Istoria are viitor
În pragul alegerilor municipale se ivesc tot felul de dezbateri cu mize locale, mai mici sau mai mari. În Franţa, disputele electorale dintre candidaţii locali nu privesc, de fapt, competiţiile (istorice) dintre partidele pe care aceştia le reprezintă, ci probleme punctuale ale oraşului sau ale regiunii şi soluţiile propuse. E, de fapt, o modalitate simplă de a-i atrage pe cetăţeni în dezbaterea electorală, de a participa la politicile locale. Căci li se propune mai mult decît să voteze între cutare sau cutare candidat: ei au de ales între diverse viziuni sau modele de gestionare a comunităţii. Una dintre dezbaterile interesante şi substanţiale s-a produs la Nîmes, în zona Languedoc-Roussillon, din sudul Franţei, şi priveşte un muzeu aflat în construcţie. Un Muzeu al Romanităţii, edificat sub sloganul (deocamdată, înscris pe gardul ce împrejmuieşte şantierul): „Ici, l’histoire a de l’avenir („Aici, istoria are viitor“).
Plasat în proximitatea Arenelor antice, Muzeul Romanităţii urmează să expună numeroasele colecţii arheologice ale oraşului, găzduite acum de clădirea (devenită neîncăpătoare şi, oricum, improprie) unei instituţii muzeale mai vechi. În sălile cele noi, vizitatorii vor avea acces, prin diverse dispozitive de realitate augmentată, la reconstituiri ale unor situri străvechi, iar faţada translucidă a clădirii va reflecta zidurile înalte ale Arenelor învecinate. Pe hîrtie arată fantastic, chiar fantasmagoric. Pînă la tăierea panglicii nu mai rămîne decît să fie... construit. Inaugurarea noului muzeu e prevăzută pentru anul 2018.
În campania electorală, opozanţii proiectului se întreabă dacă noul muzeu chiar e necesar, de vreme ce un alt orăşel din apropiere, Narbonne, urmează să deschidă un Muzeu de Istorie Antică (cu profil similar), peste mai puţin de doi ani. În plus, spun criticii proiectului, Nîmes e unul dintre oraşele franceze cu cea mai ridicată fiscalitate: prin renunţarea la proiect, ale cărui costuri estimative depăşesc 60 de milioane de euro, populaţia ar putea fi despovărată de nişte cheltuieli exorbitante şi – spun aceiaşi critici – inutile. Primarul Jean-Paul Fournier (UMP), care e şi senator, promite că la cheltuieli vor contribui şi guvernul, şi regiunea, şi UE – dar chiar şi aşa, oraşul tot va trebui să acopere cel puţin 45 de milioane de euro.
Va reuşi un nou muzeu să dinamizeze un oraş relativ inert, fără mari resurse şi fără potenţial economic? Iată întrebarea care îi frămîntă pe aleşii şi pe candidaţii locali. Proiectul a fost deja aprobat, construcţiile au început, abandonarea proiectului ar costa enorm. Opozanţii propun redimensionarea planului iniţial: muzeul să includă şi un centru internaţional de conferinţe – un obiectiv care să atragă şi un alt public decît turiştii obişnuiţi. În plus: Nîmes să dezvolte, împreună cu Narbonne, un circuit turistic-cultural-educaţional complementar, care să includă ambele muzee „ale romanităţii“, mărind, astfel, publicul potenţial.
Dezbaterea publică e departe de a ascunde replici ipocrite şi discursuri de faţadă. E utilă, căci a produs soluţii şi consens: la puţin timp după ce a părut că va deveni miza campaniei electorale, ea s-a transformat într-o platformă de reconciliere. Unul dintre adversarii proiectului lansat de primarul în exerciţiu afirmă acum că, dacă va fi ales, nu l-ar deranja să moştenească misiunea de-a realiza muzeul. La Nîmes, istoria are un viitor, iar viitorul sună bine, căci muzeul se va construi, pînă la urmă. Cît despre cei care vor decide soarta alegerilor – ale căror rezultat nu va conta pentru soarta muzeului –, aceştia par mai mult decît convinşi că investiţia nu e o povară prea mare. Aşa cum am putut constata de nenumărate ori cînd se punea problema politicilor culturale, oamenii preferă fie să plătească mai mult, fie să renunţe la alte servicii, dar nu la teatre, concerte, muzee etc. Politicienii încep şi ei să înveţe lecţia asta. Cel puţin în Germania şi în Franţa.