La limita legii sau chiar dincolo de ea

14 ianuarie 2015   La zi în cultură

Să ne înţelegem: orice crimă este oribilă şi nimic nu justifică atacul terorist asupra jurnaliştilor. Răzbunarea cu arma pentru nişte texte şi pentru nişte desene nu are nici o scuză, nici o justificare. Atacurile îngrozitoare asupra redacţiei săptămînalului de satiră Charlie Hebdo readuc în discuţie o chestiune spinoasă: libertatea de exprimare. Înşişi redactorii şi desenatorii revistei, unii ucişi în atacul terorist, au propus francezilor şi europenilor această temă de reflecţie, în numeroase ediţii ale gazetei. E o polemică începută acum mulţi ani, odată cu republicarea caricaturilor cu profetul Mohamed (apărute mai întîi într-un ziar danez) şi menţinută în tot acest timp prin publicarea altor desene şi texte îndrăzneţe.

Revistei Charlie Hebdo i s-a reproşat, în numeroase rînduri, că practică un jurnalism iresponsabil, că articolele şi mai ales caricaturile sînt jignitoare (pentru comunităţile musulmane, pentru comunităţile catolice, pentru comunităţile evreieşti), că unele afirmaţii sînt injurioase. Au existat, în istoria revistei, numeroase ameninţări, procese, ba chiar şi un episod violent, cînd sediul a fost atacat cu o sticlă incendiară. De fiecare dată, francezii au apărat „dreptul la caricaturi“ – o altă formă de afirmare a dreptului la liberă exprimare. Săptămînalul satiric francez are o istorie tumultuoasă şi o relaţie specială cu justiţia şi cu principiile jurnalismului din Franţa. 48 de procese au fost intentate redacţiei în ultimii 22 de ani: pentru defăimare, pentru injurie, pentru incitare etc. În nouă dintre cazuri li s-a dat cîştig de cauză reclamanţilor. Într-unul dintre aceste cazuri, cel vizat în procesul intentat de mai multe asociaţii ale musulmanilor, a fost caricaturistul Sine: el a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 30.000 de franci. În ciuda numeroaselor procese, publicul a continuat să apere revista, mai precis libertatea de exprimare. Tirajul a fost fluctuant. Creşteri spectaculoase ale exemplarelor vîndute s-au înregistrat la „ediţiile speciale“, cele în care redacţia anunţase din vreme că va publica desene cu/despre musulmani. Acest dans la limita legii sau a bunului-simţ a devenit un fel de reţetă de succes.

Dieudonné M’Bala M’Bala e un artist, un „polemist“, după cum îi place să-şi spună, un stand-up comedian. Spectacolele sale se vînd destul de bine. Succesul i se datorează în mare măsură îndrăznelii de a încălca tot felul de tabuuri şi de a încerca să se ascundă după legi. În general reuşeşte, dar nu întotdeauna. Unora li se par amuzante gagurile lui, şi foarte mulţi francezi, chiar şi dintre cei care nu-i gustă poantele, sînt gata să-i ia apărarea în numele dreptului la liberă exprimare. În repertoriul său sînt sloganuri antisistem, glumiţe cu tentă antisemită sau chiar afirmaţii vădit negaţioniste, replici homofobe, de cele mai multe ori ambalate sub forma unor texte polemice, cît să nu bată prea tare la ochi. Convenţia teatrală îi conferă încă un strat de protecţie – vorba aia, pe scenă se poate spune orice fără a suferi consecinţe legale; e doar un biet personaj, un măscărici. Acest măscărici, printre altele, a creat un videoclip, chipurile comic, despre decapitarea jurnalistului James Foley de către un terorist al organizaţiei Statul Islamic. Un videoclip în care spune că victima n-a zîmbit destul de frumos la cameră înainte să fie ucisă, în care insinuează că execuţia ar putea fi un fake, în care-şi bate joc de chinurile bietului om ucis. În numele dreptului la liberă exprimare! În numele dreptului la caricatură! Legi care să pedepsească indecenţa nu există – şi e bine aşa. Lui Dieudonné nu i s-a putut imputa nimic legat de creaţia sa dramatică. Cîteva spectacole i-au fost interzise pe baza unor decizii considerate arbitrare ale prefecturilor – mii de fani ai săi au ieşit atunci în stradă ca să denunţe cenzura. Artistul a fost condamnat pentru antisemitism, dar pentru nişte opinii exprimate în interviuri, nu pentru show. Amenzile se ridică la 65.000 de euro. E cercetat şi pentru fraudă fiscală. Şi, mai nou, i s-a deschis un proces şi pentru „apologia actelor teroriste“ – o infracţiune pentru care nu ştiu să mai fi existat condamnări, în Franţa, cel puţin.

La cîteva zile după abominabilele atacuri asupra redacţiei Charlie Hebdo şi asupra poliţiştilor de la Paris, el a postat pe contul său de Facebook fraza: „Je suis Charlie Coulibaly“ (o trimitere la numele unuia dintre terorişti). Ministrul francez de interne a calificat atitudinea lui Dieudonné drept dezgustătoare şi iresponsabilă – aşa şi este – şi a anunţat că îi va intenta un nou proces. Dar sînt aproape sigur că se vor găsi militanţi pentru libera exprimare care să-l sprijine.

Pornind de la astfel de exemple, e tot mai greu să aperi dreptul la liberă exprimare. Una e să aperi principiul, şi alta e să aperi abuzul de principiu. Resping cu fermitate orice formă de cenzură. Dar, dincolo de legi, ar trebui să funcţioneze bunul-simţ.

Mai multe