"Iubim mult muzica populară românească"

12 iunie 2013   La zi în cultură

- interviu cu violonistul Colin JACOBSEN, cvartetul "Brooklyn Rider" -

În 3 iunie 2013, Casa de discuri Mercury – divizie a concernului Universal Music, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa muzicală – lansează cel mai nou disc al cvartetului american „Brooklyn Rider“. Cînd am văzut prima dată informaţiile despre disc, mi-a atras atenţia faptul că una dintre piese era dedicată Romicăi Puceanu, ceea ce mi s-a părut ieşit din comun pentru un cvartet ai cărui membri par că nu au nici o legătură cu România, cel puţin dacă le vezi numele: Johnny Gandelsman şi Colin Jacobsen – viori, Nicholas Cord – violă şi Eric Jacobsen – violoncel. Nu ştiam nici cine erau Culai şi Ljova, coautorii primei suite de pe disc. Pur şi simplu, am ascultat acest disc şi am rămas fascinată pentru că prima lucrare este, de fapt, clar inspirată de piese populare româneşti, în admirabile aranjamente şi interpretări.

Am vrut să aflu mai mult. Şi aşa cum descoperit că, de fapt, Culai este Nicolae Neacşu, unul dintre membrii fondatori ai Tarafului Haiducilor (cîntăreţul s-a stins din viaţă în 2002), iar Ljova este un compozitor rus de 35 ani care a realizat aranjamentele pieselor cîntate cîndva de Culai (premiera lucrării a avut loc în 2012 la New York). Însă şi mai multe veţi afla de la Colin Jacobsen, membru al cvartetului „Brooklyn Rider“.

În primul rînd, aş vrea să ştiu cum l-aţi descoperit pe Culai şi de ce aveţi muzică populară românească pe noul dvs. CD.

Personal, am văzut un film acum zece ani, care se numea Latcho Drom, un documentar minunat, al regizorului Tony Gatlif, care avea în prim-plan Taraful Haiducilor, al cărui lider era Culai. Cel a scris lucrarea pe temele lui Culai se numeşte Ljova, el a fost la Clejani şi a lucrat cu Taraful Haiducilor.

Cînd s-a întîmplat asta?

Nu ştiu exact, cred că în urmă cu patru-cinci ani, a fost acolo împreună cu alt compozitor; au lucrat împreună la coloana sonoră a unui film de Ford Coppola – Tinereţe fără tinereţe.

Ştiţi, eu am fost crescut ca un muzician clasic; eu şi fratele meu, care este violoncelist în cvartetul „Brooklyn Rider“, provenim dintr-o familie de muzicieni: tatăl nostru este membru al orchestrei Operei Metropolitane din New York. Însă, la un moment dat, pe drum, am început să întîlnim muzici provenind din surse foarte diferite, în special din zona tradiţională şi, cînd studiam la Juilliard, mi s-a părut că această muzică este un antidot, ceva care are rădăcini şi viaţă, nu este ca o veche mobilă de colecţie, prăfuită într-un colţ. Am înţeles că muzica clasică însăşi este rezultatul amestecului între ceea ce considerăm formele muzicii clasice, precum cea de fugă, de exemplu, şi muzica populară, tradiţională. Vedem asta la Haydn, la Brahms, la Bartók şi cred că, la scurt timp după al Doilea Război Mondial, a existat un soi de interdicţie de a scrie muzică inspirată de folclor, ceea ce mi se pare înfricoşător. Acum, însă, compozitorii aduc din nou în faţă rădăcinile populare ale muzicii şi sper că într-un mod fericit.

Cvartetul „Brooklyn Rider“ i-a comandat lui Ljova lucrarea pe temele lui Culai.

Da, noi i-am cerut lui Ljova să scrie această piesă pentru noi. El a mai lucrat cu noi – în ceea ce priveşte aranjamentele – şi la albumul nostru anterior, cu o minunată muzică persană, disc numit Kayhan Kalhor – Silent City. Ljova trăieşte în New York, compune, cîntă la violă, are propria formaţie. Ljova a ales materialul pentru actualul album, A walk on fire. Noi am văzut Taraful Haiducilor la New York de două-trei ori, în concert, dar cred că, în acel moment, Culai nu mai era în viaţă.

Interpretaţi foarte bine muzica populară românească, o simţiţi foarte bine. Care e secretul?

Cred că, pur şi simplu, iubim mult muzica populară românească. Ceea ce ne place la cvartetul nostru de coarde este flexibilitatea lui, poţi să te întîlneşti cu multe dintre tradiţiile lumii. Am lucrat mult cu muzicieni persani şi cîteva dintre ornamentele incredibile pe care le creează aceştia, ca şi faptul că avem în faţă o muzică modală realizează o legătură – în sensul bun – între muzica persană şi cea românească. Aceste muzici sînt, desigur, total diferite, dar cred că, totuşi, ele depăşesc graniţele.

Ascultîndu-vă, m-am gîndit că vreun membru al cvartetului are ascendenţă românească…

A, e un foarte frumos compliment pentru noi. Dar să ştiţi că nu este adevărat. Noi am crescut în New York, cîntînd muzică clasică, nu sîntem germani, nu sîntem francezi, am avut profesori minunaţi, care ne-au învăţat să intrăm în lumea muzicii pe care o cîntăm, indiferent care este ea. Seamănă oarecum cu munca unui actor: ei primesc un text şi trebuie să se gîndească cum să dea viaţă personajului, ca să fie cît mai credibil posibil. Deci, este ceva normal pentru noi să ne scufundăm în munca noastră – este doar ceva ce am făcut toată viaţa.

E adevărat, dar trebuie să fii un actor foarte bun, asta face diferenţa! Aş vrea să ne spuneţi de ce albumul se numeşte A Walking Fire.

Este un extras dintr-un vers al poetului sufit Rumi. Noi am ascultat şi am cîntat multă muzică împreună, în cvartet, alături de muzicieni persani. Am fost uimit de bogăţia culturii persane, în toate aspectele sale: caligrafie, muzică, poezie. Poeziile lui Rumi au fost mereu o sursă de inspiraţie pentru mine – este atîta dragoste, atîta umanitate în ele. Cred că în ceea ce priveşte discul, A Walking Fire înseamnă să te laşi inspirat de călătorie, ca mijloc de a stimula creativitatea, cînd ieşi din tine însuţi, cînd treci graniţa şi regăseşti lucruri noi, neobişnuite, cum reacţionezi în această situaţie. Poate că focul este al creativităţii, pentru că deschizi fereastră către o nouă lume, şi cînd revii într-a ta, revii schimbat.

Vorbiţi foarte frumos despre aceste lucruri, poate şi pentru că sînteţi autorul celor trei miniaturi pentru cvartet de coarde…

În primul rînd, sînt miniaturi pentru că am vrut să amintesc miniaturile pictate de persani: ele recreează, într-un spaţiu foarte mic, poveşti epice mari, despre dragoste şi alte experienţe umane. Toate detaliile din aceste miniaturi sînt incredibile. Caligrafia ascunde, de asemenea, detalii atît de bogate! În general, îmi place textura: poate fi a unui covor, dar şi a unor ornamente muzicale, iar cînd transpunem aceste lucruri în muzica pentru cvartet de coarde, poate rezulta o multitudine a vocilor ce pare a fi o tapiserie. Şi apoi, mai există această idee a pierderii de sine în dragoste – este firul roşu care leagă cele trei miniaturi ale mele, dar este şi o conexiune cu poemele lui Rumi.

Şi despre Bartók? Mi-l amintesc pe Eugene Drucker de la Cvartetul Emerson care spunea că în muzica lui Bartók regăsim un summum al influenţelor provenite din zona Europei estice.

Da, sigur că îi iubim lucrările şi considerăm că cvartetele lui sînt printre cele mai bune opusuri scrise vreodată pentru cvartet de coarde. Ceea ce am gîndit în ceea ce priveşte albumul nostru a fost că Bartók este marele model muzical pentru oamenii care fac astăzi muzică, şi aici mă includ şi pe mine. Felul în care reuşeşte să aducă în muzica sa experienţele lui – muzica populară, faptul că a fost pianist – şi să transforme experienţele sale într-o muzică nouă este un model important. Cvartetul nr. 2 de Bartók este una dintre lucrările noastre preferate şi cred că constituie inima noului nostru album.

Faptul că voi, cei din cvartetul „Brooklyn Rider“, aţi lucrat în cadrul ansamblului „Silk Road Project“ (n.r. – înfiinţat de violoncelistul Yo-Yo Ma) cred că a avut influenţe importante…

Da, a avut o influenţă formatoare asupra fiecăruia dintre noi. Violonistul şi eu am cîntat în acest ansamblu încă de la început, din 2000; fratele meu şi celălalt violonist au venit curînd după aceea. Faptul că vrem să ne vedem cvartetul ca pe o experienţă fără limite vine din acea experienţă, din lucrul cu acel grup.

Pentru cei care cumpără de pe iTunes albumul dvs., există trei bonusuri – două cu muzica lui Grigoraş Dinicu. Aţi cîntat aceste lucrări pentru prima oară cînd eraţi membri ai „Silk Road Project“?

Da, cred că da. Johnny şGandelsmanţ din cvartetul nostru a iubit dintotdeauna muzica est-europeană. El este cel care l-a rugat pe Ljova să facă aranjamentele pentru „Brîu“ şi „Doina“, asta după ce cred că le cîntasem împreună cu „Silk Road Project.“

Sînteţi tineri. Ce vîrste aveţi, mai exact?

Fratele meu are 30 de ani, eu şi Johnny avem 35 de ani, iar Nick are 39 de ani.

Ce aveţi în plan pentru viitor?

În iulie 2013 avem un turneu în America, sîntem invitaţii mai multor festivaluri; în toamnă cîntăm alături de Béla Fleck – banjo. Tatăl lui i-a pus numele după Bela Bartók. Béla Fleck a scris pentru noi o lucrare pentru cvartet de coarde şi banjo – vom avea un turneu cu această piesă şi o vom şi înregistra. Apoi, în ultimele săptămîni ale lui aprilie 2014 vom veni în Europa: sigur vom merge în Scandinavia şi în Marea Britanie, eu sper să venim şi în România.

Şi, în final, un mesaj pentru publicul român.

Salutări României din partea cvartetului „Brooklyn Rider“. Toată lumea pare să se fi strîns în Brooklyn, avem aici muzicieni de pe întreg mapamondul şi am auzit aici minunate formaţii cu muzică populară din Balcani. Am înregistrat un album numit A Walking Fire, care povesteşte despre experienţa de a ieşi din lumea pe care o cunoşti şi de a  te lăsa inspirat de noul pe care îl găseşti. L-am avut pe Bela Bartók ca model. Sper că veţi merge cu noi în această călătorie.

Cvartetul „Brooklyn Rider“ este un ansamblu care se distinge prin repertoriile speciale pe care le abordează; radioul public american consideră că această formaţie este una dintre cele care reinventează locul şi scopul cvartetului de coarde în peisajul muzical modern. Noul CD al cvartetului „Brooklyn Rider“ cuprinde trei opusuri: o suită de cinci piese pe teme de Culai, în arajamentul lui Ljova, Cvartetul nr. 2 de Bela Bartók şi trei miniaturi de Colin Jacobsen.

Discul este inclus în campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2013“, derulată pe site-ul www.romania-muzical.ro. Pe site-ul campaniei sînt postate pentru ascultare toate discurile intrate în concurs, aşa că, dacă aţi ratat audiţia la radio de pe 10 iunie, ora 20, nu o pierdeţi pe cea de pe site. Merită!

a consemnat Cristina COMANDAŞU

Mai multe