturnare de sens le exploatează. Spirala ludic-ironică leagă portretul de familie Alexandra Croitoru - Adrian Năstase, sacul de box în forma de cruce - Spirit Trainer - al lui Cristi Pogăcean, pionierii de guerillă ai lui Ciprian Mureşan, un "free smile coffin" (Mircea Cantor) sau maramureşenii gregari pictaţi de Gorzo. Spirala ermetică sporeşte cu biberonul fragil care închide în structura lui cristalină o clepsidră (Gabriela Vanga), cu un qlaf ritualic reinvestit simbolic (Hygi