L-am moştenit pe Aristotel prin musulmani? - interviu cu Sylvain GOUGUENHEIM

În primăvara anului 2008, Sylvain Gouguenheim, profesor de istorie medievală la Şcoala Normală Superioară din Lyon, publica volumul Aristote au Mont Saint-Michel: Les racines grecques de l’Europe Chrétienne. Autorul demonstrează că perioada dintre secolele V-VIII nu a fost atît de catastrofală pe cît se crede, că efectele dislocărilor de populaţii au fost diminuate de elementele de continuitate. Lumea creştină greacă a constituit o astfel de continuitate, a fost întrucîtva o rezervă distanţată, dar a avut caracterul unei resurse capabile să răspundă întrebărilor (îndoielilor) vesticilor. „În Europa Evului Mediu superior, multe regiuni au adăpostit grupuri de etnici eleni: Sicilia, Roma.“ Aceste comunităţi au ajutat elitele literare, care au contribuit activ la pregătirea majorităţii latine în mijlocul căreia trăiau, producînd figuri notabile. Prin oameni ca Simion Achaeanul, diaspora bizantină a ajuns dincolo de Europa mediteraneană în regiunile Rinului şi Dunării; nu numai grecii, dar şi sirienii creştini alungaţi din ţara lor de Jihad au devenit mediatori ai moştenirii clasice. Paradoxal, scrie Gouguenheim, „Islamul încă de la începuturile lui a transmis cultura greacă Occidentului provocînd exilul celor care i-au refuzat dominaţia“. Cei persecutaţi au găsit refugiu în Italia, Spania sau Franţa. La scurt timp după publicarea cărţii a apărut o serie de atacuri din partea colegilor de breaslă ai autorului, dar şi din partea presei. Ceea ce părea iniţial a fi un subiect discutabil s-a transformat într-un adevărat atac la persoană care s-a încheiat cu excluderea profesorului Gouguenheim din laboratorul de cercetare al Şcolii Normale Superioare din Lyon şi, prin urmare, pierderea dreptului de a mai coordona teze de doctorat. Cartea Aristote au Mont-Saint-Michel a provocat un seism intelectual. Lumea istoricilor şi a filozofilor s-a scindat pentru a reacţiona la cele scrise de Sylvain Gouguenheim. În timp ce intelectuali de vază ca Jacques Le Goff, Rémi Brague sau Jacques Heers s-au mobilizat pentru a-l susţine pe autor, de partea cealaltă a baricadei unii membrii ai lumii academice l-au catalogat drept islamofob şi rasist. Una dintre acuzaţii a ajuns chiar să fie publicată într-un volum colectiv semnat de un grup de universitari şi a fost intitulat: Grecii, arabii şi noi: anchetă asupra islamofobiei savante, coordonată de Philippe Buttgen, Alain de Libera, Marwan Rashed şi Irene Rosier-Catach. Pentru a afla mai multe despre o poveste care durează de doi ani şi care pentru autor, din păcate, încă nu s-a terminat, am mers direct la sursă.

În primăvara anului 2008 a avut loc un fel de seism intelectual. Un profesor de istorie medievală de la École Normale Supérieure din Lyon, Sylvain Gouguenheim, specialist în „secolul al XII-lea“ şi Cavalerii Teutoni, care nu era cunoscut decît în cercul restrîns academic specializat în istorie medievală, a scris o carte, care ieşea puţin din tiparele studiilor sale precedente, despre cavalerii teutoni şi despre ordinele militare ale Evului Mediu. A avut curiozitatea de a studia un fragment esenţial din istoria spiritualităţii europene şi de a pune problema dacă Europa datorează atît de mult islamului şi lumii arabe pentru evoluţia sa spirituală aşa cum au scris un număr mare de istorici şi de intelectuali. El consideră că Europa datorează mai puţin lumii arabe decît se doreşte să se creadă şi a încercat să argumenteze acest lucru în deja prea controversată carte Aristote au Mont-Saint-Michel. Unul dintre argumente este rolul jucat de Jacques de Venise şi călugării abaţiei, Mont-Saint-Michel, în traducerea textelor greceşti în limba latină.

La foarte scurt timp după apariţia cărţii profesorului Gouguenheim, lumea academică s-a împărţit în partizanii tezei sale şi adversari. Aceştia din urmă au semnat trei petiţii împotriva autorului care a fost declarat islamofob. Ca urmare a multiplelor dezbateri şi colocvii organizate împotriva cărţii şi a autorului, acesta şi-a pierdut locul în laboratorul de cercetare a Şcolii Normale Superioare din Lyon şi a avut de îndurat o serie de atacuri şi ameninţări, ca pînă la urmă să fie declarat, mai mult sau mai puţin oficial, persona non grata. Au fost semnate trei petiţii împotriva sa, dintre care una publicată de cotidianul Libération şi semnată de 56 de cercetători care îl acuzau de rasism cultural, şi alte două petiţii semnate de peste două sute de studenţi şi angajaţi ai Şcolii Normale Superioare din Lyon, solicitînd o anchetă amănunţită a autorului. Împotriva sa au fost lansate două teorii contradictorii. Pe de-o parte, i s-a reproşat că tot ce a scris în carte era deja cunoscut şi că volumul nu aduce nimic nou, iar pe de-altă parte, s-a spus că informaţiile din carte sînt false.

Sylvain Gouguenheim a precizat că nu-l prezintă pe Jacques de Venise şi pe ceilalţi traducători ai textelor filozofice greceşti din prima jumătate a secolului al XII-lea ca fiind necunoscuţi. Ei au tradus direct din greacă în latină texte filozofice, ştiinţifice sau medicale.
 Gouguenheim a vrut să sublinieze faptul că în manualele şcolare şi universitare de bază, aceste personaje lipsesc cu desăvîrşire, iar studiile istoricilor despre modul de difuzare al acestor traduceri, sînt foarte puţin difuzate. Autorul reproşază specialiştilor din domeniu că reţin în culegerile pe această temă, doar traducători care au tradus din arabă în latină, cum a fost Gérard de Crémone, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, sau pe traducătorii creştini sau evrei prezenţi la Toledo, în perioada Recuceririi creştine în Spania după 1150.

La Paris, am întîlnit un personaj retras, marcat de evenimente şi de consecinţele neaşteptate ale cărţii sale. A acceptat totuşi să îmi acorde un interviu deoarece are sentimentul că intelectualii din Europa de Est i-au fost alături în momentele dificile de după scandal.

O să vă rog să revenim în trecut, la începutul acestui scandal. Ce s-a întîmplat după publicarea cărţii?

Au existat trei petiţii diferite în lunile aprilie-mai 2008. Au existat două colocvii organizate împotriva cărţii Aristote au Mont-Saint-Michel şi împotriva mea. Primul colocviu a avut loc la Sorbona şi a durat o zi întreagă. Nu am fost invitat şi nimeni dintre cei care erau de acord cu mine nu a fost invitat să participe. Un alt colocviu a avut loc în octombrie 2008. De data aceasta a durat trei zile şi a avut loc la Şcoala Normală Superioară din Lyon. Au fost invitate 35 de persoane şi am fost şi eu în ultimul moment invitat să particip. Am refuzat să mă duc pentru că am considerat că nu era vorba de un colocviu, ci de un tribunal intelectual. Aş fi fost singur împotriva a 35 de persoane.

De fapt, şi la urma urmei, ce i-a deranjat pe criticii dvs.?

Există o versiune curentă a istoriei conform căreia Europa datorează cunoaşterea ei islamului, aceasta nu este invenţia mea. O găsim în numeroase cărţi şi articole de presă. Aş fi putut să scriu o listă întreagă de citate. M-am rezumat la cele mai serioase. Să facem distincţia între două versiuni. Prima spune că, graţie arabilor, cunoaşterea grecească a tranzitat din lumea abasidă pînă în Europa. Altfel spus, traducerile din greacă în arabă ar fi ajuns în Europa şi ar fi fost pe urmă traduse în latină. Nu am contestat niciodată acest fenomen, în mod incontestabil, foarte important. Fenomenul este bine cunoscut şi este prezent şi în manualele şcolare de clasa a VII-a. Dar acest fenomen comportă o dimensiune care este în general foarte puţin prezentă, asupra căreia nu se insistă deloc. Aceste traduceri din greacă în arabă au fost realizate de sirieni creştini arabizaţi sau de către arabi creştini. Ceea ce vreau să spun este că aceste informaţii au ajuns în Europa graţie unor arabi sau graţie unor vorbitori de limba arabă care nu sînt musulmani. Opera musulmanilor a fost de a utiliza, comenta şi exploata documentele greceşti. Nu au fost musulmanii cei care au şi tradus documentele. Acesta este un fenomen istoric care poate avea nenumărate explicaţii şi nu implică nici un fel de judecată de valoare pozitivă sau negativă.

A doua variantă la fel de circulată, atribuie islamului ceea ce prima atribuie arabilor. Uneori specialiştii se exprimă prea repede. Această a doua versiune mi se pare mult mai discutabilă. Mai întîi, trebuie să ne înţelegem asupra cuvîntului Islam şi ceea ce desemnează el. Este vorba despre religie sau despre civilizaţia care a luat naştere ca urmare a acestei religii? Adică Europa datorează cunoaşterea înţelepciunii greceşti religiei musulmane sau civilizaţiei musulmane? Nu mi se pare că această discuţie ar fi inutilă. Religia musulmană nu s-a prea aplecat asupra cunoaşterii civilizaţiei greceşti sau romane. Europa nu a primit înţelepciunea greacă graţie religiei musulmane. În schimb, în sînul civilizaţiei musulmane au existat oameni care au fost interesaţi de filosofia grecească: celebrii Al Farabi, Avicenne, Averroès. Dar aceşti filozofi, cît de străluciţi să fi fost ei, nu au reuşit niciodată să influenţeze societatea lor. De ce nu au reuşit să influenţeze societatea? Pentru că modul lor de gîndire a fost considerat prea elitist. Din punctul lor de vedere filozofia nu trebuia să fie abordată decît de elite. Un alt argument ar fi că nu au fost niciodată susţinuţi de puterea politică. În fine, nu dispuneau de instituţiile şcolare sau universitare susceptibile de a conserva şi transmite cercetările lor. Din acest motiv am spus că lumea musulmană nu a fost elenizată în profunzime, chiar şi atunci cînd este vorba de elite.

Cum de aţi inclus în aria dvs. de cercetare – Ordine Militare şi Cavaleri Teutoni – şi aspectul influenţelor civilizaţiilor vechi asupra Europei Evului Mediu?

Pentru mine era important să încerc să înţeleg, pe de-o parte, cum a ajuns înţelepciunea grecească în Europa, şi pe de-altă parte, să încerc să măsor influenţa grecească asupra societăţii musulmane în domeniul dreptului, al politicii şi viziunea sa asupra lumii. Acest ultim element este prin el însuşi foarte complicat.

Ce vă reproşază petiţionarii? Că opera dvs. conţine un număr de judecăţi de valoare şi de luări de poziţie ideologice apropo de Islam?

Judecăţile de valoare şi luările de poziţie ideologice, zic ei deci, cînd şi ei înşişi nu încetează a exprima astfel de judecăţi de valoare. Ei se transformă în lăudătorii lumii abaside şi dispreţuiesc Occidentul latin… Transformă în ideologie o problemă ştiinţifică dificilă, numai din motive politice. Unii dintre ei pentru că sînt convinşi de superioritatea islamului asupra civilizaţiei europene medievale, alţii, pentru că le este teamă că cea mai mică critică a lumii musulmane medievale ar putea alimenta o luptă a civilizaţiilor contemporane. Altfel spus, ar trebui să recunoaştem că lumea europeană are o datorie faţă de lumea musulmană, pentru a stabili relaţiile pacifiste ale zilelor noastre, pe care toată lumea le doreşte. Or, problema nu este acolo. Relaţiile dintre civilizaţiile creştină şi musulmană în Evul Mediu, nu au din punctul meu de vedere, nici o relevanţă pentru relaţiile prezente sau viitoare. Mă explic printr-o analogie: Franţa şi Germania au avut trei războaie între 1870 şi 1944. Acest lucru nu le împiedică să aibă relaţii cordiale şi de colaborare astăzi. A vorbi de faptul că la Verdun a fost un masacru îngrozitor, nu dăunează în nici un fel prieteniei franco-germane. Ce importanţă are? Faptul că o civilizaţie a fost în urma sau înaintea alteia nu are nici o implicaţie asupra situaţiei prezente şi cu atît mai puţin serveşte drept prognoză asupra următoarelor două secole.

Cum s-a desfăşurat activitatea dvs. profesională în cadrul acestei instituţii după aceste colocvii?

Am fost izolat în meseria mea. Oamenii pur şi simplu nu îmi mai vorbesc. Specialitatea mea este Germania din Evul Mediu, ordinul teutonic, Polonia, ordinele militare, cavalerii templieri. Specialiştii şi cei interesaţi de domeniul meu de cercetare au păstrat legătura cu mine. Recunosc că am avut şi foarte mulţi susţinători, însă în mediul istoricilor specializaţi în studiul Evului Mediu, cercul s-a închis, lăsîndu-mă în afara lui. Mi s-a permis să îmi păstrez poziţia de profesor însă, după cum bine se ştie, fiecare dintre profesori este în mod obligatoriu ataşat unui laborator de cercetare. În iulie am fost exclus din laboratorul de cercetare din care făceam parte, iar eu am aflat de excluderea mea abia în decembrie 2009. Am primit un document scris, semnat de întregul colectiv, în care eram informat că a încetat colaborarea cu laboratorul din motivul că nu mai lucram cu ei.

Vi s-a reproşat că aţi criticat faptul că Europa ar avea rădăcini în lumea musulmană. Aţi spus că Europa nu datorează aşa de mult islamului…

Consider că Europa s-a dezvoltat foarte mult şi singură, sau prin contactul cu Bizanţul. Problema este că în momentul de faţă există în Franţa un discurs oficial şi cei care sînt împotriva curentului sînt trataţi drept fascişti sau rasişti.

Bănuiesc că v-a fost greu în această perioadă. Cine v-a susţinut?

Am avut sprijin din partea unor colegi francezi, toţi cei care lucrează pe partea de istorie creştină a Europei. Specialiştii lumii Bizantine au fost adesea şi ei de acord cu mine. În Grecia, de exemplu, am fost foarte bine primit. Lumea ortodoxă este în întregime de acord cu mine. M-am bucurat şi de sprijin şi de spirit de colegialitate, nu numai de atacuri. Este într-adevăr o situaţie foarte dificilă pentru că au existat reacţii foarte violente. Presa nu a încetat să mă atace.

Aţi fost ameninţat?

Da. S-a întîmplat şi acest lucru, însă au fost mici ameninţări în scris cărora nu le-am acordat prea mare importanţă. Toate acestea mi-au fost adresate mie personal, nu şi familiei.

Revenind în prezent, care este situaţia în momentul de faţă?

Acum strategia s-a schimbat. Reacţiile violente s-au calmat. Nu se mai aude nimic de mine. Deşi am mai scos două cărţi de atunci, am fost puţin atacat pe Internet, pe cîteva bloguri. În momentul de faţă sînt izolat. După cum vă spuneam, strategia s-a schimbat. Nu mai sînt într-un laborator, deci nu mai pot conduce teze de doctorat. În iulie 2009 am fost invitat la un congres al medieviştilor. M-am înscris ca să vorbesc despre Puterea în Evul Mediu şi despre cavalerii teutoni. Nu m-am mai dus pentru că au existat proteste. Nu se dorea prezenţa mea acolo şi dacă mă duceam aş fi avut probleme.

Vorbim despre Franţa anului 2009!

Aşa se întîmplă în Franţa! Însă am fost susţinut de către un număr mare de colegi polonezi.

Adversarii vă reproşază că informaţiile din carte sînt false sau au luat atitudine pentru că deranjaţi curentul despre care vorbeam mai devreme?

Ambele variante sînt corecte. Există adesea ambele idei la aceeaşi persoană. Sînt pe de-o parte admiratorii islamului, dar mai ales nu iubesc lumea occidentală, critică această lume, democraţia, creştinismul. Marea majoritate sînt francezi. Îl atacă pe marele istoric Fernand Braudel pe care l-am citat în cartea mea. Îl consideră islamofob şi spun despre el că este rasist. Mie îmi place Braudel. Nu l-am citat pe Mircea Eliade, deşi îmi place, dar l-am citat pe Carl Gustav Jung care i-a fost prieten. Am fost atacat şi din cauza autorilor citaţi în carte.

Sincer, nu mi-am imaginat în nici un moment că astfel de reacţii ar putea apărea din cauza cărţii mele. Am fost conştient că va fi o carte criticată, subiectul era deschis dezbaterii. Au existat şi erori din partea mea pe care le-am recunoscut atunci cînd mi-au fost arătate. Cu toţii greşim, este normal. Însă am fost ţinta unei vînători de oameni şi am fost în mijlocul unei adevărate furtuni mediatice. Franţa dă dovadă de o foarte mare intoleranţă. Toţi oamenii pe care îi cunosc şi care vin din ţări foste comuniste par să fie de acord fără să fi vorbit între ei: seamănă cu un proces politic comunist! Este într-adevăr mai puţin periculos pentru că nu este vorba despre închisoare politică, dar metodele aparţin comunismului şi proceselor staliniste.

Nici tortura psihică nu este neglijabilă. Această situaţie nu vă este deloc confortabilă.

Nu m-a părăsit nici un prieten. Au făcut front comun cu mine. Cineva mi-a spus odată că nu ar trebui să mă mire dacă voi fi agresat sau atacat. Ce dovadă mai bună a mentalităţii cu care m-am confruntat? Ne aflăm într-o lume unde violenţa fizică şi intelectuală sînt la ordinea zilei. Au tot dreptul să mă contrazică, să nu fie de acord cu mine, dar nu să mă atace! Credeam că lumea poate discuta la acest nivel. Ah! Să vă mai spun ceva! În cartea mea am citat un mare filozof care a spus că Europa n-ar fi fost ceea ce este dacă n-ar fi existat arabii. Am scris sub citat că nu sînt de acord cu această frază. Am fost din nou acuzat pentru că a nu fi de acord cu citatul înseamnă că îl agresez pe autor.   

a consemnat Ilinca SANDU

Din New York Times
„Deşi nu contestă conflictele permanente între civilizaţii, Aristote au Mont Saint-Michel (Editura Seuil) argumentează faptul că islamul nu a fost influenţat de gîndirea greacă prea mult, că traducerile iniţiale ale lumii arabe din greacă în limba latină nu au reprezentat atît contribuţia «islamului», cît a aramienilor şi a arabilor creştini, şi că un val de traduceri din Aristotel a început în Franţa, la mînăstirea Mont Saint-Michel, cu cincizeci de ani înainte ca versiunile arabe ale aceloraşi texte să apară în Spania maură.

Cînd am vorbit cu Gouguenheim despre cartea sa, acum vreo două săptămîni, a afirmat că nu a fost interesat de polemici şi că a fost îngrijorat doar că cercetarea sa ar putea fi folosită în scopuri greşite de către extremişti. În acelaşi timp, a recunoscut că acest subiect era profund politic. Gouguenheim a spus că, în spiritul unei recomandări date de Uniunea Europeană care sugera ca manualele şcolare să ofere o redare favorabilă a implicării islamului în moştenirea europeană, «o încercare de clarificare devine necesară». A-l citi pe Gougouenheim fără a avea cunoştinţe anterioare despre istoria Imperiului Bizantin sau a califatului Abbasid este o provocare.
 
Gouguenheim atacă «teza datoriei Vestului» enunţată de istoricii Edward Said, Alain de Libera şi Mohammed Arkoun. El afirmă că aceasta înlocuieşte fostele noţiuni dominante de superioritate culturală exprimate de orientaliştii vestici, cu «un nou etnocentrism, de data aceasta oriental», care înfăţişează un «Islam luminat, rafinat şi spiritual» în antiteză cu un Vest abrutizat. (John VINOCUR, „Europe’s debt to Islam given a skeptical look“,  New York Times, 2008)

Din Magazine littéraire
„În această carte, structurată în două părţi, una factuală, cealaltă reflexivă, autorul – medievist reputat, profesor la Şcoala Naţională Superioară de la Lyon – atacă subiectul «imaginii» dominante din anii ’60, a unui Occident medieval aflat în trena «Islamului Iluminat» şi care nu şi-ar fi recuperat decalajul decît graţie traducerilor din marile opere filozofice greceşti ajunse prin Cordoba în secolul al XII-lea. Gouguenheim susţine, contrazicînd teoria unei aşa-zise «datorii» intelectuale a Occidentului creştin faţă de arabi, că în aşa-zişii «ani sumbrii» ai Evului Mediu Occidental s-ar fi menţinut o «filieră greacă» a traducerii directe a textelor antice. El oferă drept probă, munca efectuată de copiştii de la Muntele Saint-Michel, şi mai ales pe cea a lui Jacques de la Veneţia (mort în jurul anului 1150). Această «verigă lipsă a istoriei trecerii de la filozofia aristoteliană a Greciei Antice la lumea latină» ar fi tradus cvasitotalitatea operei lui Aristotel cu cîteva decenii înainte ca ea să ne parvină via Cordoba. Ceea ce îl face pe Gouguenheim să afirme că destinul Europei – şi naşterea ştiinţei – «ar fi avut un parcurs identic chiar şi în absenţa vreunei legături cu lumea islamică».

După el, asta ar fi cu atît mai adevărat cu cît civilizaţia islamică n-a integrat niciodată, întru totul, principiile raţionalităţii greceşti din cauza locului central pe care l-a acordat Coranului, văzut ca mesaj revelat şi necreat. Raţiunea a rămas, pentru el, în slujba credinţei. N-a devenit niciodată un «instrument de investigare a acesteia». Elenizarea Europei a fost, din această cauză, un rezultat exclusiv al europenilor, doar ei ar trebui «creditaţi pentru începuturile ştiinţei moderne».“ Patrice Bollon